Acum vreun an şi ceva am început un mic experiment în viața mea, şi anume am intrat în USR. Eram în concediu de creştere a copilului, Bianca având vreo 6 luni.

Am crescut într-o familie unde ideea de bază este că politica e ceva murdar, unde te bagi doar dacă ai vreun interes de îmbogățire rapidă.

După toate mişcările sociale şi civice din ultimii câțiva ani, după proteste, după ce am început ca societate să înțelegem cât de diferite ar putea fi lucrurile dacă am fi conduşi de nişte oameni al căror interes să fie binele nostru, al tuturor, am început să cred ca e datoria noastră sa ne implicăm pentru a ajuta societatea în care trăim.

Deşi aş fi vrut să intru in partidul lui Cioloş, faptul că mai aveam de aşteptat fără să ştiu cât timp m-a făcut să mă reorientez către USR. Nu mă interesau funcții, nu aveam de gând să candidez la nimic (nici în partid, nici în administrație). Singurul meu plan era să folosesc o parte din timpul meu pentru a încerca să fac ceva pentru comunitatea în care trăiesc (în general) şi pentru oamenii din Giuleşti-Sârbi (în special).

Din păcate planul de acasă nu s-a potrivit cu realitatea din partid, aşa că, la un an de la aderare, am ales să îmi dau demisia.

Am găsit şi oameni care aveau interese comune cu ale mele, oameni implicați alături de care am bătut străzile neasfaltate şi maidanele pline de gunoi ale părții ce ține de Sectorul 1 al cartierului Chitila Triaj. Am cunoscut consilieri locali USR implicați în viața comunității, am întalnit deputați şi senatori USR al căror discurs este de o asemenea decență şi bun simț încât era o gură de aer proaspăt. Am cunoscut oameni pe care îi admir din tot sufletul şi care mi-au dat speranța că Romania are şanse să devină o societate normală.

Dar am întalnit şi mulți oameni înrăiți, radicalizați, care văd orice subiect ce nu le e pe plac ca pe un atac personal la ei sau la oamenii sus-puşi din partid pe care îi admiră pâna la idolatrie.

Din cauza faptului că situația cea mai grea din cartierul Giuleşti-Sârbi este in Sectorul 1, am ales să mă înscriu in USR S1. Am găsit o filiala scindata de certuri, râca şi chiar ură. În loc să găsesc un mediu profesionist, care să te asiste în a construi ceva, am găsit unul în care opțiunile de colaborare sunt limitate de grupulețul cu care lucrezi.

Nu m-a interesat în nici un fel conflictul intern, dar am ajuns să fiu afiliata ideologic unui grup care milita pentru transparență. Şi asta pentru că singurul om care s-a arătat inițial interesat de proiectul pe care îl aveam eu în cap era în una din tabere. Asta a însemnat ca toți cei din partea cealalta a baricadei au refuzat să colaboreze cu mine. Declarativ toți erau deschişi, dar munca propriu-zisa pentru comunitatea din Giuleşti-Sârbi nu a depus nimeni din tabăra cealaltă în proiectul demarat de mine.

Şi toate astea pe fundalul unor certuri constante şi continue, unor acuzații şi jigniri cel puțin jenante, a unui zgomot continuu. Si nimic nu s-a îmbunătățit într-un an. Din contră. Certuri din ce în ce mai aprige, AG suspendat, urlete şi acuze de fraudă, sesizări peste sesizări (unele judecate îndoielnic de Biroul Local, în funcție de apartenența la un grup anume).

Mult timp am crezut că filiala USR S1 este specială, că am nimerit eu prost, că doar aici se ceartă lumea şi se urăşte cu pasiune. Momentul de revelație a venit când am înțeles că deşi există unele filiale unde (încă) e armonie, acest conflict piperat cu injurii şi comunicare cel puțin puerilă contaminează întregul partid. Şi uite aşa a zburat pe geam imaginea unui grup de profesionişti care fac tot posibilul să îmbunătățească lucrurile în România pentru a lasa loc unui grup de oameni care se ceartă constant, se înjură câteodată, nu au maturitatea acceptării unui feedback constructiv şi sunt mai tot timpul în defensivă.

Pe acest substrat, împreună cu oboseala şi răul constante din primul trimestru de sarcină cu al doilea copil, cu un început de depresie (sau o reapariție a depresiei care vine şi pleacă după cât de mult stres aleg să accept în viața mea) am ales să ies din politică.

O să mă mai întorc vreodată? Nu ştiu. Cu siguranță nu în următorii câțiva ani când priorităție mele vor fi cei doi copii, George şi propria-mi persoană.

Continui însă să sper la un rezultat bun la alegeri şi vă recunosc că o parte din decizia de a rămâne sau de a pleca din țară stă în rezultatele din 2020.

Am cunoscut mulți oameni minunați în ultimii doi ani, atât implicați politic cât şi civic şi cred azi, mai mult ca oricând, că avem şanse, ca țară, să ne ducem spre normalitate, meritocrație şi toleranță. Chiar cred asta, altfel nu mai eram aici.

Îmi fac în continuare datoria civică, fac reclamații pentru maşini parcate aiurea, treceri nesemnalizate, gunoi depozitat pe spațiul public, rampe de acces inexistente, etc. Încerc să fac orice pot face care ține de mine.

Mi-a trebuit foarte mult timp să trec de la a fi veşnic nemulțumită de cum nu-şi fac alții treaba la a mă concentra, în primul rând, pe ce pot face eu pentru a îmbunătăți lucrurile.

Şi vă îndemn şi pe voi să faceți asta.

Gândiți-vă! Ce ține de voi? O reclamație, participarea la un protest sau la o şedință de consiliu local, înscrierea într-un grup de inițiativă civică a cartierului vostru pentru a avea o voce mai puternică, implicare politică, mers la vot, altceva? Orice lucru cat de mic veți alege va face undeva o diferență. Pentru că noi suntem statul şi societatea. Fiecare dintre noi.

 

_______

Later edit: Mi s-a atras atenția că folosesc nişte abrevieri care nu sunt cunoscute de toată lumea, aşa că le clarific aici.

 

BL = Birou Local – Forul de conducere al filialei format din reprezentanți votați de filială în cadrul unui AG. Reprezentanții sunt aleşi pentru maxim patru ani, fiecare filială având libertatea de a organiza alegeri oricând în intervalul de patru ani.

 

AG = Adunare Generala – Forul suprem de conducere al filialei ale cărui decizii sunt mai presus de deciziile BL-ului. Reprezintă o convocare a tuturor membrilor filialei şi deciziile luate în această şedința se stabilesc prin votul tuturor membrilor prezenţi.