Prin decembrie, pe cand eram in India, imi dadeam seama de multitudinea de lucruri pe care mi-ar placea sa le fac, dar, le tot aman pentru ca am impresia ca trebuie sa fac alte lucruri mai importante mai intai (de genul mers la munca, facut curat, spalat vase si toate chestiile astea pe care le facem mai mult de nevoie decat de voie). Scriam atunci ca mi-am dat seama ca e important sa aduc in prezent lucrurile astea si sa nu le mai las intr-o lunga lista de asteptare.

Astazi am inceput sa fac unul dintre lucrurile pe care le-am pus pe lista lucrurilor de incercat macar o data in viata, si anume fasting. Ce e ala? Cu ce se mananca (sau nu se mananca), de ce, cum si multe altele de genul asta nu o sa clarific prea in detaliu.

In principiu e vorba de a nu manca pentru o perioada de timp. Sunt fel si fel de tipuri si de feluri de a posti, iar eu am ales un fast de 5 zile, timp in care voi bea apa, si, la nevoie sau chef, voi bea cafea si ceai.

De ce fac asta? Pentru ca la inceputul lui martie, pe cand eram in Chiang Mai, am gasit o serie de articole despre beneficiile postitului. Au fost vreo cateva zile in care tot gaseam in surse diverse, fara sa caut in mod expres, lucruri pozitive despre fasting. Mai auzisem eu cate ceva acum cativa ani, dar nu s-a lipit nimic de mine atunci. Anul asta chiar am fost uimita sa aflu ca ce am fost invatati cand eram mici nu e tocmai 100% corect. Afirmatii de genul “Mananca sa te faci mare!” sau “Mananca ca sa fii sanatos!” nu sunt total adevarate. Sunt studii care demonstreaza ca postitul, de orice fel, prelugeste viata, ajuta creierul, scade considerabil riscul de Alzheimer si Parkinson, ajuta metabolismul, ajuta la repararea ADN-ului si cate si mai cate.

Daca v-am facut curiosi, iata aici un articol interesant si aici un documentar BBC despre fasting si beneficiile lui.

Revenind la mine, asta este un gand care ma urmareste de niste timp si pe care il recunosc deja ca facand parte din seria de “ce mi-ar placea sa incerc asta odata”, la fel cum a fost si sabbatical-ul. Si azi dimineata am decis ca e momentul sa treaca, de pe lista, in prezentul meu. Asa ca acum, la vreo 22 de ore trecute de la ultima masa, scriu articolul asta.

Ma tot gandesc de niste timp ca postul, de diferite feluri, exista in mai toate religiile lumii si, oricat prefer sa cred in spiritualitate si nu in vreo religie anume, ma gandesc ca or stii oamenii astia ceva de mii de ani incoace. Well..o sa vad eu. 🙂

Azi, 13 iunie 2016, este prima zi din cele 5 in care nu voi manca nimic. O sa imi documentez intr-un caiet experimentul cu trairi, frici induse de mintea mea pe parcursul acestei perioade si, daca e cazul, senzatii fizice. Daca simt nevoia sa va povestesc cum e, daca descopar ceva la care nu ma astepam, daca am vreo traire aparte, voi scrie si aici.

Si da mama, voi avea grija! Nu o sa ma agat de cele 5 zile si nu o sa ma incapatanez sa le termin daca nu ma voi simti bine. Promit! 🙂