Noi

Noi, cei care muncim si platim taxe. Noi care ne-am saturat de neomenia oamenilor. Noi cei care citim cu groaza cum “marele chirurg” chinuie copiii si familiile lor ani la rand. Cum pacientii internati in clinici mentale sunt legati de paturi ore intregi pentru ca angajatii amenajeaza casa lu’ sefu’. Vedem ingroziti cu colcaie viermii in ranile pacietilor din spitale. Ni se zbarleste pielea pe noi cand citim cum oameni care au nevoie de butelii de aer pentru a putea supravietui sunt jupuiti de bani, total ilegal, de niste “baieti destepti”.

Noi cei care ne-am saturat ca oamenii care ne coduc sa accepte toate lucrurile astea. Ne-am saturat sa ii vedem cum intorc privirea in alta parte. Din vilele si masinile lor luxoase, pe care, noi, cei care muncim, nu o sa ni le permitem prea curand, realitatea lor e diferita de a noastra.

Eu fac pate din acesti “noi”. Merg la serviciu si platesc taxe.  Si sentimuentul pe care mi-l dau toate lucrurile de mai sus este unul de revolta. Imi vine sa ies in strada si sa strig cat ma tin plamanii ca m-am saturat! Noi, toti, ne-am saturat!

Ei

Ei sunt cei din puscarii, si familile lor. Sunt cei care stau in frig, care sunt vazuti ca sub-oameni, care nu pot merge unde vor sau nu pot manca ce vor. Nu se pot intinde in patul lor si dormi in liniste. Nu se pot bucura de zambetele copiilor lor.

“Trebuia sa se gandeasca la asta inainte de a comite fapta!” striga glasuri de judecatori de prin toate colturile. Da, trebuia, dar iata ca nu a fost asa. Viata a facut in asa fel incat ei sa fie inchisi intre zidurile alea. Nu exista om care sa fie bun si drept si fara pata. Toti suntem un amestec de bine si rau. Absolut toti.

Sau poate esti bun si drept. Ai condus o masina noaptea, pe polei si ai mers un pic mai tare decat de obicei. Ii era rau copilului si vroiai sa ajungi mai repede acasa. Si ai vazut trei copii pe trecere. Ai calcat pe nenorocita aia de frana cat ai putut, dar masina s-a dus sanie si i-a omorat pe toti. Nu mai esti nici bun nici drept acum. Esti un nenorocit care merita sa stea inchis ani de zile.

Sau poate esti dintr-un sat, sau dintr-un cartier vai de lume. Parintii tai au fost niste hoti sau niste drogati. Viata ta este acolo, printre ei. Nu stii nimic altceva in afara de mediul asta si acolo trebuie sa traiesti zi de zi. Si devi si tu un hot, ca sa ai ce au si ceilalti. Dar te prinde politia si nu mai esti smecher, esti un fraier inchis intre niste ziduri. Si esti judecat si pedepsit de niste oameni care nu te cunosc, nu te inteleg si nici nu vor sa inteleaga. Vor ca tu, si astia ca tine, sa fie pusi undeva la pastrare pentru ca bunurile lor sa fie in siguranta. Si ai la randul tau copii, dar nu ii poti vedea cum cresc, pentru ca esti un fraier inchis. Si sunt si ei copii de hoti, asa cum ai fost si tu. Si nimanui nu-i pasa de tine sau de copiii tai, dar multi te judeca. “Ai fi putut face x sau y, dar tu ai fost slab si n-ai facut. Tu esti de vina pentru tot raul din viata ta! Tu si nimeni altcineva!”. Societatea cu siguranta nu are nici o vina.

Povestile de mai sus sunt fictive, dar nu imposibile. Si eu, in locul oamenilor din ele, as ajunge poate in acelasi loc, inchisa pentru ceva ce nu inteleg. Si tu, ai ajunge poate in acelasi loc.

Eu fac parte si din acesti “ei”. Tatal meu a fost inchis pentru cateva luni pentru ca a condus beat. Nu a facut nici un accident, slava Domului. Dar stiu ca s-ar fi putut intampla, asa cum s-a intamplat altora.  A avea pe cineva drag inchis inseamna sa stii ca sta in frig si ca n-are ce manca decent, ca nu poti sa pui mana pe telefon si sa-l suni cand vrei sa-l auzi si ca trebuie sa astepti sa te sune el, cand o putea. Inseamna sa mergi cu mancare la inchisoare si sa nu poti sa i-o lasi, pentru ca nu a facut cerere la domnul director inainte. Inseamna sa-l vezi garbovit si abatut si racit si sa trebuiasca sa pleci dupa ce se termina vizita sa-l lasi acolo. Toate astea te fac sa fii disperat. Sa te doara fiecare clipa in care traiesti si nu poti sa faci nimic pentru a-l ajuta.

Si tu poti fi in locul meu. Nu te grabi sa judeci asa aspru ce ar fi trebuit sa faca altii. Nu stii unde te aduce viata asta. Fii bun si intelegator!

♦

In lumea frumoasa din capul meu nu exista inchisori. In lumea din capul meu oamenii au ce manca si au cum sa isi creasca copiii. Fac parte dintr-o comunitate care ii iubeste si ii sustine. Cei care gresesc sunt pedepsiti poate, dar apoi sunt ajutati de societate sa fie oameni frumosi ai lumii asteia. Stii care e singurul lucru care vindeca? Singurul lucru care merita? Iubirea.

Ceilalti ei

“Ceilalti ei” sunt cei ce ne conduc si cei care fura de la stat ca sa aiba vile, vacante, masini si bijuterii. Sunt cei care sunt acum pe drumul dintre smecher cu bani si fraier inchis. Si asta ii face disperati. Disperati sa nu ajunga fraieri. Disperati sa fie in continuare smecheri. Pentru ca asta e singurul lucru pe care il stiu. Asta e lumea lor, acolo au trait si au crescut. Si oamenii astia sufera zi de zi in cautarea fericirii, dar sunt incapabili sa o gaseasca, pentru nu cauta unde trebuie. Cauta fericirea in tot ce e material, in putere, in faima, in sclipirea diamantelor sau in pielea fina a femeilor tinere. Calca pe tot ce le sta in cale pentru a gasi fericirea aia, dar n-o gasesc. Si frustrarea creste de la zi la zi. Furia creste. Ceilalti sunt de vina pentru ca ei sunt nefericiti.

Eu nu fac parte din acesti “ei” . Dar le inteleg durerea si frustrarea. Trebuie opriti din a le face rau altora in cautarea inutila a fericirii. Trebuie opriti. Dar apoi trebuie ajutati.

♦

Pentru toate astea au iesit oamenii in strada aseara. Pentru ca stiu ca se poate altfel si pentru ca vor sa faca ceva pentru a le fi tuturor mai bine. Au iesit in strada si pentru tine.