In seara asta am fost la Soldatul de ciocolata,  la Odeon. Nu am citit nimic despre piesa, dar am vrut sa merg pentru ca joaca Nicoleta Lefter, pe care am vazut-o in piese foarte bune.

Am rezistat eroic 45 de minute. Apoi am iesit din sala fara sa ma uit inapoi. Am ajuns acasa si am vrut sa vad ce zic criticii de teatru despre aceasta minune incredibila a scenei bucurestene din anul 2017.

Complet previzibil, cronicile de teatru au doar cuvinte de lauda pentru piesa asta, precum:

“Satira lui George Bernard Shaw [..] prinde viață scenică strălucit în regia lui Andrei Șerban și a echipei sale”,   sau

“Soldatul de ciocolată rămâne un eveniment cultural propus de Teatrul Odeon, în care exemplar teatral se pune în față publicului o comedie despre dragoste,”   sau

“Publicul se amuză copios în fața poveștii în care poate regăsi fiecare spectator și atmosfera de astăzi a plaiurilor mioritice.”

Nu stiu la ce piesa a fost Ileana Lucaciu, dar eu am vazut complet altceva. Am vazut o multime de actori care tipa, se scalambaie, si topaie pe scena ca niste apucati. Nimic mai mult. Nici o poveste pe care sa vrei sa o auzi mai departe, nici un personaj de care a te atasezi emotional. Doar 45 de minude de topaieli si zbierete si scalambaieri. Si cica noi, publicul, ne amuzam copios.

Tot citind review-uri dupa reiew-uri, am ajuns si la informatia ca regizorul Soldalui de ciocolata e Andrei Serban. Da, acel Andrei Serban de la piesa caruia – Omul cel bun din Seciuan – am fugit scarbita, la pauza, acum vreo cativa ani. De-abia atunci a inceput sa aiba sens totul.

O sa imi trebuiasca o perioada lunga de timp sa imi recapat curajul de a mai calca intr-o sala de teatru de stat. La o piesa de-a lui Andrei Serban nu o sa mai merg nici platita. Prefer sa imi petrec timpul, si asa limitat, cu piesele reale si pline de substanta ale celor de la Unteatru, Act sau Greenhours. Parerea mea 🙂