Cum e sa nasti natural – Episodul 1 – Pe Drum

Ma tin de mult sa scriu postul asta, din mai multe motive. Pentru ca, pana acum, am ales sa imi ocup putinul timp liber pe care il am cu altceva, scriu la aproape patru luni de la nasterea Biancai.

Primul motiv pentru existenta cuvintelor ce vor urma este ca aproximativ jumatate dintre oameni sunt barbati, deci nu au cum sa traiasca experienta unei nasteri pe pielea lor (cel mult vor trai pe pielea sotiei/prietenei/partenerei, daca vor asista la nasterea copilului lor).

Al doilea este ca sunt femei care nu au avut copii si care nu planuiesc asta in mod deosebit, dar poate ar fi curioase cu ce se mananca o asemenea experienta.

Al treilea este pentru ca exista o teama generala ce pluteste in lumea femeilor insarcinate (sau care isi doresc sa fie insarcinate) in jurul nasterii. Daca vorbim si de nastere naturala, deja povestile de groaza cu care esti bombardata nu se mai opresc. Cred ca asta este unul dintre motivele care duc la numarul atat de mare de nasteri prin cezariana care nu sunt determinate de motive medicale.

Ultimul motiv este faptul ca, inainte de nastere, am apucat sa vorbesc cu doua femei ce nascusera de curand si m-a ajutat mult sa stiu la ce sa ma astept. Bineinteles ca fiecare experienta este diferita, dar mi-ar fi placut sa pot citi undeva despre cum este de fapt sa nasti. Cum nu am gasit, m-am apucat sa scriu eu.

Avertisment: Nasterea nu are nici o legatura cu o turma de unicorni roz care plutesc pe un curcubeu parfumat, asa ca voi prezenta si unele detalii care pot fi neplacute. Voi fi complet sincera, asa ca, daca vi se face rau cand va ganditi la o picatura de sange, pregatiti-va bine inainte de a citi, sau nu mai cititi (chiar daca eu cred ca ar trebui).


Episodul 1 – Pe drum

Luni, 2 Octombrie 2017, a fost o zi insorita, calduta. Stateam acasa deja de vreo doua luni si vazusem o gramada de filme, citisem si dormisem mult.

Eram o bila cu picioare, si alea umflate, care se rostogolea cu incetineala oriunde. Mai aveam o singura pereche de incaltaminte care ma incapea cu greu – adiadasii de alergare pe care ii luasem cu un numar mai mare. Si la aia mi se vedeau sosetele printre sireturi pentru ca nu-i puteam incheia mai mult. Oboseam destul de repede, asa ca trebuia sa am grija ce imi propun sa fac pentru fiecare zi in parte.

Asa eram cu o luna inainte sa nasc. Am mai crescut de aici si, la un moment dat, am renuntat sa ma mai si cantaresc.

In ziua respectiva am plecat, pe la pranz, la medicul de familie – cateva statii de metrou plus un pic de mers pe jos. Dupa ce mi-am luat concediul medical, am mers inca niste statii de metrou pana la serviciu, ca sa il las la HR. M-am intalnit intamplator si cu cativa colegi care au scapat un sensibil “Oau, cat esti de mare!”. Am ras impreuna pentru ca stiam si eu cat eram de mare (luasem mai bine de 25 de kg in sarcina). M-au intrebat cat mai am pana nasc si le-am zis zambind “Any time now”. Stiam, la nivel rational, ca travaliul se poate decansa oricand, dar nu ma asteptam ca asta sa se intample peste cateva ore.

M-am rostogolit apoi usor spre casa. Cand am ajuns eram rupta, asa ca am adormit, ca de obicei, pe canapea. Eram vesela pentru ca iesisem din casa si imi indeplinisem toate misiunile pe ziua respectiva. Chiar daca incercam sa nu ma tem de nastere, de durere si de tot ce va urma, nu puteam sa neg ca aveam emotii.

Pe seara a venit George de la serviciu, undeva in jurul orei 19.00. Am stat un pic de vorba si a plecat sa alerge in parc (urma sa vina maratonul Bucurestiului si el era in urma cu pregatirile). Eu am mancat un pic si m-am asezat pe canapea, sa termin un filmulet de la un curs de Human Behavioral Psychology. Dupa cateva minute, pe la 20.30, am simtit cum iese repede din mine niste lichid. Am banuit ca erau secretiile obisnuite, dar pentru ca parea o cantitate mai mare, am fugit repede la baie. Acolo a tot curs si am tot sters. Incepusem sa banuiesc ca urmeaza sa nasc in curand. M-am intors in camera sa iau telefonul si sa-l sun pe George. Intre timp am observant o pata marisoara pe canapea, plus o urma de picaturi care mergeau spre baie. L-am sunat si i-am spus ca am o banuiala ca trebuie sa incheie brusc antrenamentul si sa vina acasa pentru ca, cel mai probabil, mi s-a rupt apa. A zis emotionat ca ajunge cat de repede poate.

Intre timp mi-am facut un dus, mi-am pus un absorbant (auzisem povesti cum ca ar curge mult lichid amniotic – gen imbibat doua prosoape mari in drum spre maternitate) si m-am imbracat. Am pus laptopul si un hard extern cu toate pozele noastre de prin vacante  intr-un ghiozdan. Imi recomandase o prietena sa imi iau la mine poze pe care sa ne uitam pentru ca o sa fie mult de asteptat si e bine sa avem ceva dragut de facut.

A ajuns si George, lac de transpiratie. De cand l-am sunat pana a ajuns acasa a alergat cel mai rapid kilometru din viata lui. I-am zis sa nu se grabeasca pentru ca nu este nici o urgenta. Am stat sa isi faca un dus si sa manance ceva, s-a imbracat si am plecat.

M-am urcat in masina, in dreapta. Era ciudat sa nu conduc eu si m-am gandit ca, de acum incolo, voi sta destul de mult in dreapta sau in spate. Mi-a venit in gand si momentul in care alegeam extraoptiunile pentru masina si mi-am zis “Geamuri electrice pe spate – x euro? Ce sa caut eu in spate in masina mea? Nop, cine sta in spate n-are decat sa dea la manivela, fara bani in plus!”. Acum ma amuzam imaginandu-ma pe bancheta din spate, invartind de manivela aia nenorocita. Mi-a trecut prin cap si ca asta este ultimul moment in care suntem doar noi doi si tot drumul pana la maternitate am fost foarte atenta la toate detaliile orasului. Prin mintea mea treceau o multime de ganduri si eram foarte prezenta in tot ceea ce se intampla. Probabil mi se descarase niste adrenalina in sangele si asta ma facea sa vad totul foarte conturat.

Am ajuns la maternitatea Regina Maria din Baneasa pe la 21.30. Am tras masina in fata si ne-am dat jos. Primul lucru pe care l-am auzit, in linistea de la ora aia, a fost un cor de plansete de bebelusi. Am ras si mi-am zis “Da, asa o sa fiu si eu in curand”. Eram vesela si increzatoare, dar si un pic emotionata.


Citeste si Episodul 2 – Internarea si sala de nasteri.

Un gând despre &8222;Cum e sa nasti natural – Episodul 1 – Pe Drum&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.