Ca tot e 1 iunie ziua copilului, atunci am planificat prima vacanta, in strainatate cu Bianca. Am vrut sa fie una usoara, de acomodare, asa ca ne-am bucurat cand niste amici, care s-au mutat in Elvetia, ne-au invitat pe la ei.

Bianca avea sa se joace cu fiica lor, care e cu cateva luni mai mare, nu aveam sa ducem grija cautarii de restaurante sau a socializarii. Nici macar nu a trebuit sa luam cu noi prea multe haine pentru copil, urmand sa imprumutam de la ei.

♦

Cu cinci zile inainte de plecare, eram la camera de garda de la Ponderas. Bianca avea febra 39.4 iar mie imi venea sa o pocnesc pe asistenta care ii luase temperatura cu un termometru contactless si imi explica cum ca are 37. I-au pus branula ca sa ii ia sange, mai intai in picior, apoi in mana. A plans mult si am plans si eu.

Cu doua zile inainte de plecare i-a trecut febra, dar s-a umplut de bube. Am fost iar la camera de garda. Diagnostic – Rozeola Infantum. Nimic grav, o boala a copilariei. Au urmat insa intrebarile.

Ce facem? Mai plecam? Daca nu se simte bine? Cum mergem sa stam la prietenii respectivi care au un copil mic? Nu o sa ia si el? Suntem niste parinti iresponsabili?

Amicii nostri nu aveau nimic impotriva venirii noastre. Sunt de parere, la fel ca si noi, ca nu e cazul sa crestem copiii sub niste globuri de sticla. Problema era ca fetita lor urma sa faca un vaccin pe care il mai amanasera deja, pe motiv de febra.

Dupa ce am cerut sfatri medicale, atat in Romania cat si in Elvetia si dupa multe discutii pe net, am ajuns la concluzia ca vom pleca. Vom sta prima seara la un hotel in Basel. A doua zi fetita prietenilor urma sa faca vaccinul. Dupa aceea urma sa mergem la ei, in Zurich.

♦

Am rezervat hotelul in centrul Baselului, am facut bagajul si am plecat spre aeroport. In Uber o tineam pe Bianca in brate in timp ce prim minte mi se invarteau tot felul de intrebari: Oare e bine ca plecam? Nu mai bine stateam acasa? Daca face febra iar? Oare cum o sa ne descurcam cu ea in avion? Cat o sa planga? Oare cum mananca? Nu o sa fie ciudat sa o alaptez de fata cu niste straini? Cum o sa adoarma? Oare o sa reusim sa stam impreuna in avion (mergand cu Wizz-ul am ales sa nu dam bani pentru a selecta locurile)?

La cate lucruri se invarteau prin mintea mea, ma mir cum de puteam sa fiu atenta la Bianca si sa raspund coerent intrebarilor soferitei de pe Uber.

Am ajuns la aeroport, am trecut de security si de passport control repede si ne-am vazut in fata portii de imbarcare. Mai aveam de asteptat o ora. O perioada a plimbat-o George in timp ce eu am incercat sa citesc. Recunosc ca mi-a fost greu sa urmaresc ideile din Sapiens. Apoi am mai plimbat-o eu, ne-am mai jucat si a trecut timpul.

A inceput si imbarcarea in avion, iar oamenii s-au bulucit, ca de obicei. Chiar daca avem prioritate la imbarcare, fiind cu un copil mic, am ales sa ne urcam printre ultimii in avion gandind ca ii e mai usor sa stea in terminal decat in avion. Si bine am facut pentru ca am mai stat vreo 45 de minute,  dupa imbarcare, pana am decolat.

Am reusit sa schimbam scaunele astfel incat sa stam unul langa altul. Apropo, se pare ca exista o regula a companiilor aeriene care nu permite calatoria a doi infanti pe acelasi rand. Asta inseamna ca daca sunteti o familie cu gemeni nu veti putea sta unii langa altii.

Cateva randuri mai in fata era o fata de vreo 4-5 ani care zbiera ca din gura de sarpe. Mama ei parea o femeie simpla si era, la randul ei, devastata de plansul copilei. A mers in spatele avionului incercand sa ceara ajutor insotitoarelor de zbor (un sedativ). Nu am ras, nu am judecat-o. I-am vazut doar disperarea de pe fata in timp ce fetita ei urla ingrozita. Si a tot urlat pana la epuizare. Apoi a fost liniste.

Bianca a fost mult mai ok pe avion decat as fi putut visa. La decolare am pus-o la san pentru ca inghitind sa isi regleze presiunea si sa nu o doara urechile. Ne-am mai jucat cu ea, am mai tinut-o in brate si a adormit linistita pe mine. S-a trezit la fel de linistita si am si ajuns la destinatie.

Am mers pana la hotel cu transportul in comun si ne-am cazat. Am iesit apoi sa cautam ceva de mancare. Pentru ca Bianca era la inceput de diversificare si nu manca mare lucru, nu ne-am facut prea multe griji cu alesul restaurantului. Am fost la ceva cu specific asiatic si i-am dat si ei sa molfaie niste legume, niste orez si niste carne fiarta.

♦

Baselul ni s-a parut un oras tare dragut. Mic si cochet, cu un centru pe care il poti strabate usor la picior, chiar daca ai un copil atarnat de tine in sistemul de purtare.

Se pare ca una din activitatile localnicilor este inotatul in Rin. Alta este vaslitul pe rau. Malurile erau pline de omeni care stau la povesti, la bere, sau fumeaza diverse plante. Desi cred ca, dupa standardele romanesi, apa era destul de rece, era multa lume la scaldat.

Cum primisem de la hotel doua bilete gratuite pentru a trece cu ferry-ul, am zis sa mergem sa vedem care e treaba. „Ferry-ul” era de fapt o barca de lemn care mergea legata de o sarma, de-a latul raului. Nu avea nevoie de nici un mijloc de propulsie, folosind puterea apei.

Am urcat dealul pentru a vedea orasul de sus si ne-am plimbat prin piata din fata primariei. George s-a bucurat de binefacerile unui MezzoMix in timp ce eu mi-am astamparat nevoia de zahar cu o bine-meritata Coca Cola de vacanta.

♦

Pe seara ne-am luat mancare la pachet de la un restaurant thailandez de langa hotel. Nu mai stiu care a fost felul principal, dar eu eram in extaz ca am gasit mango cu sticky rice. I-am dat si Biancai un pic de mango, dar nu a parut sa fie pe gustul ei.

Ne-am chinuit vreo 30 de minute sa o adormim. Fiind un mediu complet nou, voia sa investigheze absolut tot. Partea proasta era ca dormise doar in sistem de purtare si in avion, asa ca nu se odihnise suficient. Cei ce au copii stiu ca oboseala excesiva este cel mai mare inamic al procesului de adormire. Dar a adormit pana la urma. Ne-am tras si noi sufletul langa ea. Iata ca trecuse si prima zi intr-o alta tara. Supravietuisem cu totii. 🙂 Ba chiar eram sanatosi, un pic obositi, dar plini de emotia aia a locului nou ce a fost explorat.

Am adormit cu gandul ca urmeaza o noua zi in care trebuie sa ne intalnim cu amicii nostri si sa mergem, cu masina, pana in Zurich.