Cum e sa nasti natural – Episodul 3 – Nasterea

Avertisment: Nasterea nu are nici o legatura cu o turma de unicorni roz care plutesc pe un curcubeu parfumat, asa ca voi prezenta si unele detalii care pot fi neplacute. Voi fi complet sincera, asa ca, daca vi se face rau cand va ganditi la o picatura de sange, pregatiti-va bine inainte de a citi, sau nu mai cititi (chiar daca eu cred ca ar trebui).


Episodul 3 – Nasterea

Ridic picioarele pe suporti si imi las tot corpul mai jos. Doamna Iustina pune o bucata de panza peste mine. Mana stanga imi sta inclestata de suportul de pe marginea patului. Mana dreapta sta intre palmele lui George, ca un iepure speriat, nestiind in ce parte sa o apuce.

Ma uit la doctorita care e fix in fata mea. De fapt ma uit la ochii ei pentru ca e sigurul lucru vizibil de dupa halat, boneta si masca.

— Simtiti contractile?
— Nu simt nimic.
— Bine, atunci o sa va ghidez eu. Cand va spun, trageti adanc aer in piept si impingeti tare, ca si cum ati face treaba mare. Impingeti cat puteti de tare, dar nu impingeti din gat.

Imi pun si mana dreapta pe suportul de pe margine patului. Ce-o insemna “impins din gat” ma intreb.

— Gata, acum. Trageti aer si…Impingeti! Haideti! Haideti! Haideti! Haideti!

Trag aer si ma incordez cu totul. Ma chinui sa imi coordonez muschii astfel incat sa imping „ca atunci cand fac treaba mare”. E mai greu decat as fi crezut pentru ca nu simt nimic. Habar n-am daca se incordeaza muschii care trebuie, dar nu am ce face altceva decat sa continui.

— Haideti! Haideti! Haideti! Haideti!

Imi dau seama ca raman fara aer. Simt cum ma invinetesc si imi ard plamanii. Nu ma las, mai pot impinge un pic. Simt cum mi se blocheaza gatul, fata.

— Nu impingeti din gat!

Expir profund si ma uit derutata la picatelele albe care se misca jucause prin aer. Inspir si expir de cateva ori cu nesat. Nu stiu unde am fost pana acum sau la ce m-am uitat, dar nu am vazut nimic. Ma uit din nou la doctorita.

— Foarte bine. Pregatiti-va din nou. Gata! Trageti adanc aer si impingeti! Haideti!

N-am apucat sa imi revin complet, dar inspir adanc iar. Ma incordez din tot corpul. Instantaneu simt ca ma ia ameteala.

— Nu din gat, iubito, il aud pe George de langa mine.

Da. Nu din gat, imi zic. Incerc sa relaxez muschii gatului si sa-i incordez doar pe cei pelvieni. Mainile se strang din ce in ce mai tare pe suportii patului. Capul mi se ridica de pe pat, iar eu imping cat pot de tare. Acum e momentul care depinde de mine, asa ca voi da tot ce pot. Plamanii imi ard din nou si puncticelele albe s-au intors. Expir violent. Inspir si expir, ca iesita de pe fundul oceanului. Vederea incepe sa se clarifice.

— Foarte bine! Foarte bine! Haideti, inca o data! Gata! Trageti aer si impingeti!

Inca o data imi incordez muschii pana cand imi tremura tot corpul si plamanii imi tipa dupa aer. Si inca o data, si inca o data…Nu mai exista nimic pe lumea asta decat corpul asta care tremura, picatelele albe care se alearga prin aer si o voce de departe “Haideti! Haideti! Haideti! Haideti!”

— Haideti ca mai e putin! Impingeti! Haideti! Haideti! Haideti! Haideti!

Simt cum ceva este invartit in mine. Nu ma doare nimic. Prin minte imi trece imaginea unei sticle de vin, pe jumatate goala, cu dopul pus. Cineva invarte dopul ala (scart-scart, scart-scart) ca sa il scoata, in timp ce striga: “Haideti!”. Imi vine sa rad vazand imaginea asta, dar nu pot pentru ca trebuie sa imping sa scot dopul, sau copilul. Nici eu nu mai stiu.

