De obicei, povestile despre nasteri se incheie dupa ce copilul a aparut pe lume. Asa credeam si eu inainte sa nasc. Am realizat insa ca mai sunt atat de multe de povestit. Pana la nastere nu puteam vedea mai departe de momentul ala, de parca viata mea se incheia cu aducerea pe lume a copilului. Dupa aceea, urma doar un mare necunoscut cetos. Ei bine, e viata si dupa ce nasti, chiar interesanta si complicata, asa ca voi mai scrie putin, ca sa povestesc cum arata.

---

Episodul 4 – Maternitatea

 Eram destul de confuza in prima seara dupa nastere. Eram epuizata fizic si psihic. Stiam doar ca acum aveam o misiune, si anume aceea de a avea grija de copil – sa o alaptez, sa o alin cand plange, sa o schimb, sa fac tot ce imi sta in putere pentru a nu primi lapte praf in maternitate. Era asa de mica si neajutorata, iar eu nu puteam face altceva decat sa o tin in brate, sa ii spun ca ii sunt recunoscatoare ca m-a ales pe mine sa am grija de ea si sa ii promit ca voi face tot ce imi va sta in putere pentru asta.

Cum rezervele mele de energie erau de mult consumate, deja functionam pe pilot automat. Din cauza asta, amintirile primei nopti petrecute in maternitate sunt destul de vagi.

O asistenta a venit sa imi faca doza de antibiotic (am tot luat antibiotic in maternitate si 7 zile dupa externare). Am putut doar sa stau in pat si sa-i intind mana cu branula. Asa mi-ar fi placut sa ma ridic si sa merg sa fac un dus. Aveam baie in camera cu tot ce imi trebuia, dar nu ma puteam misca. Miroseam urat dupa 24 de ore fara dus, o noapte nedormita si o nastere naturala. Cand asistenta s-a aplecat peste mine, sa imi administreze doza de antibiotic in branula, as fi vrut sa imi cer scuze. In mintea mea ii ziceam “Imi pare rau. Stiu ca miros urat si ar trebui sa fac un dus, dar nu mai am putere sa ma ridic din pat acum.” N-am avut putere nici macar sa rostesc cuvintele astea. Asa ca asistenta a terminat si a plecat, iar eu am ramas in pat, cu copilasul ala mic langa mine.

Am deschis netul pe telefon si am stat de vorba cu cativa prieteni, trimitandu-le prima poza cu Bianca. M-au incurajat si mi-au urat toate cele bune si asta parca m-a facut sa uit, pentru cateva clipe, ca sunt extenuata intr-un pat de spital, cu un copil de care trebuie sa am grija cu orice pret. Am vorbit si cu George care ajunsese acasa dupa un trafic de marti seara de toata frumusetea. Isi luase un burger de la Burger van Bistro si o Fanta – prima lui masa completa in 24 de ore. Urma sa faca un dus si sa se culce pentru ca d-abia putea sa isi mai tina ochii deschisi. As fi mancat si eu un burger ma gandeam, as fi facut un dus si m-as fi intins in pat, acasa, sa dorm pana nu mai stiu de mine.

Deja se facuse bezna, asa ca m-am ridicat incet si am aprins lumina in baie. Am lasat usa crapata astfel incat sa intre o geana de lumina si in camera. Am mancat si cina si as fi rontait niste fructe, dar nu aveam, asa ca am baut niste apa.

De aici, de pe la ora 22 totul este destul de neclar pana dimineata. Stiu ca nu am dormit deloc pana la 5.30, dar nu imi e clar ce am facut atatea ore. Am doar amintirile unor momente.

♦

Pe la 1 Bianca plangea de rasuna maternitatea si eu, chiauna de somn, o tineam in brate si incercam, fara succes, sa o linistesc. A venit si asistenta de neonatologie care era pe tura. M-a intrebat daca am schimbat-o si i-am zis ca nu, asa ca am inceput sa o schimb, de fata cu ea. Era prima data cand faceam asta. George macar schimbase papusa aia la cursul de puericultura. Eu nu pusesem in viata mea mana pe un scutec. Am dezbracat-o si am sters-o cu servetele umede. M-am bucurat un pic cand am vazut ca nu miroase a nimic si ca nu mi se face rau. Bianca zbiera in continuare. Nu stiam exact pe unde sa o dau cu crema, asa ca, orbecaind in semiintuneric, am dat-o peste tot. Cand eram cu crema intre labile externe, asistenta mi-a zis cu blandete “Nu. Pe acolo nu.” Dupa aceea  i-am pus scutecul, dar l-am pus cu fata in spate si nu intelegeam de ce nu-l pot inchide. Am luat-o apoi in brate si s-a mai linistit.

La 3 a incep din nou sa planga. Plangea atat de tare incat avea capul grena si imi era frica ca o sa se sufoce. Asistenta a venit din nou si m-a intrebat daca mai pot. Mi-a zis ca o poate lua pe sectia de neonatologie ca sa ma pot odihni si eu putin. I-am zis ca, deocadata, mai pot si ca e copilul meu si ar trebui sa invat sa ma descurc cu el, mai ales ca acasa nu o sa fie nici o sectie unde sa fie dusa. Cand am decis ca vreau sa fiu mama mi-am asumat faptul ca va fi greu, dar ca voi incerca sa fac tot posibilul sa fiu langa ea cand are nevoie de mine. Si atunci, chiar daca eram nedormita de multe ore, mai gaseam cumva resurse sa o tin cu bladete in brate si sa incerc sa o linistesc. In plus nu voiam sa primeasca lapte praf, ceea ce insemna ca eu sa stau treaza si sa incerc sa o alaptez, ori de cate ori ar fi fost nevoie. Asistenta mi-a zis ca ma apreciaza pentru ca nu sunt multe femeile care gandesc ca mine, cum ca multe cer sa le fie tinuti copiii pe sectie aproape toata noaptea ca sa se poata odihni. I-am zis ca nu mi se parea ca fac ceva maret, ci doar normalul si ca nu stiu nimic din ce fac altele. I-am multumit pentru vorbele de incurajare si i-am promis ca o anunt daca am nevoie de ceva. A plecat si, la cateva minute dupa aceea, copilul a inceput din nou sa planga. Am luat-o in brate si am inceput sa ma plimb cu ea in jurul patului (nu era loc prea mult de plimbare in camera).

M-am straduit toata noaptea sa o alaptez. Sanii ma dureau de fiecare data cand prindea si habar n-aveam daca fac bine ce fac sau cum ar trebui sa o tin. Expertul in alaptare avea sa vina abia de dimineata, asa ca trebia sa ma descurc singura pana atunci. Mi se parea ciudat ca Regina Maria se lauda ca are expert in alaptare, dar vine in salon la aproape 20 de ore de la nasterea copilului, de parca nou-nascutul nu ar trebui sa manance pana atunci.

La 5 fetita inca plangea. O mai schimbasem de vreo doua ori si o tot plimbam. Deja imi epuizasem si ultimele rezere de energie asa ca, atunci cand s-a intors asistenta, am rugat-o sa o ia totusi pe sectie macar 30 de minute ca sa pot dormi un pic. Nu eram bine si nu aveam cum sa ii mai ofer nimic bun copilului meu care plangea aproape continuu de trei ore. Asistenta a mai stat de vorba cu mine si mi-a dat o iconita cu fecioara Maria ca sa ne protejeze, pe mine si pe micuta. Nu sunt credincioasa si nu cred in protectia oferita de o bucata de carton printata, dar gestul ei mi s-a parut cel mai cald gest pe care il putea face cineva. Si astazi imi aduc aminte cu placere de vorbele ei de apreciere si incurajare in momentele alea grele pentru mine si ii sunt recunoscatoare. Apoi a pus-o pe fetita in caruciorul pentru nou-nascuti si au plecat.

♦

M-am intins intr-un final in pat. Eram singura pentru prima data de cand plecasem de acasa. Ma simteam ciudat singura, parca lipsea ceva. Cu sentimentul asta am adormit bustean. M-am trezit la 6.50 si m-am uitat la ceas. Nu o adusese nimeni pe Bianca inapoi si eu eram undeva intre recunostinta pentru ca mai pot sa dorm putin si nevoia de a o vedea. A intrat o femeie care mi-a adus o noua carafa cu ceai si una cu apa. Apoi a venit din nou cu micul dejun. Cateva minute mai tarziu a venit si o noua asistenta de la neonatologie si a adus copilul.

Am tras caruciorul langa mine si m-am uitat la ea cum doarme. M-am intins la loc in pat astfel incat sa o pot vedea. Nu am mai putut adormi, pe de o parte pentru ca nu ma puteam opri din a ma uita la copil, pe de alta pentru ca in maternitate activitatea era in toi – de pe hol se auzeau voci, usi deschise si inchise si alte zgomote.

Am profitat de faptul ca Bianca dormea si m-am dus sa fac un dus. Am lasat usa deschisa la baie ca sa o pot auzi, in cazul in care plangea. M-am spalat cat de repede am putut peste tot, inclusive pe cap. As fi savurat mai mult senzatia de apa fierbinte care mi se scurgea pe corp, dar eram grabita pentru a nu deranja cumva copilul. A fost ciudat sa ma spal in zona unde aveam cusaturile de la epiziotomie pentru ca simteam nodurile alea de la cusaturi si am incercat sa ma misc cat mai usor cu putinta.

M-am spalat pe dinti si mi-am tamponat usor parul pentru a-l usca, apoi m-am intors in camera. Bianca dormea in continuare asa ca i-am facut o poza si i-am trimis-o lui George. Stiam ca o sa vina in dimineata aia inapoi, dar voiam sa o vada cand se trezeste.

♦

In maternitate era foart cald. Tot timpul sarcinii am suferit de caldura si asta nu s-a incheiat odata cu nasterea copilului. Am deschis geamul sa mai intre niste aer, dar era aproape o gluma. Geamurile erau blocate astfel incat se puteau deschide doar vreo 3 centimetri. Nu avea cum sa se racoreasca cat sa fie o temperature suportabila. Asa ca mi-am dat halatul jos si am ramas in frumosii chiloti de plasa. Asa am stat pana la externare, cu exceptia momentelor in care au venit frate-meu si mama lui George, in vizita.

Pe la 8.30 a inceput vanzoleala in rezerva si nu s-a incheiat pana seara la 20. Au aparut, pe rand, medicul de pe sectia de gineco, medicul de pe sectia de neonato, asistenta de la gineco pentru a-mi face antiboticul, aceasi asistenta pentru a face igiena epiziotomiei, femeia care face curat pentru a spala pe jos, aceasi femeie pentru a lua gunoiul, asistenta de neonato de nenumarate ori, expertul in alaptare, o fatuca care a venit sa-i semnez o factura pentru niste analize, femeia care a adus cele trei mese, aceasi femeie care a luat tavile goale. Ma simteam ca in gara – oricand putea sa bata cineva la usa si sa intre cu vreo treaba. Asa ca nici vorba sa ma mai odihnesc vreun pic pe timpul zilei.

Experta in alaptare mi s-a parut foarte putin utila. Dupa ce ca o asteptasem mai bine de 20 de ore, timp in care m-am contorsionat in toate pozitiile pentru ca fetita sa poata manca, nu mi-a aratat mare lucru. Mi-a explicat, teoretic, niste pozitii de alaptare si a raspuns catorva intrebari. La un moment dat imi zicea ca este ok si daca copilul primeste lapte praf cu biberonul, asa ca, de atunci, am renuntat la o mai asculta. Ea ar fi trebuit sa fie cea care sa incurajeze alaptarea.

♦

Pe la 11 a aparut si George cu o punga mare cu fructe. Era proaspat barbierit si oboseala inca i se vedea pe fata. Mi-a povestit cum s-a trezit in aceasi pozitie cum se culcase. Am stat de vorba si am mai facut niste poze.

Intre timp Bianca devenise cam letargica. Banuiam ca are de-a face cu icterul fiziologic si stiam ca, pentru a elimina bilirubina, are nevoie sa manance. La sugestia asistentei de la neonatologie am incercat sa o trezesc pentru a o hrani, dar nu am reusit. Am chemat-o sa vina sa ma ajute si nici ea nu a reusit. Mi-a adus in schimb o pompa manuala de muls si a luat copilul pe sectie pentru niste analize. Pentru cine nu a vazut niciodata o pompa, arata ca o sticla de solutie de geamuri, doar ca atunci cand apesi pe “pulverizator” face un fel de vid si trage laptele din san. Pentru cine nu a folosit vreodata pompa manuala, mai ales la nici 24 de ore de la nastere, trebuie sa stie ca doare ca naiba. Stateam in pat, in chilotii mei de plasa, si apasam pe pompa aia in timp ce imi dadeau lacrimile de durere. Pentru ca aveam colostru, cantitatea pe care am reusit sa o scot din ambii sani, dupa dureri oribile, era foarte mica – vreo 2-3 lingurite. Am chemat asistenta pentru a lua ce mulsesem si a hrani copilul care inca era la analize. Cand a venit a pufnit-o rasul cand a vazut cat de putin este si a zis ca a vazut ca ii este foame copilului. Imi venea sa o plesnesc. Dupa ce ca eram ingrijorata pentru ca nu putusem sa o trezesc pe Bianca pentru a o hrani, dupa toata durerea pe care am suportat-o de la pompa aia manuala care scartaia la fiecare apasare, pe ea a pufnit-o rasul. I-am zis sa ii de fetitei sa manance cat am reusit sa scot si sa nu cumva sa-i dea lapte praf.

♦

A trecut cumva si momentul asta greu si copilul s-a mai trezit si a mancat singur. Tot durea cand manca ea, dar parca nu la fel de tare ca folosirea pompei din iad.

Dupa un timp George a plecat sa se ocupe de pregatiri pentru venirea Biancai acasa – trebuia sa ia masuta de infasat, scutece, carucior si patut. Urma ca, mai tarziu, sa o ia pe mama lui de la gara si sa vina amandoi la mine, pe seara.

Dupa amiaza a trecut si frate-meu pe la mine. I-a fost frica sa puna mana pe Bianca, sa nu o strice. Am ras amandoi din cauza asta. Cat era el la mine, a intrat o fatuca care mi-a cerut sa semnez o factura pentru analizele ce imi fusesera recoltate la internare – 144 Ron. I-am explicat ca nu am de ce sa platesc pentru ca am abonament si analizele alea au fost recoltate la cererea unui medic Regina Maria. Mi-a zis, razand, ca analizele s-au recoltat la internare si ca abonamentul nu e valabil pe perioada internarii. “Cum adica nu e valabil?”, am intrebat-o. A inceput iar sa rada, fara sa imi raspunda nimic si i-a intins factura lui frate-meu, sa o semneze. I-am explicat ca degeaba semneaza el pentru ca nu el plateste. Din nou fatuca a inceput sa rada. Am inteles ca nu am cu cine sa vorbesc, asa ca i-am semnat factura, ca sa scap de ea, urandu-le celor de la Regina Maria, care au facut aceasta regula si care au angajat-o pe domnita asta care nu stie sa faca altceva decat sa se hlizeasca, sa le stea in gat cei 144 de lei.

Pe la 20 au venit si George si mama lui. Am stat, din nou, de vorba si am facut poze timp de o ora. A fost prima data cand bunica a cunoscut-o pe nepoata ei, a tinut-o in brate si a alinat-o cand a plans. Am putut sta relaxata vazand-o cum o tine in brate. Puteam sa iau si eu o pauza de la avea grija de copil, chiar daca, undeva in adancul sufletului, ma simteam prost pentru ca imi parea ca bunica se descurca mult mai bine decat ma descurcam eu la alinat.

La 21 au plecat spre casa, lasandu-ma cu copilul, sa ne odihnim. Ei urmau sa ia patutul, si caruciorul si sa faca curat pana la 2 dimineata. A doua zi urma sa fim externate si sa venim acasa. Cum externarile incepeau la 12, am convenit sa vina la 11, pentru a fi pregatiti pentru plecarea acasa.

