Scrisoare pentru tata

De un an si noua luni nu mai beau alcool. Deja am auzit toate intrebarile posibile pe tema asta:

– Cum nu mai bei alcool? Deloc, deloc?

– De ce nu mai bei? Aveai o problema cu alcoolul?

– Cum ai ajuns sa iei o decizie asa drastica?

De ce nu mai beau alcool? E o intrebare grea la care nu stiu niciodata cum sa raspund simplu.

Varianta cea mai usoara este „Pentru ca nu am nimic de castigat daca beau”. Este varianta cu cel mai putin succes la public. Persoana careia i-am dat acest raspuns se uita tamp la mine si mi-e clar ca nu a inteles mare lucru din versiunea asta de raspuns. Asa imi trebuie daca incerc sa raspund simplu la intrebari foarte grele.

Varianta urmatoare pe care am testat-o este „Taica-meu este alcoolic, iar eu am inceput sa citesc o carte de-a lui Allen Carr despre adictia de alcool. Cartea nu se gasea in romana, asa ca am citit pagina dupa pagina de cuvinte in engleza cu gandul la el. Pana pe la jumatatea cartii il vedeam in minte pe el, ca si cum el era persoana vizata de aceasta carte. La un moment dat ceva s-a schimbat si, brusc, eu eram persoana vizata de carte. Am terminat de citit cartea si, pe data de 4 februarie 2015, am baut ultima bautura alcoolica din viata mea.” Varianta asta de raspuns este mai putin simpla si omul din fata mea intelege cateva din motivele mele. Dar varianta asta este varianta de siguranta, varianta pe care o turui rece, indesand emotiile undeva in mine, fara vreo sansa de a iesi la suprafata. Cumva, nici asta nu este motivul real.

Am terminat de citit cartea si m-am apucat sa o traduc in romana, in ideea de a i-o da tatalui meu. Am tradus fix 122 de pagini pana cand am gasit-o gata tradusa, asa ca am comandat-o pe net. In ziua aia mergeam spre casa si mi-am dat seama ca am reusit sa gasesc ceea ce cautam de cand ma stiu. Am reusit sa gasesc solutia la problema alcoolului care mi-a bantuit copilaria, adolescenta si toata viata de pana acum. Asa ca am ajuns acasa si m-am apucat sa ii scriu tatalui meu o scrisoare, petru a-l convinge sa citeasca carte. Asta e scrisoarea:

 

„Draga Tata,

 

Sunt eu, fata ta. Sunt copilul ala cat o mana pe care l-ai adus acasa prin gerul iernii, acum aproape 32 de ani.

Sunt eu, bebelusul de 8 luni care a inceput sa planga in patut atunci cand ai venit sa il vizitezi la mamaita. Plangeam atunci pentru ca uitasem oare cine esti? Nu stiu de ce plangeam, dar ai plans si tu si i-ai zis mamei sa ma aduca inapoi acasa.

Sunt eu, copilul ala pe care il duceai in carca prin casa, sau pe cate un picior. Copilul ala care te calca pe spate si care statea mereu cu tine primavara cand sapai in gradina.

Si tu erai cel mai frumos si mai bun om de pe Pamant! Eram asa fericita cand te vedeam ca vii acasa, sau cand ne povesteai cand erai copil si i-ai dat lui tataita cu marul in cap si ai fugit pe dealul din spatele casei. Povestea mea preferata era aia cand ai facut cu varul tau mamaliga si ati pus zahar, in loc de sare, si ati rasturnat-o pe o carpa albastra, de s-a colorat toata mamaliga.

Imi aduc aminte cum faceam cu schimbul, cu frate-meu, Luci, sa dormim cu tine si cum nu ne tacea gura niciodata cand venea ora de culcare. Mai stii cand stateam in pat, cu lumina stinsa, si noi tot vorbeam si nu ne mai opream? Stii ca ne jucam atunci de-a tacerea?

La popa la poarta

I-o pisica moarta

Cine-o rade si-o vorbi

S-o manance coapta

Cu marar si patrunjel

Cu untura de catel

 

Sunt eu, fata ta, cea pe care ai dus-o si ai adus-o de la scoala, toti cei patru ani de scoala generala, pe o distanta de 30 de kilometri, zi de zi.

Sunt eu, cea care iti calca camasi cu care sa mergi la serviciu cand mama era bolnava si internata in spital.