O liniste completa imi invaluie tot corpul. Muschii toti se relaxeaza ca intr-o baie fierbinte. Simt pe burta ceva rece si ud. Se misca. Un val de euforie se revarsa inauntrul meu, in timp ce acel ceva mic incepe sa planga. Dar totul dureaza parca  o secunda. Femeile ce au stat in spatele camerei vin si o iau. Stau toate trei deasupra masutei pe care este ea si eu nu pot sa fac altceva decat sa hohotesc de plans. Ma uit la George si are doua lacrimi mari in ochi. Pare ca vor urma traseul lasat pe obrajii lui de alte doua lacrimi, ce s-au scurs mai devreme. Ma saruta si ma mangaie usor pe cap. Lacrimile lui imi ating obrajii.

3 Octombrie, ora 14.37, 3.260 kg, 51 cm si nota 9 (din cauza unor manute si picioruse de un frumos violet-indigo). O femeie vine si mi-o pune in brate. Este infasata cu o paturica si nu vad nimic altceva in afara de o fata mica. Atat de mica. Plange mititica si plang si eu. Stiu ca sunt tare urati nou nascutii. Probabil ca ea este la fel de urata ca toti, dar pentru mine e cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata. Trasaturile chipului mic incep sa tremure. Sunt doar lacrimile din ochii mei care ma impiedica sa focalizez. Buna ziua, iubita mea mica!

Aceasi femie vine si mi-o ia.

— O ducem sus, pe sectia de neonatologie, sa o verificam si v-o aducem inapoi pentru hranire.

Mi-o ia din brate, se intoarce cu spatele si pleaca. Dupa ea vin si celelalte doua femei. Raman un pic cu bratele intinse. D-abia astept sa mi-o aduca inapoi. In sala am ramas cu George, doctorita si cu doamna Iustina.

— Haideti ca nu am terminat, imi spune doctorita. Trebuie sa scoatem si placenta, apoi va cos. Am nevoie de Dumneavoastra sa mai impingeti.

“Ah, deci m-ai taiat pana la urma” imi vine in minte. Nu am simtit nimic si, chiar daca odata speram ca voi scapa fara epiziotomie, acum nu imi mai pasa de nimic. Am reusit. Trebuie sa imping din nou? Nici o problema. Stiu cum sa fac asta.

Imping de doua ori si iese si placenta. A fost usor, imi zic. Apoi stau si ma uit in ochii lui George in timp ce doctorita coase de zor. Nu simt nici o durere, doar cum sunt stranse niste tesuturi. O sa treaca si anestezia, imi zic. Sa vezi atunci veselie.

Doctorita a terminat si isi da jos masca si halatul. Doamna Iustina deretica de zor pe langa mine. Curata, sterge, arunca la gunoi. Doctorita vine la capul meu zambind. Ma uit la rujul ei roz si la buclele blonde. Parca le vad pentru prima data pe ziua de azi. E frumoasa doctorita.

— Bravo! V-ati descurcat foarte bine! Si fetita e foarte frumoasa! Sa va traiasca!

Se apleaca peste mine si ma imbratiseaza.

— Va multumesc frumos, reusesc sa ingaim, in timp ce lacrimile ma podidesc din nou. Va multumesc pentru tot!
— Nu aveti pentru ce. Acum trebuie sa va facet masaj la burta 2 ore. O sa ramaneti aici si va veti masa, ca sa ne asiguram ca se strange uterul cat mai bine. Cu cat faceti masajul mai bine, cu atat veti pierde mai putin sange.
— Da, e pacat de el ca e sangele Dumneavoastra, imi zice si doamna Iustina de sub masca.
— Da, asa voi face. Stau aici si imi masez burta.
— Bine, eu merg pe sectie si ne vedem in rezerva, dupa ce ajungeti.

Imi pun mana pe burta sa incep masajul. Totul este ca o masa flasca de untura. E moale si aproape gretos. Incep sa masez incet si simt, in masa aia moale, un guguloi, ca un mar mic. Ala e uterul saracul. Si stau acolo pe pat si masez.

Doamna Iustina mai strange ce mai are de strans si pleaca repede in sala cealalta. Intre timp i-a mai venit o gravida care este aproape de travalui activ, asa ca nu are timp de pierdut.

