De vreo doi ani ziua mea de nastere a incetat sa mai fie cine stie ce eveniment.

Cand era mica, d-abia asteptam sa vina, sa ne imbracam cu totii frumos si sa faca mama tort. Ce ma mai bucuram ca am mai crescut un an si sunt mare. Apoi a venit perioada cand ma inconjuram de prieteni si ieseam in oras, primeam cadouri si flori. Chiar daca nu mi-a placut niciodata iarna, mereu m-am considerat norocoasa ca m-am nascut pe viscol de ianuarie, ca sa am si eu un motiv de sarbatoare.

Acum ziua mea e o zi ca oricare alta. E la fel ca ieri si este, cel ai probabil, la fel ca maine (daca o exista maine). Nu mai ies in cluburi, nu mai vreau cadouri, nu mai dau de baut si nici prajituri. Ziua mea e o zi pentru mine, o zi in care fac fix ce simt ca trebuie sa fac. Azi nu simt sa fac mare lucru.

Dar stau totusi si ma gandesc la toti oamenii dragi. Este totusi ceva si cu ziua asta de nastere. Pana acum mi-am petrecut vreo ora-doua raspunzand la urari la telefon, pe sms, pe Facebook, pe LinkedIn. Este rea socializarea asta virtala, stim cu totii. Dar stiti ce? Azi am zambit de foarte multe ori si m-au bucurat foarte multe mesaje. M-au fost aproape parintii si membrii familiei care sunt in viata mea dintotdeauna (mai putin frate-miu, ca e mai mic :P), prieteni de ani si ani de zile, dar si oameni pe care ii vad tare rar, dar care mi-au ramas cumva lipiti de suflet. Si mai nou, datorita blogului astuia, vin urari de bine de la oameni pe care nu i-am cunscut niciodata fata in fata, dar care imi sunt la fel de dragi ca si toti ceilalti.

E rea socializarea asta pe Facebook, nu se compara cu a sta de vorba fata in fata si a rade si a strange in brate pe cineva drag. Dar cand cei dragi sunt mai departe sau sunt “niste straini”, e cel mai frumos lucru. Imi place ziua mea. E ziua aia in care vine multa energie pozitiva inspre mine si o intampin si o absorb cu zambetul pe buze. Va multumesc! 🙂