Dragă jurnalule,

Este a treia zi a stării de urgență. S-au închis toate restaurantele, cafenelele, bisericile şi orice loc unde s-ar putea aduna oameni. Au fost chemați studenții la medicină şi rezidenții spre a fi distribuiți prin spitale. Se hotărăsc spitalele care vor fi destinate exclusiv infectaților cu Covid-19 şi se mută toți bolnavii în alte spitale.

Azi m-am trezit la 6. Crina avea nasul înfundat, aşa că am aprins lumina, am pus ser, am scos mucii cu aspiratorul. S-a trezit şi Bia. Cu greu au adormit la loc. Crina s-a tot frichinit apoi. Se trezea din 15 in 15 minute. A adormit la loc într-un final. Eu nu am mai putut.

Am tot verificat Bringo vreo două ore până a apărut că e deschis magazinul de unde am încercat şi ieri să comand. Aveam coşul pregătit de ieri. Am plasat comanda. Mi-a dat eroare. Am mai plasat o dată comanda. A mers! Am primit mesaj că se caută livrator. Mi-am permis să ma relaxez şi am moțăit cinci minute. M-am uitat iar la telefon şi încă se căuta livrator. Când m-am uitat iar aveam mesaj că nu s-a găsit livrator şi să încerc din nou. La o nouă încercare nu a mai mers deloc. Toți livratorii erau ocupați. Trecuseră 23 de minute de la deschiderea magazinelor. Am renunțat după încă 10 încercări.

Bia a avut primul call pe Skype cu doi colegi de la grădiniță şi educatoarea ei preferată. Ce ciudat să ai call la nici doi ani şi jumătate. Clar lumea în care cresc copiii ăştia e foarte diferită de a noastră.

Dupa call am lăsat-o pe Bia la desene, pe George la muncă şi eu am plecat cu Crina la cumpărături. Prefer varianta asta pentru ca cea mica doarme liniştită în carucior spre deosebire de Bia care ar fi pus mana peste tot şi apoi şi-ar fi lins toate degetele. E la vârsta aia…

Prima dată m-am dus la farmacie să caut Euthyrox. Pe geamul farmaciei era un anunţ mare. „Nu avem Euthyrox, măşti, dezinfectanți”. Când am fost ultima dată aici farmacistele aveau măsti şi mănuşi. Acum instalaseră un geam de protecție. Singurul spațiu deschis era o fantă mica prin care dădeau pastilele şi primeau banii. Nu mai purtau măşti. Doar mănuşi. Am luat celelalte lucruri de pe listă, deşi trebuie sa găsesc cumva şi Euthyrox. Suntem patru oameni în familie cu probleme de tiroidă şi toți avem nevoie de medicamentul ăsta.

Drumul spre Mega a fost pustiu. La o oră când ar fi fost oameni şi maşini peste tot abia vedeai câte un rătăcit. Nu am văzut niciodată atât de puține maşini circulând pe Calea Victoriei în miezul zilei. Nici măcar pe 1 ianuarie. Niciodata. M-a cuprins un sentiment foarte ciudat, confirmarea faptului că ceva e în neregulă.

La Mega se intra pe rând, dar nu erau încă mulți oameni. Angajații aranjau marfă de pe nişte cărucioare uriaşe. Mulți clienți purtau măşti. Rafturile erau mai goale decât de obicei, dar erau totuşi foarte multe produse. Am găsit unele lucruri care nu existau acum 5 zile când am fost ultima dată. Ouă, banane şi pesto nu am găsit. Lucrul ăsta mi-a dat un sentiment de panică. Mai aveam cinci ouă acasa. Mâncasem două în dimineața asta. Oare o să ajungem să nu mai găsim unele lucruri deloc? Clar viața noastră nu va mai fi la fel ca acum două săptămâni în perioada care urmează.

Am ajuns acasă şi i-am zis lui George să coboare să o ia pe Crina şi cumpărăturile. Eu am mers la un Shop&Go mai mic. Am aşteptat la rând afară să pot intra. Şi aici doar ce aprovizionau.

Am găsit cinci cofrage cu ouă. Am luat repede două, grăbindu-mă parcă să nu mi le ia altcineva. Am dat să mai iau unul, dar l-am pus la loc. M-am gândit la cum m-am simțit când am văzut gol locul unde ar fi trebuit să fie ouăle în celălalt magazin. Sigur se va bucura altcineva de el. Am găsit şi banane. Nu am găsit însă fulgi de porumb pentru Bia. Poate data viitoare.

Cum la primul Mega nu aveau pesto dar aveau busuioc cu tot cu rădăcină, am avut şi ocupație azi. Am plantat busuiocul pe balcon cu nişte pământ pe care îl aveam rămas mai demult. M-a ajutat şi Bia şi m-am bucurat de câteva clipe în care, cu mâinile în pământ, totul părea aproape normal.

Bia s-a urcat în scoica Crinei, şi George i-a făcut un fel de parc de distracții indoor cu puterea brațelor.

Am culcat-o mai întai pe Crina. Apoi a venit Bia de la masă şi a trezit-o. Până a adormit Bia, s-a trezit Crina de tot. Aşa că m-am dus cu ea să mănânc şi eu un pic. Ciorba mai avea o singură aripă de pui. Am mâncat doar zeamă, lăsând aripa pentru masa de prânz a Biei de mâine.

Am reuşit să dorm apoi şi eu cu ele la prânz.

E ciudat că deşi avem frigiderul plin de mâncare şi în magazine se găsesc aproape de toate, tot mi-e frică. Încerc să nu risipesc nici un gram de mâncare. Probabil că şi ceilalți oameni reacționează similar, doar ne tragem cu toții din comunismul unde nu găseai de niciunele.

A trecut frate-miu pe la mine să ia singura cutie de Euthyrox pe care am găsit-o acum două săptămâni. Nu a urcat, ci a coborât George să i-o dea. O să pună şi Euthyroxul găsit de el şi le trimite cu curierul, o parte părintilor şi altă parte mătuşii noastre. În localitățile unde stau ei nu se mai găseşte de mai bine de trei săptămâni. Sper să mai găsesc şi pentru mine zilele următoare, deşi mai am ceva pastile.

M-a sunat un tip de la Titiaur. I-am luat fratelui meu cadou de Crăciun un curs de condus defensiv. Trebuia să meargă weekendul ăsta, dar s-a anulat. Nu se ştie când îşi vor relua activitatea.

Pe seară George a făcut o musaca de cartofi şi a pus-o la cuptor pentru mâine. În timp ce eu o plimbam pe Crina în sistemul de purtare între uşa de la intrare şi cea de la balcon să doarmă, interacționam cu Bia să o țin ocupată şi scriam jurnalul de ieri. Am gătit apoi cina – pui cu lapte de cocos şi pastă de curry verde cu garnitură de orez.

Mâine trebuie să fac o supă. Poate o să ieşim din casă şi cu Bia un pic. Sper să reuşim.