— O sa ma duc in sala cealalta. Stati aici si faceti-va masaj. O sa mai trec sa vad ca sunteti ok. Daca aveti nevoie de ceva, ma anuntati, da?, imi zice zambind.
— Sigur doamna.
— Bravo! V-ati descurcat foarte bine, imi zice oprindu-se pentru o clipa din alergatura si uitandu-se in ochii mei.
— Va multumesc!

Iese si inchide usa.

E liniste si multa lumina in sala. Afara e soare. Am ramas singuri, George si cu mine, in sala asta. Ma simt ca dupa o furtuna. E ciudat de liniste.

— Vrei sa vezi ce ciudat mi se simte burta?
— Ia sa vad. Pune mana si se infioara un pic. Da, e ciudat. Iiiic.

Si rade. Rad si eu.

— Bravo iubito! Ai reusit!, imi zice sarutandu-ma.
— Am reusit amandoi, zic eu zambind din tot sufletul. Ai vazut ce draguta era?
— Da era mica tare si draguta. Stiu ca sunt urati astia mici, dar ea nu era. Probabil toti parintii ii vad asa pe ai lor.
— Da, probabil.

Imi masez burta gelatinoasa si sper din suflet ca nu va ramane in halul asta. Rad apoi in sinea mea de gandul asta. Stau de vorba cu George care, intre timp, i-a trimis lui frate-miu o poza cu Bianca, zicandu-i sa-i anunte pe ai mei. Vorbeste, pe rand, cu maica-sa si cu taica-meu. Eu stau pe pat si masez. Ma uit la soarele de afara si zac intr-o baie de hormoni care imi inmoaie tot corpul. Ce draguta era!

— A trecut deja o ora de cand au plecat cu ea. Oare cand o vor aduce inapoi?
— Nu stiu. Sper ca repede. La discutia cu neonatologul, din saptamana 36, mi-au zis ca o tin jumatate de ora dupa nastere, si o aduc inapoi. Dar a trecut deja o ora.
— Stiu iubito. Trebuie sa vina.

Ma simt abandonata aici. Vreau sa imi aduca copilul! A trecut o ora si douazeci de minute de cand au plecat cu ea. Am vazut-o atat de putin. Si doctorita m-a mintit ca o sa o lase pana termina cordonul de pulsat. L-a taiat imediat si a dat-o femeilor din spatele salii. Oare cand vor veni cu ea?

Usa se mai deschide din cand in cand si pot vedea pe hol. Niste femei stau de vorba. Oare sunt ele? Oare vreuna din ele e cu copilul meu si, in loc sa vina la mine, sta acolo si se hlizeste? „Aduceti-mi copilul mai repede, va rog!”, imi vine sa strig. Usa se inchide si nu se mai intampla nimic. Probabil ca fetita nu era cu ele.

— Hai ca mai ai jumatate de ora de masat si plecam din sala asta.
— Doamne cat am stat aici. Pare ca a trecut o vesnicie de cand am intrat prima data.
— Da, asa e. S-au intamplat multe.

Se uita la mine zambind. Il vad ca e oboist. E alb la fata si nu mai are prea multa putere. Nici nu vreau sa ma gandesc cum arat eu.

— Bebelusul Bacioiu vine la alaptare, imi zice o asistenta in timp ce impinge un carucior mic cu o tava si mai mica.

D-abia se misca fatuca asta. „Haide mai repede!”, ii strig in capul meu. Bebelusul Bacioiu, da, asa o cheama pana o inregistram si ia numele lui George. Ma ridic mai sus pe pat si imi dezvelesc un san. O iau in brate si incerc sa o atasez. Habar n-am cum sa o tin. E mica si se zbate un pic. Am doar doua maini si cred ca imi mai trebuie vreo doua ca sa reusesc sa o tin si cum trebuie.

Reuseste sa prinda sanul si incepe sa molfaie cu nesat. O durere ascutita ma strabate.

— Nu, nu. Ceva e in neregula. Nu ar trebui sa doara! Asa am invatat la cursul de alaptare, ii spun asistentei.

Ea nu are mai mult de 24 de ani. Rade si imi zice ca e in regula.

E in regula pe naiba, imi zic in capul meu. N-ai alaptat in viata ta un copil ca sa stii cum doare acum. O detasez cu greu pe mititica. Alta durere. O las sa prinda iar si doare al naibii de tare. Ma tot misc, doar-doar voi gasi o pozitie mai buna. Nu gasesc. O mut si la sanul celalalt. Il molfaie si pe ala in ultimul hal. Doare ca naiba.