Si tu? Tu erai in continuare cel mai frumos om din lume!

Sunt eu, cea care, la inceputul liceului, te ruga din tot sufletul sa o lasi sa iasa la discoteca cu ceilalti copii de pe strada. Si nu ma lasai, sa n-o suparam pe mama.

Sunt eu cea care de pe la 15 ani te ruga cu lacrimi in ochi sa nu mai bei. Cea care, dupa fiecare betie, spera ca aia a fost ultima. Cand ai jurat cu mana pe biblie ca nu o sa mai pui gura pe alcool niciodata, am rasuflat usurata ca nu o sa te mai vad stand toata ziua inchis intr-o camera, cu sticla langa tine, usurata ca nu o sa iti mai vad chipul frumos strambat de alcool, ca nu o sa iti mai vad privirea pierduta undeva departe cand te uiti la mine.

Sunt eu, tata, fata ta. Sunt eu cea care a obosit sa mai spere, cea care a inceput sa lupte. Sa lupte cu toate sticlele pe care le gasea in casa, sa le goleasca in gradina si sa le sparga, sa iti ia banii si sa ti-i ascunda, sa-ti ascunda cheile de la masina ca sa nu te mai duci sa cumperi altele.

Credeam ca daca ma lupt cu tine destul de mult, daca sunt suficient de puternica, o sa reusesc sa te ajut sa te opresti. Si nu eram niciodata destul de puternica, tatã. De fiecare data dadeam cumva gres si chipul tau drag era din nou schimonosit de demonul asta nenorocit al alcoolului.

Dar nu renuntam. Nu renuntam pentru ca simteam ca totul depinde de mine. Simteam ca daca eu lupt mai mult, vom reusi sa castigam amandoi lupta asta cu alcoolul.

Sunt eu, tata, fata ta care a intrat la facultate. Am luat 10 la admitere la fizica, asta era povestea pe care o spuneai de mai multe ori oricui era dispus sa te asculte. Fata ta care a intrat acolo unde colegi de-ai ei, cu parinti cu o situatie materiala mai buna, nu au reusit.

După primul semestru am avut trei restanţe. Îmi era atât de ruşine când ai venit să mă iei de la ultimul examen. Mi-ai spus să mă gândesc dacă vreau să rămân la facultatea asta. “Poate nu e pentru tine”, spuneai. Mi-era atat de rusine atunci, tata, ca imi crapa obrazul. „Vreau sa raman”, ti-am raspun stins si nu am mai avut nici o restanta toata facultatea.

În vara, când am inceput sa invat pentru cele trei restanţe, ne-am intalnit din nou cu alcoolul. Bautura asta a devenit de mult al cincilea membru al familiei noastre.

Ti-am ascund din nou cheia de la masina. Tu mi-ai cerut-o, sa te duci sa iti iei de baut. „Nu tata, nu ti-o dau, poti sa mi-o ceri oricat”, ti-am zis. Tu ai insistat, eu ti-am raspuns, tu ai cerut, eu am  refuzat, tu m-ai plesnit peste fata, eu am cazut pe jos. M-am blocat. Ti-am dat cheia si am fugit, plangand in gradina. Plangeam si mainile imi tremurau in timp ce incercam sa imi aprind o tigara. Fumam si plangeam si tigara aia nu ma ajuta cu nimic.

Apoi m-am saturat. M-am saturat sa lupt, m-am saturat sa te vad cum te distrugi. Asa ca mi-am facut bagajul si am plecat la sora ta. Voiam sa stau la ea cateva saptamani sa ma linistesc si sa pot invata pentru restante. M-ai sunat sa imi spui sa ma intorc. „Nu ma intorc tata, nu ma mai intorc. Am obosit”, ţi-am spus atunci.

Sunt eu, fata ta, si tu nu mai existi. Nu, n-ai murit. Traiesti in continuare dar eu refuz sa ma mai gandesc la tine. Te urasc din tot sufletul atunci cand esti beat. Mama ma suna si imi spune ca nu mai poate, dar eu nu mai vreau sa aud. Ii strig in telefon sa ma lase in pace, sa nu imi mai povesteasca pentru ca nu vreau sa stiu si ii inchid telefonul. Ma inchid intr-o camera si plang, plang pana nu mai am lacrimi sa plang. Plang pentru ca tu esti iar beat, plang pentru ca am tipat la mama si i-am inchis telefonul, pentru ca am abandonat-o singura cu tine acolo. Plang pentru ca nu stiu cum sa te ajut, pentru ca nu am luptat destul poate, pentru ca nu am fost in stare sa gasesc solutia. Iarta-ma tata! Am incercat din tot sufletul si am dat gres. Iarta-ma ca nu te pot ajuta!

