Multiculturalul Penang

Sa scriu cate ceva despre Penang. Sa scriu, dar ce sa scriu, ca am vazut atat de multe in ultimele trei zile aici cat n-am vazut in o saptamana in insulele Thailandei.

Deja intrasem intr-o oarecare rutina in Thailanda. Stand o luna jumate acolo, deja stiam, in mare, care sunt mancarurile, cum sa te asiguri ca nu iei teapa (prea mare) de la cei care iti vand excursii, bilete de ferry sau vor sa te duca cu taxi-ul trei kilometri mai incolo. Stiam deja cum sa „vorbesc” engleza astfel incat sa ma inteleaga tanti de vinde mancare la taraba de peste drum, stiam destule cat sa fi intrat intr-o oarecare zona de confort.

Asa ca ce s-a intamplat cand am ajuns in Malaezia? Mintea a intrat un pic in panica la inceput pentru ca totul este complet nou.

In primul rand soferul care ne-a luat de la granita cu Thailanda si ne-a dus in Georgetown vorbea o engleza perfecta. Mai mult de atata, pe tot parcursul drumului de doua ore si jumatate ne-a tot povestit diverse lucruri despre Malaezia, despre Penang si despre Georgetown. Si-a cerut scuze cand s-a oprit sa isi ia cina la pachet de la o dugheana cu mancare si nici nu ne-a cerut nici un bacsis la sfarsit.

Ciudatenia a continuat cand am iesit sa mancam ceva. In zona veche a Georgetown-ului sunt foarte multi chinezi si foarte multi indieni, asa ca e mai greu un pic sa gasesti manacare malaeziana. Chiar si asa am iesit pe strada si am dat peste zeci si zeci de tarabe langa care stateau oamenii pe scaunele, pe trotuar, si mancau. Ce mancau? Habar n-am.

In prima seara am ales safe, mancare indiana in Little India, macar aveam o oarecare idee despre ce urmeaza sa mancam. Mai greu a fost cand am incercat alte mancaruri ale caror nume mi se invart inca prin cap si nu mai stiu care ce era – asam laksa, penang curry mee, nasi kandar, char kuey teow, roti canai, wonton mee si cine mai stie ce. Unele bune, altele dubioase, dar absolut toate gusturi si combinatii perfect noi.

Penangul este o insula aproape de partea peninsulara a Malaeziei care a fost vazuta mereu ca un loc atragator pentru o multime de oameni din multe zone. Cine a fost si a si ramas pe aici, cel putin o perioada? Malaezieni, chinezi, indieni, thailandezi, portughezi, olandezi, englezi, japonezi, indonezieni si inca vreo 4-5 etnii de prin diverse zone ale Asiei ale caror nume nu mi le mai amintesc acum. Toti au venit aici in cautarea unei vieti mai bune si multi au ramas aici, deci probabil ca au gasit-o. Toate astea le-am aflat vizitand Muzeul National din Penang (taxa de intrare e 1 leu).

Toate culturile astea diferite au ajuns sa se amestece destul de bine avand in vedere ca traiau cu totii intr-un spatiu destul de restrans. Cu toate astea, comunitatile majoritare, chinezii si indienii, inca traiesc in zone separate.

Cum este Georgetown-ului de azi? Cel mai curat oras pe care l-am vazut pana acum in Asia, cu oameni amabili si unde absolut toata lumea vorbeste engleza. Si vorbeste bine.

Exista o linie de autobuz care face legatura intre ferry si statia centrala de autobuze care este gratuita. Soferii vorbesc engleza foarte bine si iti explica unde trebuie sa cobori, daca ai nevoie de ajutor. Am fost sa vizitam moschea Kapitan Keling si la intrare era o doamna, voluntar pentru vizitatorii care nu sunt musulmani, care ne-a povestit despre islam, despre moschee, despre Malaezia. Bineinteles ca a trebuit sa ne imbracam regulamentar inaite cu niste lucruri oferite gratuit. Inutil sa spun ca engleza doamnei era perfecta si ca ne povestea ca a fost in Germania si in Ungaria acum niste ani si s-a descurcat foarte greu pentru ca oamenii nu vorbeau engleza deloc.

Regulamentar
Regulamentar

Aici am gasit pe strazi, in statia de ferry, in parc acel obiect nemaintalnit pana acum, si anume cosul de gunoi, o mare inventie a umanitatii.

Prin 2012 o minte luminata din primaria Georgetown-uluia avut ideea sa faca mai atractiv orasul angajand un artist sa decoreze cu grafitti diversi pereti din orasul vechi. A iesit ceva maret pentru ca patru ani mai tarziu, chiar daca o parte din desene s-au degradat de la vreme, exista o adevarata vanatoare de poze prin oras. Grupuri peste grupuri de turisti se plimba pe stradutele intortocheate si batute de soare, cu aparatele de fotografiat de gat, ca sa faca poze tuturor desenelor de pe pereti. Am vanat si noi cateva, cot la cot cu toata lumea, si le puteti vedea mai jos.

Singurul inconvenient e caldura, si e cald de iti vine sa cazi din picioare cateodata. Ma intreba o amica daca nu ne-am calit inca. Ei bine, se pare ca nu. 🙂

Ce sa zic, veniti, vedeti si experimentati pe pielea voastra. Noua ne-a placut tare mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.