Canionul Matka

După prea mult timp petrecut între betoane şi statui supradimensionate, am zis că e timpul să ne petrecem o zi mai aproape de natură. Aveam de ales între muntele Vodno şi Canionul Matka, dar cum amândoi suntem mari amatori de apă, alegerea nu a fost prea grea.

Am condus 30 de minute până la canion, doar că, odată ajunşi acolo, ne-am trezit într-o mare de maşini care căutau loc de parcare şi o mulţime de poliţişti care dirijau traficul. Era cam cum e la Comana în primul weekend călduros de primăvară, doar ca aici haosul total era evitat cu ajutorul poliţiei. „Băi, dar ce doritori de natură sunt macedonenii ăstia!” îmi spuneam în timp ce mă minunam de sutele de maşini care se vânzoleau peste tot.

Am parcat, ne-am dat jos, am pus-o pe Bia în sistemul de purtare şi am plecat în direcţia în care mergea toată lumea. Nu am ajuns în canion, ci în curtea Mănăstirii Maicii Domnului. Am găsit un petec de iarbă mai puţin populat de unde am putut admira cum o mulţime de oameni stătea la o coadă complet dezorganiată ca să intre în mica biserică. În timpul ăsta, la poartă, un călugăr a întors din 15 mişcări un SUV de la Skoda, singura maşină din curtea mică şi neîncăpătoare a mănăstirii.

Aici nu este canionul

Ne-am dat seama repede că nu e de noi acolo, aşa că am făcut câteva poze şi am plecat. Am citit pe net că era ziua în care macedonenii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului, de unde şi fluxul crescut de oameni.

Am plecat mai departe, în susul râului Treska, un afluent al Vardarului care curge prin Skopje. Am găsit o zonă cu nişte sârme trase pe deasupra râului. Habar n-aveam pentru ce sunt, aşa ca ne-am petrecut câteva minute dându-ne cu părerea. Am ajuns la concluzia că, probabil, sunt vreun suport petru pescuit. Tot în zona respectivă erau nişte scări amenajate pe malul râului. Erau câţiva oameni care stăteau pe ele, se uitau la apă şi mâncau câte ceva. Ar fi părut o activitate atrăgătoare şi pentru noi dacă nu ar fi fost atâta gunoi peste tot. Coşuri erau, dar nu mai fuseseră golite de ceva timp, aşa că oamenii aruncaseră peste tot. Şi, în Macedonia, acolo unde este gunoi sunt şi foarte multe viespi. Nu am văzut în viaţa mea atâtea insecte care te pot înţepa cum am văzut lângă coşurile de gunoi de acolo.

Peisaj cu gunoi şi sârme cu scop ascuns

Peisajul nefiind atrăgător, am plecat mai departe, pe drumul ce urcă pe malul stâng al râului. Când drumul s-a îngustat atât de mult încât să nu mai fie accesibil maşinilor, am găsit câteva taxiuri care se ofereau să ne ducă înapoi la mănăstirea de unde veneam. Cu toate că mergeam şi cu Bia, mi s-a părut amuzantă oferta lor. Era pentru prima dată de când eram în ţara asta când mergeam pe jos în natură şi mi se oferea posibilitatea de a merge cu maşina.

Cu cât am mers mai departe, cu atât drumul a devenit mai îngust. Am ajuns la o altă mănăstire, de data asta a Sfântului Andrei, construită pe malul apei. Râul se transformase deja într-un lac de acumulare datorită barajului pe lângă care trecusem mai devreme. Lângă mănăstire era şi un restaurant, dar am ales să mergem mai departe, cu gândul ca vom mânca înainte de a pleca.

Bia!!!!
Linişte

Când drumul a devenit destul de accidentat am facut câteva poze cu peisajul şi ne-am întors. Dacă nu ar fi fost copilul cu noi, probabil că am mai fi mers pentru că era tare plăcută zona şi erau din ce în ce mai puţini oameni.

Poza făcută înainte de a ne întoarce

Am coborât, am trecut din nou pe lânga mănăstire şi ne-am oprit la un ponton pentru a ne interesa cât costă o plimbare cu barca. Nu mai ţin minte preţul, dar ne-am hotărât sa mergem. Cum nu erau prea mulţi doritori, am avut o barcă doar pentru noi.

Bianca s-a arătat foarte încântată de acest nou mijloc de transport. Am admirat pereţii de stâncă, lacul cu apă rece şi foarte clară, stolurile de raţe de pe mal şi peisajul mănăstirii de pe peretele canionului. George a ţinut cârma, la invitaţia barcagiului, şi au purtat regulamentara discuţie dintre bărbaţi despre capacitatea motorului. Tot de la el am aflat că sârmele pe care le văzusem mai jos pe râu nu aveau nici o legătură cu pescuitul, ci erau folosite pentru antrenamente de cayac. Oamenii îşi legau ambarcaţiunea de o sârmă şi vâseau contra râului.

Yey, bărcuţăăăă!
Şi cât prinde?

După plimbarea cu barca ne era foame, aşa că, deşi bănuiam că este mai scump, am mers să mâncăm la restaurantul de pe malul lacului. Am ales amândoi câte o porţie de păsrăv somonat, care creştea chiar în râul de lângă restaurant. Deşi masa ne-a costat cât o masă cu de toate în Skopje, nu m-a dat pe spate. Peştele nu era nici prăjit, nici făcut bine pe grătar, aşa cum îl mâncam noi. Era gătit mai puţin decât mi-ar fi plăcut, dar l-am mâncat oricum. Biancăi i-am dat din borcănelul de mâncare pe care îl aveam la noi, dar şi puţin peşte din părţile mai bine gătite.

Prea multe fiţe pentru o mâncare gătită prost

După masa nu foarte copioasă, am plecat spre maşină. Iniţial ne gândisem că poate mergem şi până la muntele Vodno. Dar eram prea obosiţi, aşa că am ales să mergem acasă şi să ne odihnim. Şi bine am făcut pentru că ziua următoare urma să plecăm spre Kosovo.

Reclame

Un gând despre &8222;Canionul Matka&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.