Sunt aproape două luni de când s-au închis grădinițele şi stăm cu toții acasă. Aproape două luni de stat într-un apartament cu plânsete de bebeluş, tantrumuri de toddler, cereri infinite de desene animate şi ciocolată.

De ieri am venit cu toții la ai mei la țară. Am încarcat maşina cu bagaje de nu mai încăpea nici un ac, am dat comandă prin Bringo de o grămadă de mâncare şi am plecat.

Drumul a fost lin. Deşi aveam declarațiile pregătite, nu ne-a oprit nimeni. DN2 era destul de liber, dar departe de a fi pustiu. Ca niciodată ambii copii au dormit în maşină aproape tot drumul. Nu a plâns nimeni şi Bia a stat cuminte în scaunul de maşină fără să ceară deloc sa fie dată jos.

Ultima dată când am ieşit din Bucureşti era început de martie, înainte de instaurarea stării de urgență. Am fost într-o pădure înca desfrunzită care avea pe jos un covor de flori de primăvară.

Acum florile de rapiță deja s-au trecut. Pădurile sunt înfrunzite. Au înflorit salcâmii şi socul. Cerul e foarte bleu, presărat cu mulți nori albi pufoşi.

Înainte să plecăm îmi făceam o mie de griji.

Dacă ne opreşte poliția şi îl găsim pe unul mai dus? (asta deşi avem voie să ne mutăm domiciliul în stare de urgență pentru a evada dintre cei patru pereți ai apartamentului.)

Cum o să facem să culcăm ambii copii în aceaşi cameră când au ore diferite de culcare?

Cum o să se descurce Bia fără desene când va trebui să o culc pe Crina?

Cum o sa reuşească George să lucreze de aici?

Cum va face față mama care e depresivă şi panicată de posibilitatea de a se îmbolnăvi tămbălăului adus de doi copii mici?

Şi multe, multe altele.

Am ajuns aici şi curtea e plină de mentă proaspătă, de flori şi de albine. Majoritatea lalelelor s-au trecut deja, dar încep să înflorească bujorii. Urmează apoi trandafirii şi crinii. În grădină e plin de ceapă verde şi usturoi, pomii sunt plini de fructe ce se vor coace vara asta, iar via e plina de boboci de floare.

Bradul pe care l-am plantat când eram însărcinată cu Bia e plin de muguri noi şi pufoşi.

Aseară au adormit amândouă când s-a întunecat şi au dormit fără probleme pâna la 7 când camera fără perdele sau draperii s-a umplut de lumină. Bia a vrut să iasă imediat afară. Am încercat să o convingem să mai stea în casă un pic propunându-i să se uite la desenele ei preferate. Nu a vrut. A vrut afară, în leagăn. L-a oprit pe bunică-su din cărat lemne cu roaba ca să dea împreună de mâncare la iepuraşi.

S-a uitat încântată la văcuțele care treceau pe drum.

Când am ieşit şi eu din casă cu Crina în brațe, Bia arunca veselă iarbă proaspătă găinilor. Era foarte absorbită de ce făcea şi nu îi trebuia în momentul ăla nici ciocolată, nici desene, nici în brațe la mine, nici nimic. Şi atât de tare m-am bucurat.

Am visat momentul ăsta în care copii sunt liberi să stea afară oricât de săptămâni. În care eu pot sta afară oricât. Şi acum a venit.

Crina a dormit în manducă. Înca doarme când scriu eu postul ăsta. Doar un picior se vede. 😊

George a plecat să schimbe cauciucurile că a venit vara de mult deja. Tata cu fetele şi cu mine am mers să culegem flori de soc din grădină. Bia a fost tare încântată de tot procesul.

 

Peste cinci zile bem socata! 😋