Este seara. Stau la o masa pe trotuar in fata unui restaurant pakistanez din Malacca. Astept mancarea si ma uit la oamenii de la cele 40-50 de mese pliante ale restaurantului.

In fata mea vad la o masa o familie indiana (femeia este imbracata in sari). Vad si cateva mese cu malaezieni musulmani (imi dau seama de identitatea lor tot cu ajutorul hainelor femeilor de la masa). Undeva, la o masa mai in stanga, stau trei asiatice (sa fie chinezoaice sau japoneze sau coreence..nu stiu) in pantaloni foarte scurti si niste tricouri. In dreapta noastra sunt trei nemti. In stanga doar ce a venit un grup de vreo 5 vestici inalti si blonzi si un pic iesiti din peisajul de veselie generala. Ma uit la chelnerii pakistanezi care se plimba printre mese cu farfurii pline cu naan si pui tandori. Intre timp trece prin fata noastra un negru de vreo doi metri si se aseaza si el la o masa.

Mesele astea sa tot fie dispuse pe vreo 30 de metri patrati si la fiecare masa se mananca, se vorbeste si se rade. Eu, o romanca venita aici de la cateva mii de kilometri, ma uit la peisajul asta si ma bucur atat de mult sa vad toti oamenii astia stand la un loc si bucurandu-se impreuna de o mancare buna dupa o noua zi calduroasa. Stau aici si inspir aer de libertate, libertatea aia unde om sta langa om, indiferent de religie, de culoare si de obiceiuri, si este fericit.

Tot ce am scris despre Malaezia pana acum a fost strans legat de multiculturalism. Si in Malacca am vazut asta la fel de mult, sau poate si mai mult decat in alte orase malaeziene.

Aici predominanta este populatia Perakan, urmasi ai chinezilor veniti aici in urma cu 4-5 generatii. Am vizitat astazi o casa a unei asemenea familii, Muzeul Baba and Nyonya, si am aflat o multime de lucruri despre oamenii de aici si despre obiceiurile si traditiile chinezesti. Chinezii sunt, inca, cel mai numeros popor din lume si cu toate astea eu nu stiu mai nimic despre cultura lor, despre obiceiuri, despre traditii. Astazi am aflat niste lucruri, bineinteles o foarte mica particica din vasta cultura chinezeasca.

Cum e Malacca? Centrul este un orasel cochet, cu case contruite de olandezi pe la 1600 si renovate de chinezi prin 1850. Stradutele sunt inguste si greu gasesti umbra sub care sa te adapostesti de caldura de afara. La 1-2 dupa-amiaza tot cimentul fierbe sub cele 37 de grade (la umbra) asa ca am ramas fara moduri noi de a spune „mi-e caaaald de nu mai pot”.

Bogatia orasului este insa, cu siguranta, legata de oamenii ce locuiesc aici. Exemple:

1. Am ajuns in Malacca la 13.30 cu autobuzul. Am sunat la hotelul unde ne rezervasem camera pentru ca stiam ca au transport gratuit de la statia de autobuze. A venit un nene sa ne ia si pe drum am stat de vorba despre Romania, despre fotbal (recunosc, George a stat de vorba mai mult), despre cat ii plac domnului europenii pentru ca le place sa traiasca si pleaca cu lunile sa calatoreasca prin lume. In drum spre hotel ne-a prezentat un pic orasul si l-am intrebat unde ne recomanda sa mancam (din nou discutie purtata de George). In loc sa ne povesteasca, domnul Tan a facut un ocol de vreo 10 minute sa ne arate din masina vreo 4-5 optiuni de restaurante si sa ne spuna orarul lor. De la el am aflat de restaurantul pakistanez de mai devreme.

2. Este cald de mori asa ca ne-am oprit sa bem un ceai de lamaie cu gheata. Patronul terasei ne povesteste razand ca ar fi facut o avere daca ar fi avut o piscina in restaurant. Se plange un pic de caldura si ne povesteste despre El Nino. Ne explica cum functioneaza ventilatorul imens pe care il are la intrare in terasa. La plecare ne da o sticla de apa din partea casei pentru ca este foarte cald afara.

Asta este Malacca si asta este Malaezia. Un oras si o tara a caldurii fara margini, a culorilor si mirosurilor imbietoare, a oamenilor zambitori si foarte amabili, o tara unde toata lumea vorbeste engleza si un oras unde poti vedea cu ochii tai cum oamenii pot trai impreuna, respectandu-si religia si cultura unul altuia.