— Haideti ca v-o iau si o duc iar pe sectie.
— Cum adica o luati? Iar? Nu ramane cu mine?
— Nou nascutii n-au voie sa ramana in sala de nasteri. O duc sus si, dupa ce ajungeti in rezerva, ne sunati si v-o aducem.
— Bine, ii zic trista. Luati-o.

Din nou o femeie imi ia copilul din brate, se intoarce cu spatele si pleaca. D-abia astept sa ajung in rezerva sa o pot tine in brate. Raman cu George si ne uitam unul la altul, parca si mai obositi acum. Masez masa gelatinoasa care, odata, era burta mea.

Doamna Iustina se intoarce in sala. A nascut si femeia din sala de langa. Au trecut doua ore si o intreb daca ma pot opri din masaj. Da, pot. Ma intoarce pe o parte si imi scoate furtunul de la cateterul epidural. Ma mai curata si ma intreaba daca sunt gata sa plec in rezerva. Da! Sunt gata! Suna pe cineva si ii spune sa  trimita dupa mine. Se opreste un pic si isi trage sufletul. A fost o zi agitata.

— Haideti ca ati avut deja doua nasteri pe tura asta, ii spune George zambind.
— Da, asa e. Mai e timp de una.
— Serios?
— Da, mai e timp, spune zambind obosita.

Intra o infirmiera cu un scaun cu rotile. Banuiesc ca e pentru mine. Ma ajuta sa ma dau jos din pat si sa ma asez. E ciudat sa stau pe picioarele mele, chiar daca e doar pentru cateva clipe. Ma asez in scaun, pe o parte. Nu am nici o sansa sa stau ca lumea in fund pentru un timp de acum incolo. Plec cu infirmiera, in timp ce George pleaca sa isi recupereze incaltamintea. Ne vom vedea cu totii in rezerva.

Ajungem cu liftul la etajul trei. Iesim din lift si infirmiera ma impinge pe un hol lung. La fiecare usa este un buchet de flori. Ce ciudate sunt usile astea care au primit flori, imi zic razand in sinea mea. Aflu ca polenul ar dauna bebelusilor si, de aceea, femeile stau cu florile primite la usa.

Ajung in fata usii pe care scrie 310 si intru. Rezerva single, sa ma pot odihni si sa stau doar cu fetita mea. E ca la hotel, singura diferenta fiind patul de spital. Au pana si pasta si periuta de dinti si tubulete cu gel de dus si sampon pe care scrie Regina Maria. Imi pun halatul mov, curat, ce ma asteapta pe pat. De data asta mi se spune ca trebuie pus cu capsele in fata, pentru alaptare.

Ma intind in pat, in timp ce infirmiera pleaca si intra George. Sun repede la neonatologie sa-mi aduca fetita in rezerva. Inchid telefonul si ma uit la el. Sta aproape prabusit pe un scaun. Astia de la Regina Maria nu prea au auzit de fotolii.

O sun pe mama, pentru prima data in cateva zile.

— Alo?
— Sarut mana!
— Cami! Ce faci, mama? Ce faceti? ma intreaba emotionata.
— Suntem bine amandoua.
— De ce nu m-ai sunat sa imi spui ca ai plecat la spital?
— Si daca te sunam aseara, mai dormeai noaptea asta?
— Nu, nu mai dormeam, zice razand.
— Vezi? De aia nu te-am sunat, zic si eu razand. Oricum nu am sunat pe nimeni, tocmai ca sa nu isi faca nimeni griji.
— Bine mai. Hai ca va las sa va odihniti.
— Bine mama, mai vorbim. Te pup.
— Te pup. Te iubesc.

Inchid telefonul si ii zic lui George zambind „E a doua sau a treia oara in viata mea cand imi zice mama ca ma iubeste.”

E ora 17.00. N-a dormit deloc toata noaptea si n-a mai mancat de vreo 20 de ore. Amandoi suntem obositi, dar d-abia asteptam sa ne aduca micuta. Intre timp vine cineva cu doua carafe, de apa si de ceai. Mi se aduce si niste mancare.

