De niste timp ma gandesc deja cu o oarecare curiozitate cum va fi reintalnirea cu Europa. Dupa ce am stat un pic peste 5 luni in Asia am ajuns sa ma obisnuiesc oarecum cu oamenii si obiceiurile de acolo, chiar daca inca mi se pare dubios cand o domnisoara asiatica aranjata ragaie langa mine din tot sufletul. Deci care sunt primele impresii despre viata pe acest continent?

Sunt in aeroportul din Londra. Doar ce am coborat din avionul cu care am zburat 13 ore din Kuala Lumpur si acum astept sa se afiseze poarta de imbarcare pentru avionul catre Lisabona. Atmosfera de aici imi e mult mai familiara decat multe locuri din Asia. Mi se pare perfect normal sa merg la toaleta si sa fie curat sau sa trec pe langa oameni care miros a parfum. Ciudat insa este ca stand in sala de asteptare vad oameni care sunt in lumea lor. Nimeni nu vorbeste cu nimeni, nimeni nu interactioneaza, nimeni nu face contact vizual. Sute de oameni care stau ori cu nasul in telefon ori se uita in gol, dar care doamne fereste sa se uite la un alt om. Singura persoana care imi raspunde privirii cu un zambet este o tipa care e imbracata in trening si in slapi si, la cum arata, probabil ca este si ea intr-o calatorie mai lunga. E interesant ca dupa o perioada de timp reusesti sa recunosti in altii seninatate pe care ti-o da o perioada mai lunga de pauza de la viata clasica.

Urcam in avion. George are rucsacul meu si o atinge, din greseala, pe o doamna cu una dintre bretelele ghiozdanului. Imi cer eu scuze si isi cere si George, dar doamna nu pare sa vrea ne recunoasca prezenta pe Pamant, asa ca vorbeste cu vecina ei de scaun despre cum a fost lovita cu o bretea. Mai tarziu ma uit la ochelarii ei plini de briz-brizuri de la Prada, la unghiile perfecte si la freza care probabil i-a luat vreo ora in dimineata asta. Imi vin in minte apoi o parte din locurile pe unde a fost rucsacul meu in ultimele luni (de exemplu prin trenuri indiene care sunt la un alt nivel de mizerie decat ce isi poate imagina un calator de rand) si ma amuz copios gandindu-ma la cum luni de mizerie au atins freza atat de aranjata a doamnei.

Vin insotitoarele de zbor cu micul dejun – un corn cu sunca si un suc de portocale. Il intreaba pe domnul care sta langa noi daca vrea sa manance acel corn la micul dejun. Domnul, un pic grasun, cu inceput de chelie, imbracat la costum si cu un fitbit la mana, raspunde cu o grimasa de dezgust ca nu vrea sa manance asta. Zambesc in sinea mea gandindu-ma ca e una dintre mesele curate pe care o mancam de niste timp incoace, plus ca este bun avand in vedere ca nu mai mancasem mancare vestica de niste timp. Asa ca noi mancam tot si suntem recunoscatori pentru el.

Deci? Cum e Europa? Nu pot spune o chestie generala despre asta, dar pot spune ca avionul asta in care sunt acum este plin de oameni care sunt prea pretiosi pentru a isi da seama ca traiesc cu adevarat. Ma amuza un pic gandul asta, dar ma si intristeaza pentru ca unii dintre ei par ca au uitat de mult sa zambeasca. Poate sunt doar britanicii asa…ca doar zboram cu British si avem parte de culmea scortosilor. Cine stie.