După o sarcină cu senzaţii constante de rău şi mega-oboseală, după o iarnă de stat blocată în casă, singură, cu un nou-născut care nu făcea mare lucru, dar avea nevoie constantă de atenţie, eu clar aveam nevoie de o vacanţă.

Când am luat decizia să plecăm, bineînţeles că m-am temut că va fi greu şi nu ne vom descurca. Îmi tot veneau în minte poveştile celor care plecau cu bunicii în vacanţe. Cu toate astea, am ales să plecăm pentru că am învăţat, de nişte timp, că experienţele frumoase nu sunt, de obicei, cele mai uşoare.

O să încep prin a vă povesti partea mai grea şi mai puţin frumoasă a vacanţei.

Ziua pe care ne-am petrecut-o în Zurich ne-a adus experienţe opuse ca trăiri. Pe de o parte ne bucuram de cât de frumos e oraşul, de faptul că suntem din nou de capul nostru printr-o ţară străina, de faptul că o avem cu noi pe Bianca.

Pe de altă parte era o căldură care ne moleşea, iar plimbarea cu copilul în sistemul de purtare ne obosea foarte tare. Am avut câteva momente în care simţeam că nu mai pot, că vreau să plecăm odata şi să ajungem mai repede acasă. Eram obosită, îmi era cald, sete şi voiam doar să stau un pic pe o bancă, să îmi trag sufletul şi să mă uit la lac. Dar asta era imposibil. Era prima mea întâlnire cu frustrarea tipică de vacanţă cu copii, când eşti rupt de oboseală, ai face orice doar să poţi sta puţin, dar nu eşti lăsat. Din profunzimea frustrării trebuie să iţi găsesti rezerve să mai poţi încă un pic.

Ca să facă lucrurile şi mai neplăcute, astea sunt momentele în care apar şi discutiile în contradictoriu între părinţi, sau binecunoscutele certuri de vacanţă.

Singura parte bună a acestor momente, cu tot greul lor, este că trec. După experienţa a trei vacanţe în străinătate cu Bia, am ajuns să accept că momentele astea apar câteodată şi sa evit intrarea în cercul vicios al vinei. Adică atunci când se întâmplă să mă iau de George dintr-un nimic, după ce mă calmez, conştientizez că nervii mei nu aveau legătură cu el, ci cu un disconfort de moment pe care nu l-am putut gestiona. Îi explic ce s-a întâmplat şi imi cer scuze. Partea cea mai importantă este să evit să mă simt atât de vinovată pentru ieşirea mea încât să intru într-un cerc vicios de vină şi simţit prost, care nu face altceva decât să ne strice tuturor momentele de vacanţă.

Ideea e ca vor fi mereu şi momente grele, dar ele sunt normale şi ar trebui acceptate ca atare. Dacă vă spune cineva că vacanţa cu copiii este ”minunatăăă!”, sigur omite anumite informaţii. Pentru un părinte, vacanţa este un melanj de trăiri care se încadrează oriunde între minunat şi oribil. 🙂 Este, de fapt, la fel ca viaţa de zi cu zi. După cum spunea un înţelept, ”a avea copii, atunci când nu este forte rău, este foarte bine”. Aşa e şi în vacanţă.

Am avut parte şi de experienţe foarte frumoase.

Faptul că am mers la nişte prieteni, pentru prima excapadă a Biancăi în afara ţării, ne-a dat o plasă de siguranţă care a fost foarte binevenită. Ei au fost foarte drăguţi şi au mers cu noi aproape peste tot, ceea ce ne-a scutit de a folosi mijloacele de transport în comun. Nu ne-am facut griji de căutat ceva de mâncare, de găsit cazări, de studiat obiective de vizitat, de distrat copilul. Pentru că Bia doarme cu noi în pat şi acasă, iar fetiţa lor doarme în pătuţ, ne-au lăsat să dormim în patul lor, ca să avem loc. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se încălzeşte inima când cineva nu doarme în patul său ca să îmi cedeze mie locul. Îmi sunt nişte oameni foarte dragi, în compania cărora ne-am simţit foarte bine. Aifer şi George, va mulţumesc pentru tot! Sunteţi nişte drăguţi. 🙂

Discuţiile dintre noi au fost foarte interesante, mai ales pentru nişte români care trăiesc perioadele astea tulburi de guvernare. Bineînţeles că au fost legate de cum le-a fost lor să se mute, de viaţa de imigrant in Elveţia, cu bune şi cu rele. De exemplu IT-ul nu este nici pe departe la fel de dezvoltat ca la noi şi, dacă vrei să iţi schimbi job-ul, o să fie mai greu decât este aici. Nu o să te contacteze zeci de persoane pe LinkedIn, Facebook sau pe telefon ca să te convingă să mergi la interviuri. Din contră, va trebui să aplici tu la zeci (sau sute) de job-uri. Şi ai face bine să te asiguri că CV-ul tău conţine cuvinte cheie ce se găsesc în job-description, altfel nu vei convinge pe nimeni să îţi ofere măcar şansa unui interviu. Aşa că va trebui să îl adaptezi pentru fiecare nou job la care aplici.

Am discutat şi despre însingurarea imigranţilor care se adaugă peste însingurarea de mamă, despre condiţiile mult mai bune de viaţă de acolo în ceea ce priveşte transportul sau sănătatea, dar şi despre preţurile mult mai ridicate la foarte multe lucruri de bază, gen mâncare. Prietenii noştri, la fel ca mulţi locuitori din zona Zurichului, îşi fac cumpărăturile în Germania, unde găsesc mâncare la preţuri mult mai decente. Cică ai voie să intri în Elveţia cu 1 Kg de carne pentru fiecare persoană din maşină (inclusiv copii). Circulă poveşti despre oameni care iau şi copiii vecinilor la cumpărături, ca să poată cumpăra, din Germania, mai multa carne.

Ştim cu toţii ce se întâmplă în România. Sunt convinsă că mulţi dintre noi, cei care încă suntem aici, am vorbit cu prieteni plecaţi pentru a încerca să înţelegem cum e viaţa acolo. Emigrarea în altă ţară, oricare ar fi ea, are avantaje şi dezavantaje. Decizia este a fiecăruia.

A fost foarte drăguţ să o vedem pe Bia cum interacţionează cu un alt copil de vârstă apropiată, să ne uită la Ali cum merge sprijinită şi să ne imaginăm momentul în care va ajunge şi fiica noastră acolo. Chiar dacă încă sunt la vârsta la care nu poate fi vorba de „joacă”, era evident că le place să fie in compania celeilalte. Când am plecat de acasă, Bianca începuse să meargă in patru labe prin casă, dar parcurgea distanţe destul de scurte. La întoarcere, cinci zile mai târziu, am lasat-o jos când am intrat pe uşă şi am fost uimiţi când a explorat singură toată casa. Se pare că, la vârsta asta, învaţă foarte repede lucruri de la copiii un pic mai mari.

În concluzie, Elveţia este o ţară frumoasă, plină de munţi şi lacuri cristaline, dar şi de amici mutaţi acolo 🙂 . Toate locurile pe care le-am vizitat erau foarte bine întreţinute şi curate. Am văzut o foarte mică parte din ea şi este, cu siguranţâ, un loc unde ne vom întoarce cu drag, pentru a explora mai mult.