Ce sa faci cand nu poti sa faci mai nimic

Treaba asta cu sarcina e mai grea decat as fi crezut. In urma articolului precedent multa lume mi-a urat ” Sarcina usoara!”. Credeam ca asa se ureaza in situatia respectiva, de genul „Casa de piatra!” sau „Sa va traiasca!” sau „Sa-ti fie de bine!” sau ma stiu eu ce. Eh, urarea asta are o baza reala.

In primele trei luni, am fost verde mai tot timpul. Stii cum e sa iti fie rau constant? Te trezesti si ti-e rau. Stai in pat, ca nu poti sa faci altceva, si ti-e si mai rau. Chiar de ti-e si mai rau, te tarasti prin casa si iti faci de lucru. Te asezi sa mananci, cu toate ca te uiti cu scarba la mancare, si ea la tine. Te fortezi sa mananci, dar cu frica, sa nu vomiti ce ai reusit sa indesi in stomac. Daca ai noroc, nu vomiti si, daca te mai si misti un pic, iti e un pic mai bine. Tot iti e rau, dar parca nu simti ca o sa cazi din picioare in urmatoarele cateva minute.

Dupa trei luni e ceva mai bine. Raul a devenit doar ceva sporadic – o zi din cinci. 🙂 Acum esti doar obosita tot timpul. Dar asta nu e orice oboseala. Nunu, e d-aia de zici ca ai fost la mare in liceu si ai dormit 3 ore in ultimele 3 nopti si dup-aia ai cazut lat.

Pai si cand te loveste oboseala asta? De exemplu dupa ce te-ai dus o zi la serviciu. Seara te asezi pe canapea si de acolo gasesti puterea, peste vreo cateva ore, sa te speli pe dinti si sa te duci la culcare. O plimbare de vreo ora, intr-o zi frumoasa de weekend, te scoate din uz pentru tot restul zilei. Te bucuri ca ai vazut soarele si floricelele si oamenii pe strada, asta in timp ce zaci pe canapea pentru restul zilei.

In situatia asta, ce plimbari prin tari straine? Ce concedii? Ce 1 Mai in Vama cu tot restul Bucurestiului? Ce plimbari de zeci de kilometri pe carari de munte? Acasa, somnic de voie si regulamentara plimbare de dimineata cu viteza medie a pensionarilor din cartier.

Norocul mintii mele si starii mele sufletesti a fost rabdarea nemasurata a lui George si faptul ca macar unul din noi isi pastra ratiunea cand celalalt dispera ca nu mai poate face nimic. Asta si experimentul anului astuia – gradina cu legume de la Kultiva.

Am dat astea cu vopsea fara sa ma majesc prea tare
Ta daaaa

Cum in weekend nu prea mai pot merge in calatorii, merg o zi la gradina si nu imi e mai e nici rau, nici nu ma mai plictisesc. Am pus ceapa, usturoi, salata, ridichi, spanac, marar, morcovi, varza kale, cartofi, fasole, mazare, castraveti, rosii, patrunjel, rozmarin, galbenele, craite, limba mielului, busuioc, cimbru, lavanda, hrean si gura leului. Mai avem de plantat si altele, dar nu le-a venit timpul inca. Menta a iesit din loc, impreuna cu o mare varietate de buruieni pe care le smulgem, cu indarjire, saptamana de saptamana.

Tot in fiecare saptamana mergem cu cate un pliculet de mancare pentru Foca si ne jucam cu ea. George are misiunea ingrata de a o curata de capuse, dar tot il iubeste Foca. O simti ea ca toata durerea e spre binele ei.

Foca, acum cateva saptamani
Put me down, human!
Fara capuse

Ne mai salutam vecinii de lot si mai povestim despre cine ce a semanan si cum merge nu stiu ce cultura. Azi erau la gradina, in afara de noi, doua familii cu cate doi copii. Cel mai mic zbiera de mama focului din carucior, in timp ce ai lui puneau rasaduri si frate-su o tot cauta pe Foca care se trasese la umbra si la somn. Urmatorul ca varsta statea cu picioarele intr-un sant cu apa si tare s-a suparat cand maica-sa nu l-a lasat sa se tavaleasca cu totul in mocirla. Ne mai vin si niste prieteni, vecini de lot, cu fetita lor de vreun anisor si ne hlizim dandu-i lectii „lu’ tati” (Victor) de care e buruiana si care nu.

Ne salutam mereu cu fazanii din campul de langa, cu ratele salbatice si cu soparlele care misuna peste tot. Cica ar fi si caprioare, vulpi, iepuri si potarnichi prin zona, dar noi nu le-am vazut. Am vazut doar drona vecinilor care zbura bazaind pe deasupra gradinii.

P-asta doar ce am trezit-o din hibernare cu forta, cand i-am deranjat casa facuta in lotul nostru

De ceva timp incoace discut despre mulci, compost, straturi inaltate, palisare si germinare si pastrare de seminte taranesti. Invat lucrurile astea din filmulete de pe net dar, mai ales, facandu-le. Seara visez cu ochii deschisi la cum va fi cand voi avea gradina-mi proprie, mai  mare si mai aproape de casa, de care sa ma ocup tot timpul si care sa ne hraneasca pe toti trei, sau patru, sau cati om fi la momentul ala. 🙂

Ma tot intorc acasa cu pielea arsa de soare, cu noroi sub unghii si cu un zambet cat toata fata. Azi m-am intors si cu primele plante recoltate – trei ridichi albe, mari, un pic iuti. Tare imi era dor sa musc dintr-o ridiche pe care doar ce am scos-o din pamant de juma’ de ora. Gustul iute se amesteca cu un pic de pamant pe care nu l-am spalat bine, cu textura crocanta si zemoasa a primei noastre recolte. Zambetul meu e tot acolo, mare cat toata fata. Va las, trebuie sa dorm un pic acum pentru ca sunt obosita. 🙂

Prima recolta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.