23.03.2020 – Râs de copil

Dragă jurnalule,

 

Nu există pentru mine un antidot mai bun pentru frică, griji, oboseală sau supărare ca râsul Biancăi sau zâmbetul un pic strâmb şi ştirb, cu gropiță în obrazul drept, al Crinei.

Este foarte greu să stăm doar în casă cu ele. Este frustrant şi epuizant. Câteodată visez la cum ar fi să stau doar cu George, să dormim când şi cât vrem, să ne putem uita la filme, să muncim în linişte. Nu mai ştiu de vreo trei ani cum e viața aia liniştită.

Dar, cu toată epuizarea şi frustrarea din lume, când face Bia câte o tâmpenie şi râde din tot sufletul nu mai contează nimic. Mă uit uneori fascinată la ea cum vorbeşte cu vreo  jucărie şi sunt atât de recunoscătoare că trăiesc momentul ăla. E grea viața închisă undeva cu un toddler agitat, dar este şi plină de veselie.

Selfie făcut de Bia cu încântarea faptului că a prins telefonul cu care nu are voie să umble

Virusul ăsta face ceva ce mi-aş dori să fie normalitatea în viața mea. Şi anume îmi aduce aminte că nu ştim cât trăim şi nu ştim când vine sfârşitul – al nostru sau al celor de lângă noi.

E ciudat să vorbesc cu mama la telefon ştiind că e posibil să nu o mai văd vreodată. Doar că posibilitatea asta exista şi înainte de virus. Şi faptul că sunt conştientă de asta mă face să fiu atentă la ea, să ma bucur că o aud şi să îi spun că sunt tare fericită ca ea e mama mea şi că o iubesc.

Tot prezența virusului ăstuia mă face să imi sun tatăl mai des. Deşi am avut de-a lungul timpului o relație destul de rece şi destul de complicată, tare îmi doresc să îl ştiu aproape de sufletul meu.

Virusul ăsta mă face să îi spun fratelui meu că îl iubesc, deşi cuvintele astea ne par străine amândurora.

Şi tot el, virusul, mă face să ma gândesc la toți oamenii minunați pe care am avut norocul să îi întalnesc în viața asta. În frunte cu George – cea mai minunată surpriză pe care mi-a făcut-o Universul.

Aşa că dincolo de frică este loc şi de momente de fericire pură, de recunoştință şi de uimire în fața minunii care este iubirea pentru cei de lângă sufletul meu.

Greul doar ce a început în țară la noi. Au apărut primii morți. Şi vor mai fi mulți. Dar āsta este cursul vieții şi cred sincer că recunoştința pentru o viață plină de oameni frumoşi mă poate ajuta în fața oricărei situații.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.