Tu nu mai esti de mult, tata, cel mai frumos om de pe Pamant. Esti un batranel care a fost prin prea multe spitale, esti un monstru care o strange pe mama de gat si o alearga prin curte cu toporul. Eu nu stiu cine esti, tata. Si eu m-am hotarat ca nu mai sunt fata ta.

Si asa trec ani si ani in care ne vedem fizic, dar eu m-am inchis de mult in mine si nu vreau sa mai stiu nimic de tine. Rareori mai ies din locul asta ascuns, si asta doar dupa vreun telefon al mamei in care imi povesteste ce a putut sa faca alcoolul din tine. Plang atunci din toti rarunchii. Plang si mai tare cand ma gandesc ca odata, demult, erai cel mai minunat om de pe Pamant. M-am obisnuit deja cu gandul ca n-am putut sa te salvez. A fost o prostie din partea mea sa cred ca as putea.

Este luna ianuarie si sunt la munca. Ma suna frate-meu. „Ciudat, nu prea ma suna in timpul zilei. Ce s-o fi intamplat?”, imi zic. Imi spune ca s-a judecat recursul tau, pentru ca te-a prins politia beat mort la volan, si ca judecatorul ti-a dat inchisoare cu executare. Mi-a zis ca nu te dusesesi la proces si ca te-ai trezit cu politia la usa. Cel mai probabil, deja esti la puscarie. Mintea mea este incredibil de calma si de clara cand aude toate astea. Stiam cumva ca aici o sa ajungem.

Seara ajung acasa si pun capul pe perna. Nu imi pot scoate din minte nicicum imaginea cu tine cum stai singur intr-un pat, undeva intr-o celula intunecata. Nu pot sa nu ma gandesc ca eu stau in patul meu si tu esti acolo, ca esti speriat si singur. Dragul meu tata, as vrea sa te pot lua in brate si sa iti spun sa nu iti fie frica. Dar nu pot. Pot doar sa stau aici si sa plang.

Azi vin cu Luci sa te vizitam la Jilava. N-am fost niciodata nici macar aproape de o inchisoare. Am 29 de ani si ma simt ca la 5 ani din nou. Imi e cam frica, tata, dar promit ca o sa fiu tare pentru tine si nu o sa plang deloc. Vii si te asezi cu noi la masa si eu abia pot sa soptesc „Sarut-mana, tata.” Tac ca sa imi pot inghiti lascrimile.  Esti atat de slab si garbovit. Si aici e atat de frig, iar tu esti deja racit. Iti lipsesc doi dinti din fata. Vorbesti cu Luci si el iti raspunde si faceti amandoi planuri de cum sa faca sa iti trimita pastile si ce sa vorbeasca cu avocatul. Eu nu aud ce ziceti. Adica aud, dar sunt doar niste cuvinte ce zboara fara sens de la unul la altul. Eu nu reusesc sa inteleg nimic din ele. Stau acolo, pe scaunul ala si ma uit la tine. La cat de trist esti, la cat de nervos esti, la gardienii care se uita atent la toti oamenii din sala, la ceilalti detinuti care stau la mese cu familiile lor, la cei cativa copilasi care le stau in brate. Ma uit la Luci cum vorbeste cu tine si cum te linisteste. E puternic. Imi da si mie putere, acum ca a crescut, nu mai e doar fratele meu mai mic. Uite ce baiat de nadejde ai, tata! El reuseste sa se ocupe si de avocat si de proces, si de drumuri la puscarie si sa ne ridice si noua, celorlalti, moralul. Eu doar stau si ma uit. Ultimele ramasite de putere mi le folosesc ca sa imi tin promisiunea. Sunt eu, tata, fata ta si sunt puternica si nu o sa plang!