Se aude o bataie in usa si intra o asistenta cu Bianca. O ridica din patutul pe roti si i-o da lui George. Pare emotionat si nici nu stie cum sa o tina mai bine.

George o tine pentru prim data in brate pe Bianca

— Asa, zana mica. Iti place la tati, nu? Lui ii e frica sa nu te spargi, dar o sa aiba grija de tine, zice zambind intelegator asistenta.

Ne spune ca avem scutece si tot ce ne trebuie intr-un sertar de langa chiuveta. O  schimba. Ne spune ca daca avem nevoie de orice, sa sunam la neonatologie si vine ea inapoi. Iese pe usa si ne lasa singuri.

Ne uitam la ea, la cat e de mica. Facem cateva poze si radem de capul ei de alien (e tuguiat din cauza nasterii naturale si tare caraghios). Eu mananc un pic, in timp ce George nu-si poate lua ochii de la fetita. Ce gust ciudat are mancarea. Nu mai tin minte cand am mancat ultima data. E ciudat sa mananc. E ciudat sa stau in picioare si sa merg. Parca tot ce era normal acum o zi, a devenit ciudat.

— Ia si mananca si tu, iubitule, ca n-ai mai mancan nimic de mult.
— Esti sigura? Ca ma duc acasa si mananc acolo.
— Te rog, oricum d-abia pot sa inghit. Plus ca eu am primit si glucoza, zic zambind.

Se aseaza pe pat si mananca jumatate din fiecare portie – supa, pui cu niste legume si o bucatica de pandispan. Stau cu Bianca in brate si ma uit ba la fetisoara ei mica care doarme, ba la George care mananca, frant de oboseala.

Intra si doctorita care ne felicita din nou pentru cea mica. Ma controleaza si, in timp ce ma apasa pe abdomen, ma intreaba daca am urinat.

— Inca nu, ii zic, dar este iminent daca ma mai apasati mult.

Fug la baie sa fac pipi. Dau chilotii de plasa jos, impreuna cu absorbantul imens care acum are ceva sange pe el. Ma asez incet pe colacul de WC. Mi-e frica. Oare doare? Sau ustura? Cu inima stransa incep sa fac. Ma bucur cand imi dau seama ca e ok. Mi-e frica sa ma sterg, din cauza cusaturilor, asa ca doar tamponez usor zona. Simt niste noduri prin hartie, ma infior cu groaza si trag repede chilotii la loc.

Este ora 19.00. A venit si cina, dar nu mai pot manca acum. Stau cu George si incercam sa ne obisnuim cu noua situatie de trei, dar este ciudat inca. Ciudat, dar asa de frumos.

M-a ajuns si pe mine oboseala. Sunt atat de epuizata incat imi vine sa ma trag intr-un colt, sa ma fac covrig si sa dorm o eternitate.

— Poti sa te duci acasa, frumosule. E in regula, noi suntem ok.
— O sa ma duc, dar mai stau un pic cu voi.
— Bine, ii zic zambind.

Mai stam cateva minute impreuna. Ma gandesc cumva ca d-abia astept sa plece, sa raman singura si sa-mi pot trage, intr-un final, sufletul. Imediat ma simt vinovata pentru ca am gandit asta. Am un vartej lent de ganduri in cap ce d-abia se tarasc. El se ridica si se pregateste sa plece.

— Haide ca ma duc si eu.
— Du-te fara grija. Am eu grija de micuta, promit.
— O sa vin maine dimineata inapoi.
— Bine dragul meu. Eu o sa fiu aici, zic zambind.
— Te iubesc, draga mea. Multumesc pentru tot, imi zice in timp ce ma imbratiseaza si ma saruta.
— Si eu te iubesc, frumosule. Si eu te iubesc.

Se intoarce si iese. Usa se inchide. Ma intind in pat, langa Bianca. Ma uit la ea. Doarme in timp ce ofteaza de ti se rupe sufletul. Zambesc incet, fara sa o ating, chiar daca imi vine sa o strang in brate tare, sa-i iau eu toata suferinta oftatului. Ma uit prin camera. Afara incepe sa se intunece.

And now what?


Citeste si Episodul 2 – Internarea si sala de nasteri sau Episodul 4 – Maternitatea.

5 gânduri despre &8222;Cum e sa nasti natural – Episodul 3 – Nasterea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.