A venit din nou noaptea si am ramas singura. Dormisem o ora si jumatate in ultimele doua nopti si mi-era teama de o noua noapte alba, dar stiam ca mai era putin si mergeam acasa. A doua noapte mi-am petrecut-o incercand sa o hranesc si sa o adorm pe Binca. Momentele ce mi-au ramas in minte au fost cand am vorbit cu asistenta care imi facea antibioticul si care imi povestea ca sotul ei lucreaza la urgente. Cum le-a venit un nou-nascut mort pentru ca mama lui se rostogolise, in somn, peste el. Asta nu m-a oprit insa sa o tin, in continuare, pe fetita langa mine in pat. Stiam ca n-am cum sa dorm si sa ma rastogolesc peste ea, cand eu atipeam si ma trezeam la cel mai mic scancet sau suspin al ei.

♦

A doua noapte am reusit sa mai adorm din cand in cand, asta pentru ca am alaptat copilul stand culcata in pat. Costul somnului a fost faptul ca unul dintre sfarcuri, cel molfait pe parcursul noptii, incepuse sa ma usture destul de rau. O asistenta s-a uitat la el si mi-a zis ca voi face ragade si sa-l ung cu lanolina (aveam cateva mostre in camera).

A venit ora 7 dimineata si a reinceput rutina din spital. Au inceput sa apara, pe rand, doamna cu carafele de apa si ceai, cea cu curatenia, cea cu mancarea. A venit medicul de garda de pe sectia de gineco care a controlat epiziotomia si m-a intrebat daca azi plec acasa. I-am zis fericita ca da, urma sa plec in cateva ore.

La 9 a venit doctorita de la neonatologie care mi-a zis ca Bianca are o analiza care este modificata si au recoltat-o din nou. Era vorba de proteina C reactiva, care iesise 6.3 prima data si 6.4 a doua oara (maximul era 5). Mi-a explicat ca este martor de inflamatie si ca poate indica o infectie asa ca imi recomanda sa raman cu copilul in spital inca trei zile, pentru tratament cu antibiotic. Am fost socata. Noi urma sa plecam acasa in doua ore. Cum adica sa mai ramanem internate inca trei zile? I-am zis ca mi s-a explicat, la controlul de neonatologie din saptamana 36, ca daca copilul va avea vreo infectie, i se va face antibiotic, dar ca ea nu mi-a spus nimic de nici o infectie. Am intrebat-o ce cultura a facut si ce bacterie apare. Mi-a zis ca nu se fac culturi pentru ca nu sunt relevante si ca decizia de a da antibiotic se ia pe baza CRP-ului. I-am explicat, de asemenea, ca in acelasi control mi se spusese ca se pot administra antibiotice nou-nascutului, dar nimeni nu mi-a spus ca asta inseamna ca trebuie sa mai stea internata inca trei zile. Mi-a raspuns ca e obligatoriu sa ramana internata pentru ca antibioticul se administreaza printr-o branula care i se monteaza intr-un vas de sange de la nivelul capului. Nu a stiut sa imi spuna cat ma vor costa cele trei zile ipotetice de internare pentru ca dumneaei era medic si nu cunoastea costurile. Mi-a zis insa ca, daca vreau, poate ramane doar fetita. Nu voiam asta pentru ca imi doream sa o alaptez, deci, daca ea ramanea, trebuia sa raman si eu. A insistat sa ma gandesc bine ce fac pentru ca e vorba de un nou nascut si nu ar trebui sa risc. I-am spus sa recolteze din nou analiza si ca voi decide in functie de ce iese a treia oara. Rezultatul va fi gata in doua ore si jumatate. Apoi i-a verificat copilului bilirubina de la nivelul pielii si a decis ca trebuie pusa la lampa, pentru a o scadea.