Si vin la rejudecarea procesului si stau in sala de judecata. Astept sa te aduca si pe tine. Intri intr-un final si ai mana legata cu catuse de mana unui baiat de vreo douazeci si ceva de ani. Te uiti prin sala si ma vezi. Te uiti fix in ochii mei si izbucnesc in plans. Incepi si tu sa plangi incet. Of, Doamne, tata, cat de mult te iubesc, cat de mult as fi vrut sa nu se fi intamplat nimic din toate astea! Ies afara si fumez cu mainile tremurande o tigara, cu toate ca m-am lasat de ani de zile. Nu ma ajuta cu nimic nici de data asta. Plec spre serviciu.

Sunt eu, fata ta! Cand eram mica, erai un zeu. Stiu acum ca esti om, la fel ca mine si ca toata lumea. Stiu acum ca toate reprosurile pe care ti le-am facut eu, ti le-ai facut singur de zeci si zeci de ori. Stiu tata ca asa cum am luptat eu cu alcoolul, asa ai luptat si tu. Ai luptat cat ai putut, dar, ca si mine, nu aveai cum sa castigi. Totul e un joc masluit, tata, si oricat de mult ai lupta, oricat de mult ti-ai dori sa reusesti, nu poti. Am acceptat lucrurile asa cum sunt. Este o lupta gresita.

Azi sunt fericita, tata! Sunt atat de fericita incat nu stiam cum sa ajung mai repede acasa si sa iti scriu scrisoarea asta. Tata! Dragul meu tata, am reusit! Am reusit! Am gasit Solutia! Am inteles, intr-un sfarsit totul si am gasit solutia! O sa sune stupid, dar citeste, te rog, cartea asta!

Tata, nu suntem singurii care au trecut prin asta. Sunt atat de multi oameni ca noi. Si cu totii am suferit si continuam sa suferim din cauza alcoolului pentru ca nu stiam, de fapt, nimic despre alcool. Exista totusi un om care a gasit solutia si a scris cartea asta, ca sa o poata folosi toata omenirea. Ca sa nu mai existe, tata, copii care plang si parinti care se invinovatesc.

Am aproape 32 de ani si am plans in seara asta, in timp ce iti scriam scrisoarea asta. De fiecare dată când încercam să te conving să te internezi la dezalcoolizare sau să vorbeşti cu un psiholog, îmi spuneai ca nu au cum sa te ajute si eu credeam ca esti prea las pentru a incerca. Stiu acum ca aveai dreptate, si ca totul depinde de tine.

Citeste, te rog, cartea asta. Iti spun cu mana pe inima ca este solutia pe care am cautat-o zeci de ani de zile.

Si tata…esti cel mai frumos om de pe Pamant, sa stii! Si te iubesc!”

♦ 

Asta este motivul real pentru care nu mai beau alcool. Intelegeti acum primul raspuns pe care l-am dat? „Alcoolul nu ma ajuta cu nimic si nu ajuta pe nimeni cu nimic.”

Nimeni nu ar trebui sa ajunga sa traiasca ce a trait familia mea. Nimeni nu merita sa treaca prin tot ce a trecut tatal meu si, prin ce trece inca, de fiecare data cand pierde, din nou, lupta cu alcoolul. Bautul de alcool nu este nici normal, nici distractiv, nici un refugiu, nici o modalitate de a uita, nici nimic din toate neadevarurile adanci inradacinate in mintile din societatea noastre. Alcoolul nu aduce nimic bun. Iti ia tot ce e bun si iti da in loc, inzecit, doar suferinta.

La fel ca mine si ca ai meu sunt multi altii care traiesc asta zi de zi. Fie se distrug singuri, fie asista neputinciosi la cum se degradeaza cineva iubit. Poate esti si tu unul dintre ei.

Poveste asta nu este despre o copilarie trista, nu este despre violenta, nu este despre mine sau despre tatal meu, nu este nici macar despre alcool. Povestea asta este despre umanitate, povestea asta este despre tine, povestea asta este despre cineva pe care il sau o iubesti.  Tu? Ce vei face?

 

8 gânduri despre &8222;Scrisoare pentru tata&8221;

  1. Pfoiii. Inteleg prin ce treci, am trecut si eu prin toate astea, mai putin partea cu penitenciarul, dar ca si la tine, alcoolul facea parte din familie. Dar eu mi-am jurat, ca copiii mei sa nu traiasca aceleasi sentimente pe care le-am trait eu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.