Mi-e foarte greu să spun povestea naşterii Crinei, cu spitalizarea şi tot ce a urmat după aceea. A fost o experiență puternică, foarte greu de dus, încărcată de multă singurătate, suferință şi vinovăție.

Acum, înainte de a povesti, îmi spun că trebuie să fi fost şi nişte fericire pe acolo pe undeva. Că nu a fost totul negru şi urât. Şi da. A fost şi nişte fericire.

Vă recunosc că unul dintre motivele pentru care simt că TREBUIE să scriu este să reuşesc să înteleg şi eu ce am trăit şi să integrez cumva experiența asta. Mă ajută şi terapia să fac asta dar simt că trebuie să povestesc pe larg. Pentru mine.

Aşa că dacă vreți sa citiți o poveste lungă, cu bucurie, solidaritate, dramă, greşeală şi vinovăție.

Here it goes.