La 9.30 stateam in camera, buimaca dupa discutia cu doctorita de la neonatologie, si asteptam sa vina o asistenta sa ia copilul pentru o noua recoltare de analize si pentru a sta la lampa. Inca speram ca voi pleca acasa peste cateva ore, chiar daca deja nu mai eram sigura. Cat asteptam a venit o noua femeie. Mi-a zis ca e fizioterapeut si ca imi ofera un masaj care ma va ajuta dupa nasterea naturala. I-am explicat ca, momentan,  trebuie sa astept asistenta de la neonato si am intrebat-o daca poate astepta. Chiar ma bucura gandul unui masaj pentru ca ma ingrozisem de postura mea cand m-am vazut in oglinda. Eram cocosata si corpul meu parea ca a trecut prin niste greutati destul de mari in ultimle zile. Doamna a asteptat ce a asteptat si m-a intrebat, dupa vreo 5 minute, daca stiu cat mai e de asteptat. I-am zis ca nu stiu si ca astept asistenta. Mi-a mai explicat inca o data beneficiile masajului si mi-a mentionat ceva de cost suplimentar. Aveam sa aflu ca masajul urma sa coste 100 de lei si urma sa apara pe facture finala. “Firati voi sa fiti de japcari, Regina Maria! Ia de aici 144 de lei niste analize pentru ca noi consideram ca dupa internare abonamentul devine nul! Ia 3 zile de spitalizare in plus si nu, nu stim cat o sa te coste! Ia si un masaj, o sa te ajute! Doar 100 de lei in plus!” I-am zis doamnei ca trebuia sa precizeze de la inceput costul suplimentar si ca nu vreau acest serviciu. I-am explicat ca are cine sa imi faca masaj acasa, gratis. Mi-a zis ca nu mi se va face masaj asa cum face ea. „Sunt convinsa” i-am zis in timp ce inchideam usa dupa dumneaei.

La 11.30 au venit George si cu mama lui. Adusesera hainele mele si hainute pentru Bianca. O asistenta de la neonatologie mi-a zis ca nu o pot lua imbracata cu ce are pe ea. Chiar ma intrebam daca mi-ar fi dat-o in scutec, in cazul in care nu as fi avut cu ce sa o imbrac de acasa. Eu eram singura pentru ca copilul era la lampa. Le-am explicat povestea cu CRP-ul, antibioticul si internarea, cu costurile necunoscute si oferta de masaj la doar 100 de lei.

Se facuse 12.30 si externarile incepusera iar eu habar n-aveam ce se va intampla cu noi. Voiam sa imi aduca copilul, sa il imbrac si sa plec acasa. Eram satula de Regina Maria si de japcareala pe care o simteam. Mi-au adus pranzul de care, cu toate ca imi era foame, nu m-am atins. Devenisem atat de paranoica incat ma convinsesem ca daca voi manca, sigur imi va aparea pe nota de plata ca am luat o masa in plus.

Au venit si rezultatele analizelor. CRP-ul era tot 6.4 cu recomandarea de a ramane in spital inca trei zile. Ma simteam atat de furata de acest spital privat incat nu voiam sa mai aud de inca trei zile. Stiam ca exista un risc dar ma gandeam ca, daca e intr-adevar vorba de o infectie, exista si spitale de stat. Cuvantul cel mai important in afirmatia de mai sus este DACA. Nimeni nu imi putea spune ca este, cu siguranta, infectie. Era absolut oribil sentimentul ca eu sunt responsabila si de decizia mea depinde soarta Biancai. Am inteles atunci cum te simti cand esti parinte si ai de luat o decizie grea. Asa ca, chiar daca ma simteam vinovata ca trebuie sa iau o decizie legata de sanatatea copilul, am hotarat sa plec.

Mi-au adus fetita pentru a o hrani si i-am zis asistentei ca urmeaza sa plecam si sa o anunte pe doctorita sa faca actele de externare pentru Bianca. Stateam toti trei – George cu mama lui si cu mine – si asteptam niste acte. Se facuse 13 si tot asteptam. Mama lui George lasase acasa friptura in cuptorul pornit si incepuse sa isi faca griji ca va scadea prea mult si se va arde.

Tot asteptand a venit si doctorita cu care am nascut, pentru un ultim control. Era vesela si aranjata, ca de obicei. M-a luat din rezerva pentru control. Cand am iesit cu ea mi-am dat seama ca era prima data cand ieseam din camera aia de cand intrasem. Tot universul meu, timp de doua zile complete, fusese camaruta aia cu baie. Ce ciudat mi se parea acum holul lung cu multe usi ce au primit flori. La control totul a fost in regula, dar eram asa de nervoasa pe toate cele intamplate incat era vizibil. M-a intrebat ce s-a intamplat si i-am povestit tot – cu analizele platite la internare, cu antibiocul dat pe baza de CRP, cu zilele suplimentare de internare ale caror cost e un mister si asa mai departe. I-am explicat ca asteptam o mai buna comunicare din partea personalului unui spital privat si, ca daca as fi dorit sa fiu doar informata, fara explicatii exacte, as fi nascut la stat. Mi-a zis ca o sa vada ce poate face. I-am raspuns ca nu are ce face si ca vreau doar sa plec acasa. A sunat-o pe doctorita de la neonatologie si i-a spus ca vreau sa fim externate. Mi-a spus apoi zambind ca va fi bine si ca partea buna e ca, la cum ma vede, nu am nici o sansa sa fac depresie postnatala.

