A treia zi ne-am petrecut-o in Luzern. Voiam să ajung aici de nişte timp pentru că vazusem nişte poze foarte frumoase cu un lac cristalin, înconjurat de munţi.

Am plecat de acasă cu maşina, şi, după un drum relativ scurt, am parcat în una din parcările din centrul oraşului.

Am luat-o la picior pe străduţele înguste ce erau înţesate de turişti. Peste tot am găsit o mulţime de magazine de ceasuri. De… Elveţia! 🙂

Am mers spre unul din podurile de unde am putut vedea (şi poza) celebrul pod al capelei (Kapellbrücke) şi turnul cu apă (Wasserturm).

Bianca a stat cât a stat la poze, după care a decis că este prea obosită şi a adormit, după ceva miauneli, în sistemul de purtare.

Aşa că am mers, cot la cot cu mulţimile de turişti, pe podul capelei şi ne-am plimbat pe malul râului Reuss.

Interesant mi s-a părut faptul că, deşi afară nu era foarte cald şi apa râului destul de rece, oamenii faceau baie. Şi aici, ca şi in Basel, am văzut câţiva temerari care înotau in josul râului, cu hainele băgate in water-bag-uri. Poate şi d-aia sunt elveţienii aşa sănătoşi. Sau poate o fi sistemul de sănătate şi societatea care funcţionează mult mai bine ca la noi. Cine poate şti…

Când Bianca s-a trezit ne-am aşezat undeva să mâncăm. Prima terasă nu a fost cu succes. După ce am stat vreo zece minute la o masă, fară a fi băgaţi în seamă, ne-am mutat la o altă terasă. Nici aici nu au excelat serviciile, dar măcar am mâncat o autentică (şi scumpă) mâncare grecească. Prietena noastră stabilită in Elveţia ne povestea că nu vom găsi prea mulţi chelneri ospitlieri prin această ţară. Motivul este că aici nu există conceptul de bacşis, iar ei sunt plătiţi la fel, oricum şi-ar face treaba. Ca atare, nu se agită nimeni prea tare.

Am mers apoi spre maşina, facând o plimbare pe malul lacului. Frumos lac, albastru şi limpede.

Ajunşi aproape de trecerea de pietoni, mi-am dat seama că George rămăsese in urmă. Era fix intre lebedele de pe malul lacului, cu telefonul aproape de ciocul lor, pentru a lua prim-planuri. Rezultatul îl puteţi vedea aici: