19.11.2020 – Urâtul din noi

Am experimentat ieri şi azi o nouă latură greu de suportat a acestei pandemii.

Deşi familia mea a fost norocoasă până acum în ceea ce priveşte forma relativ uşoară de boală pe care au avut-o tatăl şi fratele meu, toți suntem epuizați.

Luci şi tata de la boală, oboseala fiind unul din simptome. În plus nici psihic nu le-a fost prea uşor, incertitudinea privind felul cum va evolua boala fiind ceva greu de dus.
Mama şi eu suntem epuizate psihic.

Mama a dezvoltat o anxietate atât de accentuată încât nu mai poate funcționa normal.

Iar eu sunt epuizată de toata frica şi agitația de săptămãnile astea. Să fii singurul om sănătos din familie, care se îngrijeşte ca ceilalți au ce mânca, au pastile, au cu cine schimba două vorbe şi nu sunt complet singuri, nu e lucru uşor.

Din toată perioada asta cel mai greu mi-a fost ieri şi azi pentru că au ieşit la iveală o bună parte din problemele noastre eterne.
Ca majoritatea familiilor pe care le cunosc, a mea nu este tocmai funcțională. Există o grămadă de supărări, de regrete, de învinovățiri, de singurătate, de dorință de a avea pe cineva aproape şi incapacitate de a îl vedea pe cel de lângă tine. Pot scrie probabil romane despre toate modurile în care e disfuncțională familia mea. Şi sunt convinsă că, din păcate, nu e deloc singura în această situație.

Ce a făcut această întâlnire cu covidul a fost să ne arate că există situații când nu ne putem ajuta unul pe altul, nu putem fi uniți, nu suntem aproape în suferință. Din contră, singurul mod pe care l-am găsit să putem supraviețui situației ăsteia întregi la cap a fost să ne izolăm unul de altul.

Şi este foarte dureros. Aş avea nevoie să îi simt pe ai mei aproape, să vorbim, să ne sprijinim. Şi sunt convinsă că şi ei au nevoie de asta. Dar ajung să nu vreau să îi mai sun pentru că ajungem la aceleaşi discuții si certuri şi nu mai pot.

Ce face covidul ăsta este să tartineze atâta presiune psihică peste noi încât fiecare să ajungă uneori să le arate celorlalți latura lui cea mai urâtă, în timp ce încearcă să se protejeze pe sine de urâtul lor. Şi tare am obosit de atâta urât. Şi tare mă întristează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.