Stateam in rezerva cu doctorita de la nastere, George, mama lui si Bianca. Toata lumea o astepta pe doctorita de la neonatologie cu hartiile de externare. Mama lui George mai amintea, din cand in cand, de friptura din cuptor. Pana la urma, vazand ca va mai dura, i-am chemat un uber cu care a plecat acasa, cu speranta ca nu vom ajunge intr-un nor de fum in loc de casa.

Pe la 15.00 am reusit sa plecam, dupa ce semnasem ca am luat la cunostinta riscul de sepsis, meningita, pneumonie si nu mai stiu ce. Am promis ca ma voi intoarce luni pentru refacerea analizelor sau la cel mai mic semn de alarma. Era joi. Sa platim a fost, din nou, destul de greu. De cand am semnat ca am luat la cunostinta pana a fost gata factura, a mai trecut vreo jumatate de ora. Era clar ca erau multe externari in acelasi timp si angajatii care se ocupau de calcularea facturilor si incasarea lor erau depasiti de situatie.

♦

M-am schimbat si am imbracat-o pe Bianca. Am pus-o intr-un portbebe si am iesit pe usa. Am luat florile pe care mi le adusese George de la usa si am plecat spre lift. Am iesit din maternitate si ochii mi s-au ingustat de la atata soare. Nu mai fusesem afara de trei zile si acum mergeam incet, ducandu-mi pentru prima oara in brate fetita. Am ajuns la masina unde am asezat-o in scoica si am legat-o. Eram destul de neindemanatici amandoi cu scoica aia, asa ca ne-a luat ceva sa o fixam. George s-a urcat la volat iar eu in spate, langa copilul care dormea. M-am uitat la manivela de la geamul de pe spate si m-a pufnit rasul. Mergeam acasa toti trei si eram tare fericita.

Pe drum ne-am oprit la Aurel Vlaicu ca sa luam niste suruburi care lipseau de la patut. Am plecat apoi spre casa si, tot drumul, am vorbit si am ras cu George. Totul era normal din nou, era soare si eram fericiti. Cand sa facem dreapta la ultimul semafor spre casa, s-a trezit si Bianca si a inceput sa planga. Am parcat masina si ne-am dat jos. Mergeam amandoi incet spre usa blocului. George tinea scoica in care fetita adormise la loc.

Am sunat la interfon, am urcat cu liftul si am deschis usa. In casa geamurile erau deschise, era frig si mirosea a clor. Masina de spalat mergea si niste rufe erau deja la intins. Mirosea a friptura, si nu a arsura. Am intrat in dormitor unde era mai cald. George s-a apucat sa monteze patutul cu suruburile aduse, in timp ce Bianca plangea din toti rarunchii si eu ma straduiam sa o linistesc. Astea erau primele clipe ale unei vieti noi si necunoscute.

---

Later edit:

Bianca s-a simtit bine acasa, nu a facut febra si a mancat normal. Luni, dupa ce mama lui George plecase acasa, am decis ca nu are rost sa mergem pana la maternitatea din Baneasa. Nu aveam chef sa infruntam traficul pana acolo, sa platim consultatia de la camera de garda si analiza CRP-ului, in plus, sa stam pe hol pana vine rezultatul. Am ales sa iesim cu caruciorul la plimbare, sa taiem Cismigiul si sa ii recoltam analiza la Regina Maria Opera. Trei ore mai tarziu aveam sa aflam rezultatul, <1. Deci copilul era perfect in regula, nu avea nici o infectie si alesesem corect sa o scoatem din spital. Am sarbatorit acest lucru cu un binemeritat somn de trei ore, in familie, pe canapea.

---

Citeste si Episodul 3 – Nasterea sau Episodul 5 – Recuperarea.