20.03.2020 – Biscuiți, parcul Politehnicii şi pizza

Dragă jurnalule,

 

Azi a fost o zi frumoasă. A început greu, cu trezit la 8, făcut o supă de roşii repede, dat de mâncare Biancăi, făcut cocă pentru biscuiți (şi pus la frigider). Toate astea într-o oră şi jumătate, pe fugă, ca apoi sa o preiau pe Crina şi să o culc.

Bia a avut din nou call cu doi colegi de grădiniță şi o educatoare. După ce a terminat call-ul am lăsat-o la desene, am luat-o pe Crina în cărucior şi am plecat în epopeea găsitului unui xerox.

Pe stradă era destul de pustiu din nou dar cred că am început să mă obişnuiesc. Singurul loc cu multa lume era coada din fața farmaciei. Hârtia cu „Nu avem Euthyrox era tot acolo”.

Am găsit un centru de copiere unde lucra un singur om. M-am mirat că era deschis şi l-am întrebat dacă au clienți. Nu prea au. El s-a mirat că umblu cu copilul. Ce să fac dacă DGASPC S3 nu a auzit de depunere online a documentelor pentru indemnizație nici măcar acum? Fac copii xerox şi trebuie să merg şi la poştă să le trimit.

La poştă era coadă afară, aşa că am mers în casă, am completat tot şi am sunat la DGASPC să mă asigur că am toate hârtiile. Bia era tot la desene, i-am lăsat-o pe Crina lui George şi am plecat la poşta de vizavi. Coada şi mai mare afară. Am aşteptat vreo 20 de minute afară apoi am intrat în tărâmul ştampilelor de lemn şi a procedurilor greoaie.

Când am ajuns acasă Bia era tot la desene, George era frustrat pentru că încă nu reuşise să se conecteze la muncă şi Crina era ruptă de oboseală, pe punctul de a începe să plângă. M-am spălat repede pe mâini, am dezinfectat chei, telefon, pix cu care am fost la poştă şi am luat-o pe Crina să o culc.

Eram obosită frântă. Era 12.10 şi nu mâncasem nimic, mă simţeam prost că Bia era la desene de o oră şi jumătate şi Crina era prea obosită. Mă simțeam de parcă aş fi dat greş ca părinte. Măcar am reuşit să trimit actele alea. Sper să fie totul în regulă. O să sun la vreo 2-3 zile după ce îmi vine confirmarea de primire.

Cum Bia a stat două ore pe canapea cu ochii la BabyRiki a dormit doar o oră la prânz. Când s-a trezit eu eram obosită de atâta alergătură şi nici George nu era prea bine.

Ca să putem lua o pauză George a plecat cu Crina la Mega să refacă stocul de produse perisabile.

Eu am rămas cu Bia acasă să facem biscuiți. Se distrează maxim să taie ea cu formele, ba chiar are şi făcălețul ei (de la plastilină).

I-am copt şi mi-am adus aminte că nu trebuie să respect rețetele la capitolul zahăr. Au ieşit cam dulci pentru gustul meu. Pe Bia nu a părut să o deranjeze asta.

Înainte de a fi ronțăiți

Când s-a întors George de la cumpărături Bia era deja agitată. A stat toată ziua în casă, cu nasul în televizor. Eu o luasem iar pe Crina care se trezise în cărucior şi plângea iar George era atât de sătul de miaunatul constant al Biei încât ori se enerva şi o repezea, ori o ignora.

Singura soluție părea să ieşim toți afară un pic (mai ales Bia avea nevoie clar de asta). Aşa că ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Poli. Am ales varianta asta pentru că am bănuit ca va fi mult mai puțină lume decât în Cişmigiu şi mai rară datorită spațiului vast. Am parcat pe strada unde îmi lăsam maşina acum vreo 7 ani când mergeam la alergat acolo. Au răsărit o mulțime de blocuri peste tot de atunci. Peisajul mi s-a părut greu de recunoscut.

Corcoduşii roşii erau însă tot acolo. Şi erau înfloriți.

Păcat că nu vă pot arăta şi mirosul

Bia a găsit repede o vale pe care s-a tot dat cu bicicleta.

Picioarele sus!!

Când a obosit a cules toate conurile de pin pe care le-a găsit şi a făcut din ele „un şerpişor mic şi unul mare”.

Nu a mai rămas nici un con negăsit.
Şerpişorii

La plecare am sunat la il pizzaiolo să dăm comandă de pizza şi să o ridicăm de la ei. Dacă tot vrem pizza, măcar să fie bună-bună că cine ştie când mai mâncam.

Am ajuns acasă, ne-am spălat pe mâini bine şi am mâncat tot.

All gone!

M-am aşezat apoi pe canapea să o alăptez pe Crina şi să îmi trag sufletul înainte de un ultim efort al zilei, culcarea copiilor. Eram fericită. A fost o zi frumoasă, aproape normală.

„600 şi ceva de morți în Italia azi şi 6000+ de caziri noi” mi-a zia George. Eu am dat pe Facebook peste o poza care explica parcursul bolii cu febră, insuficiență respiratorie şi sepsis. Şi că moartea a survenit, în medie, în zilele 15-21 de la intalarea simptomelor.

Gata cu ziua frumoasă. M-am întors în tărâmul pandemiei şi al fricii. Nu ştiu ce va urma şi la noi, dar mă îndoiesc că va fi mai bine ca în țările vestice.

Bucuria zilei de azi e ciudată cu aromă de frică la sfârşit de zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.