E cinci fara un sfert dimineata. Bianca arde ca un fier rosu, la fel ca si ieri noapte. Nu o mai trezesc sa ii pun termometru pentru ca nu are rost. Are cu mult peste 38. Intind mana dupa supozitorul de Nurofen de la capul patului. Il desfac bajbaind prin intuneric. O dezbrac incet si i-l pun. Se trezeste si incepe sa planga.

Incep sa o plimb in brate prin casa si adoarme la loc. Cum o duc in pat si o las jos, se trezeste plangand din nou. O iau iar in brate, iar o plimb, iar adoarme. Repet operatiunea asta de vreo zece ori. A unsprezecea oara, desi se trezeste din nou cand o las jos, e prea obosita si adoarme singura, plangand.

Este sase si un sfert. Sunt obosita si ma doare capul. Afara incepe sa se lumineze. George a adormit in stanga mea. Bianca doarme si ea, bustean, in dreapta. Eu stau si ma uit la tavan.

„Comisioaaane, comisioaaane zi de ziiii /  Comisioaaaane..nu si daca vii la ING / Administrareeeee zero, bancomateee zeroooo/ Orice plata, orice incasaaaare / Comisioaaaane…nu si daca vii la ING!”

Fir-ar ale naibii de comisioane la sase dimineata. Multumesc ING si Guerrilla pentru reclama asta idioata care imi baraie in minte acum! Ma intorc pe o parte, poate tac naibii comisioanele astea odata.