21.03.2020 – Frica

Azi mi-a fost frică. Acum când scriu imi e frică. Mi-e teamă că asta a fost ultima zi oarecum normală pentru mult timp.

De două saptămâni universul meu s-a tot micşorat. Mai întâi s-au inchis grădinițele şi m-am văzut acasă cu doi copii şi cu George, încercând să supraviețuim haosului zilnic în apartamentul ăsta care pare brusc foarte mic şi foarte plin de lucruri.

Nu am rezistat psihic prea bine cu primul copil acasă şi până nu am găsit ajutor (bonă şi mers la psiholog) am crezut că nu o să mai ies vreodată din amorțirea care mă făcea să îmi pară rău că mă mai trezeam dimineața. Iată că acum trebuie să mă descurc cu doi, cu ajutor limitat din partea lui George care trebuie să muncească şi fără nici o posibilitate de ajutor extern.

Apoi s-a mai îngustat o dată când mi-am dat seama că nu am cum să îmi văd părinții, sau fratele, sau pe nimeni drag. Părinții mei stau departe şi, cu excepția a 10 minute acum o lună, nu i-am mai văzut din toamnă. Primăvara asta care a fost azi afară era, în mod normal, momentul când mergeam la ei, când mă plimbam prin curte, când miroseam zambile şi pomi înfloriți la ei în curte. Dar nu mă duc pentru că mi-e teamă să nu îi imbolnavesc fără să ştiu. Şi, oricât de mult mi-aş dori asta, nu am nici o certitudinr că îi voi mai vedea după ce trece tot rahatul ăsta de virus.

Lumea mea e îngustă. În casă e haos, cu Crina care plânge pentru că e obosită, cu Bia care ar vrea să se joace şi să alerge şi cu George care încearcă să muncească. Afară nu putem ieşi decât limitat şi atunci ocolind orice om întâlnim. Lumea mea e la Mega unde încercăm să mergem cât mai rar şi cu frică, casa asta plină de haos şi un petec de iarbă şi de cer departe de alți oameni pe care îl tot căutam ca să ne menținem sănătoşi la cap.

L-am căutat şi azi mergând dimineață în pădure la Pusnicu. Mi-a fost frică de parcul de lângă casă (de Cişmigiu) pentru că eram convinsă ca o sa fie prea multă lume în el.

Si la Pusnicu era ceva lume când am ajuns. Inițial voiam să mergem spre o poieniță dar, văzând ca drumul era mai circulat decât ne-am fi dorit, am oprit mai repede pe marginea drumului. În spate era o maşină parcată la vreo 100m şi în față se mai vedeau vreo două maşini la vreo 200m.

Am mers pe un drum pustiu prin pădure departe de şosea şi am găsit un luminiş.

Nimeni

Toată podeaua pădurii era un covor verde deschis cu flori albe, galbene şi mov al căror miros era peste tot.

Am mâncat câte un sandviş, am stat întinşi pe spate şi ne-am uitat la cer. Am văzut trecând în depărtare două căprioare şi doi fazani zburând.

Am avut 10 secunde de uitat la cer între plânsetele Crinei şi chemările la joacă ale Biei

Am auzit nişte glasuri de copii în depărtare şi am văzut doar nişte pete roşii printre copaci. Erau foarte departe.

George şi Bia au făcut o „căsuță pentru aricei” şi au cules flori pentru mine.

Bia şi căsuța pentru arici

Era atât de linişte şi frumos aici încât lumea mea nu mai părea chiar aşa de îngustă. Era spațiu şi nu mă mai simțeam claustrofobică. Puteam să respir şi să zâmbesc.

Ne-am hotărât să plecăm spre casă. Era deja cald şi copiii obosiseră şi nu prea ne mai înțelegeam cu ele. Până să ajungem la maşină pe drumul prin pădure au apărut doi oameni – el şi ea – la vreo 50 de ani. I-am ocolit cât am putut de departe pe drumul închis. Mergeau încet, mi-au zâmbit şi mi-au dat bună ziua. Îmi era frică de ei. Dacă erau bolnavi? Ce căutau aici în petecul nostru de pădure? De ce nu mergeau mai repede? „Nu vorbiți cu noi! Ocoliti-ne!” îmi venea să le spun. „Vai cum ne sălbăticeşte virusul ăsta. Oare cine e ăla normal? Eu cu frica mea de ei sau ei care zâmbesc şi salută într-o zi frumoasă de primăvară?” m-am gândit.

Am ajuns la maşină, am pus repede copiii în scaunele lor, am întors şi am plecat spre casă. Era o mare vânzoleală de maşini. Apăruseră vreo 10-20 de când parcasem noi. Oamenii descărcau biciclete şi copii. Mi s-a făcut şi mai frică. Tot drumul spre casă m-am uitat pe geamul maşinii la zecile de maşini parcate pe marginea pădurii. Apoi la sutele de pietoni din oraş. Mi s-a făcut şi mai frică.

Am ajuns acasă unde era destul de pustiu. Am văzut o singură femeie mergând pe un trotuar cât am descărcat copii, cărucior şi bagaje.

Am intrat în casă şi ne-am spălat temeinic pe mâini.

Apoi au început să apară pozele din pădurea Băneasa unde zeci de maşini erau parcate una lângă alta. Apoi poliția a strigat cu portavocea la oamenii strânsi pe pături, cu sticlele de vin din Cişmigiu să plece acasă. Mi s-a făcut şi mai frică.

800 de morți în Italia.

Azi a fost ziua în care universul meu s-a îngustat şi mai mult. Nu vom mai ieşi decât în jurul casei şi la magazin, pentru cât mai puțin timp şi la ore cand sunt cât mai puțini oameni pe străzi.

Nu este obligatoriu să stăm în casă ci să ne distanțăm fizic unul de altul. Dar unde să te distanțezi când ieşim cu toții în aceaşi pădure sau în parc?

Încă nu e carantină, deşi mă aştept să urmeze.

Mi-e frică de răul ăla mare care va veni. Sunt convinsă că o sa fie rău. Stau şi-l aştept şi nu ştiu cine va mai ajunge pe partea cealaltă a lui să se mai bucure de o zi cu soare ca asta.

Poate d-aia a ieşit atâta lume azi. Să se bucure de ultima zi cu soare înainte de durere. Doar ca tare mă tem că o să ne coste scump bucuria asta.

Un gând despre &8222;21.03.2020 – Frica&8221;

  1. Curaj! Normalitatea e subiectiva, ne-o cream noi! Ai fetele si asta e cel mai important lucru! Incearca sa vezi partea buna a lucrurilor, ca exista, iti jur. Acum doua saptamani simteam si eu ca tine, eram terorizata. Si-am scris si eu despre asta. Dar am inteles ca natura e minunata si stie ce face, si ca lucrurile vor urma calea corecta, care, se pare, ca nu era cea pe care omenirea mergea, date consecintele… Este normal sa fii speriata. Este normal sa fii trista. Este normal sa fii cum vrei tu. Dar mai ales este normal sa fii puternica. Pentru ca tu esti mama. Si sta-n natura lor sa-si apere puii si cuibul. Vei vedea ca vom iesi si din asta, botiti e drept, dar important e ca vom iesi! Te imbratisez cu drag!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.