3.06.2020 – Viață de vrabie

Ieri seara, vorbind cu o prietenă, am aflat că ar exista în Bucureşti un centru de salvare şi reabilitare care l-ar putea ajuta pe Cipii.

A trăit alături de noi două săptămâni, i-am dat să mănânce de multe ori pe zi din mână, l-am dus pe unde am fost şi noi, inclusiv la plajă (pentru că nu avea cine să îi dea de mâncare cât timp noi eram plecați). A crescut, a început să țopăie şi să zboare pe distanțe scurte.

Cipii la plajă

Însă nu s-a dezvoltat la fel de bine cum s-ar fi dezvoltat în sălbăticie (sau oraş). Începusem să ne întrebăm cum o să se hrănească singur şi cum se va feri de prădători. Noi l-am salvat de la moarte sigură, dar nu aveam cum să îi asigurăm posibilitatea unei vieți împlinite de vrabie.

Până când am aflat de Visul Luanei.

Le-am scris aseară un mesaj pe Facebook şi am primit un răspuns automat cu un program şi un număr de telefon. Am sunat la 10 (ora de deschidere conform mesajului) şi un mesaj vocal mi-a zis să revin la 11. Am sunat din nou la 11.30.

Am vorbit cu o doamnă care mi-a spus că ar fi trebuit să-l aduc direct la ei şi că mâncarea de pisici nu e o hrană adecvată pentru el. Că mama lui i-ar fi dat insecte.

L-aş fi dus direct la ei dacă aş fi ştiut de existența lor, mai ales că am trecut de două ori cu maşina foarte aproape de ei. Ştiam că mâncarea de pisici nu e o hrană adecvată, dar e cea mai apropiată variantă pe care am găsit-o căutând informații pe net. Recunosc că nu am vânat insecte pentru că efectiv nu avem timp pentru asta.

Mi-a zis apoi să îl aduc pe Cipii la ei, având program până la 16-17.

M-am schimbat, am luat vrabia şi pe Crina şi m-am pregătit de plecare. Biancăi i-am explicat că mergem să îl ducem pe Cipii la nişte oameni care vor avea grijă de el mai bine decât putem noi. Că va învăța să prindă insecte şi să se descurce singur. Că toate astea l-ar fi invățat mama lui, dar a căzut din cuib şi s-a pierdut.

Am ajuns la ei la 12.15 cu o Crina mârâită de somn şi o vrabie care ciripea de foame. Nu se putea intra în curte din cauza pandemiei, poarta fiind deschisă doar puțin şi blocată cu o masă. Mi-am pus mască şi am scos-o pe Crina din maşină.

A venit o doamnă care vorbea la telefon şi dădea cuiva indicații despre cum poate ajunge la ei, aşa cun îmi spusese şi mie mai devreme. A chemat pe altcineva.

A venit o altă femeie care mi-a spus sa îmi dezinfectez mâinile şi să completez un formular. M-a intrebat dacă puiul mănâncă singur. I-am spus că i-am dat noi, dar a dat semne ca vrea să apuce el. S-a uitat la el în cutia de şervețele care i-a fost casă în ultimele zile şi a zis „Aah. E mare!”.

„E bine deci” mi-am zis în gând.

Mi-a zis că are o urgență medicală aşa că l-a luat pe Cipii şi a plecat, lăsându-mă să completez un formular.

Am completat, l-am pus la loc în cutie şi m-am întors spre maşină. Pe masă era şi o cutie de donații, dar în graba de a-l duce pe Cipii spre o viață mai bună plecasem fără portofel. Am donat ulterior în contul afişat pe site-ul lor.

Drumul de întoarcere a fost în plânsetele Crinei căreia deja îi era somn rău şi nu putea adormi. Aia cu copiii care dorm ca nişte îngeraşi în maşină nu este adevărată mereu.

Dar prin tot plânsul ei parcă tot auzeam ciripitul lui Cipii, deşi nu mai era cu noi. La fel şi acasă. Toată ziua mi s-a părut că îl aud ciripind şi cerând de mâncare.

Partea bună este că acum are şanse reale să trăiască aşa cum ar fi trebuit să o facă de la începutul vieții. 😊

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.