Speranta medie de viata in Romania este 78,7 ani la femei si 71,6 ani la barbati (sursa  fiind o cautare pe Google). Asta este cea mai linistitoare propozitie pe care o citesc majoritatea oamenilor. Linistea pe care ne-o da propozitia anterioara este insa mincinoasa, pentru ca ne ajuta sa ne amagim ca mai avem timp. Avem timp sa face toate lucrurile alea la care visam si pe care le tot amanam.

Cand ma uit la 78.7 ani vad doar o cifra. O medie formata din varstele celor care au murit inaintea mea. E un numar care nu inseamna nimic. Nu inseamna ca mai am 41 de ani de trait (ohooo…ca am trait pana acum plus inca niste ani). Este doar un numar ca 100, 589 sau 7890987 (am tastat aiurea niste cifre).

De ce zic asta? Pentru ca stiu in adancul sufetului ca pot muri oricand. Pot muri peste 5 minute sau 5 zile sau 5 ani. Nu stiu cand. Nimeni nu stie. De fiecare data cand auzim de moartea vreunei vedete ne simtim aiurea vreo doua zile. Cand auzim de moartea vreunui cunoscut ne cutremuram de-a dreptul. Toate mortile astea ne fac sa ne temem ca poate vom muri si noi in mod neasteptat (si nu la 90 de ani, in patul propriu, in somn, dupa o viata fericita si plina de impliniri).

Cand eram in clasa a sasea a murit o colega de clasa. O masina a dat peste ea pe trecerea de pietoni si, cateva zile mai tarziu, mergeam cu totii incolonati in spatele  camionului care ii ducea sicriul la cimitirul din deal. Nu prea intelegeam mare lucru atunci din toate astea, dar tin minte plansetele maica-sii, zbieretele bocitoarelor angajate si fata ei ce ne privea pe toti din tabloul care fusese atarnat de grila masinii care ii ducea corpul la groapa.

Acum cativa ani am aflat de moartea unui fost coleg de clasa. S-a sinucis in urma unei lupte cu depresia. Nu eram apropiati si ultima data il vazusem la o petrecere de Craciun din singurul bar de doamne-ajuta din Slobozia. Nu-l mai vazusem de ani buni pana atunci si, in seara aia, era vesel si radea cu gura pana la urechi.

Saptaman asta am aflat de moartea unei foste colege de serviciu. A scapat motorul intr-o curba in care intrase prea tare, s-a izbit de-o masina si a murit la spital. Toate pozele ei din ultimii ani erau pe motor si zambea fericita in fiecare.

Toate mortile astea de mai sus au fost neasteptate, un soc pentru cei apropiati si, ca orice moarte, o sursa infinita de suferinta.

Ce inseamna ele pentru mine? Inseamna numerele alea mai mici din statistici care ajuta la formarea numarului aluia care nu inseamna nimic.

Nu mi-e frica de moarte. Nu are de ce sa imi fie frica pentru ca, in mare masura, nu depine de mine. Din contra, constientizarea faptului ca maine poate sa nu existe pentru mine, ma face sa ma bucur de azi. De clipa asta in care respir si sunt vie.

Nu conteaza cand o sa mor. Nu conteaza nici macar cum o sa mor. Conteaza doar cum traiesc.