Am venit in Phi Phi special pentru a merge in Maya Bay. Citisem inainte ca insula este plina de petreceri si ca e greu sa dormi inainte de ora 3-4 dimineata, ca este plina de backpackeri de cea mai joasa speta, ca turismul excesiv, constructiile facute fara minte si raurile si raurile de turisti veniti aici doar ca sa petreaca au distrus acest mic paradis din marea Andaman. Citisem ca Maya Bay este plin de turisti de toate felurile si ca la ore de varf nu ai unde sa arunci un ac pe plaja plina ochi.

Cu toate astea plajele de aici se zice ca sunt foarte frumoase si ca gasesti si locuri linistite unde sa iti poti trage sufletul si unde te poti relaxa. Asa ca am zis sa mergem si noi sa vedem minunatia care gazduieste o buna parte din turistii ce ajung in Thailanda.

Am plecat cu ferry-ul de 11.30 din Phuket si am ajuns in Phi Phi pe la 2, fix in mijlocul caldurii. Pana la cazarea, pe care o luasem undeva mai departe de haos ca sa putem dormi, ne-am topit efeciv. In Phi Phi e cald de mori….sunt vreo 35 de grade, dar astea combinate cu o umiditate ridicata, te fac sa iti vina sa cazi din picioare cateodata.

Asa ca am stat in camera, cu aerul conditionat pornit, pana la un 5 dup-amiaza cand am zis ca e un moment bun sa plecam la plaja. Ne-am luat costumele de baie, am aruncat prosoapele intr-un ghiozdan si am plecat voiosi spre plaja. Acolo, ce sa vezi? Era reflux si nici daca ai fi vrut nu prea aveai cum sa faci baie. Marea se retrasese vreo 20-30 de metri, lasand un peisaj cu corali expusi, barci ramase pe nisip si oameni care se plimba pe fundul marii.

Neavand ce sa facem altceva, ne-am plimbat prin baltocile ramase pe fundul marii, am facut poze la barci, la stancile din zare si ne-am bucurat de prima plimbare pe fundul marii. Ne-am luat si bilete pentru o excursie la Maya Bay pentru ziua urmatoare – plecarea la 8.30.

Este dimineataaaaa…mergem la pestisooori! Toata lumea la Maya Bay! Ma trezesc plina de entuziasm, chiar daca nu am dormit prea mult sau prea bine. Dupa niste runde de asteptare sa vina soferul de barca, sa fie barca gata, sa porneasca motorul (singura barca stricata din golf si noi mergem cu ea, yupi), am plecat spre Maya Bay.

Ajungem in golf si ne oprim sa facem niste snorkeling. Pestisori peste tot! Vad vreo cativa parrot-fish si ii urmaresc cat pot. Mergem apoi la mal unde avem de stat vreo ora. Pe plaja este ceva lume, in apa este ceva lume, dar este rezonabil deocamdata. Prindem si loc la umbra pe plaja. Intram in apa, inotam un pic, si eu tin mortis sa ajung pana in larg, la capatul patratelului de inotat. Da, si aici este un patratel in care poti face baie, restul apei fiind pentru zecile de barci care vin si pleaca.

Ajung la capat, imi trag sufletul, si o iau inot inapoi. Cand ies pe mal tot peisajul este schimbat. Nu stiu cate barci au mai ajuns intre timp, dar sunt de trei ori mai multi oameni pe plaja decat acum 15 minute. Este 11 si o luam la pas pana in capatul celalalt al plajei, care este la vreo 100 de metri mai incolo. Este clar..TOATA lumea este aici! Cei mai haiosi sunt, ca de obicei, turistii chinezi care se revarsa in valuri peste valuri de pe speed boat-uri. Entuziasmul lor este incredibil. Femei la 40-50 de ani rad in hohote, se tavalesc in nisip in toate pozitiile sa li se faca poze, se ridica si fug razand un pic mai incolo pentru poza urmatoare. Nu putem face altceva decat sa incercam sa evitam cate un impact fizic datorat acestui entuziasm iesit din comun.

Gasim totusi pe partea stanga a plajei, cum vii din larg, o zona un pic mai linistita unde putem sa facem niste poze de zici ca am fi doar noi pe insula. Dar nu suntem, chiar nu suntem. Maya Bay este pomul laudat al zonei, si este frumos, dar plin, plin ochi de turisti de toate felurile.

Plecam apoi cu barcuta spre un loc de scaldat, intr-un alt golf de pe partea cealalta a insulei. Ajungem apoi si la renumita Monkey Beach, mai mult o piatra cu liane acum pe care stau maimute asteptand valurile de turisti care sa le hraneasca. Ne amuzam uitandu-ne la o maimutica ce a prins o banana de doua ori cat capul ei si o baga repede pe toata in gura, asigurandu-se din cand in cand ca suratele ei nu au vazut-o.

Mergem inapoi pe Phi Phi Dom, mancam ceva si mergem la cazare sa ne odihnim un pic pentru ca este din nou cald de mori. Aici, dupa ce zacem vreo catev ore, ne dam seama ca am facut un pui de insolatie de la atata entuziasm, si suntem amandoi raciti binisor – nas infundat, dureri in gat, stranuturi – si astea toate la 35 de grade. Minunat!

Ziua urmatoare vrem sa mergem de dimineata la view point, sa mergem apoi sa mancam si apoi la plaja. Ne trezim insa gata extenuati de la raceala si nu prea suntem in stare de mare lucru. Mergem direct la masa si apoi o luam agale spre view point. Mergem, se pare, pe drumul ala mai lung si mai prost (aveam sa aflam asta mai tarziu), prin praf si prin soare. Ne intalnim si cu un grup de maimute ce stau pe marginea drumului si dau sa ne atace cand trecem pe langa ele. Ne umflam in pene in fata lor si scapam fara nici o zgarietura.

Ajungem pe varf lesinati de caldura si de raceala. Stam la umbra, mai facem o poza, mai stam la umbra. Vine la mine o tipa si ma intreaba „Excuse me, do you speak Romanian?”. Ii zamabesc si ii zic „Da, vorbesc.”. „A, ce bine..nu ne faci si noua o poza, te rog?”. Si le fac cateva poze, ei si sotului, si ne fac si ei cateva noua si stam la povesti, acolo pe varful de pe care poti vedea Phi Phi, vreo juma de ora. Ei sunt din Zalau, sunt plecati in Anglia de vreo 3 ani, si sunt in concediu. Au fost de curand in Palawan si le-a placut mult mai mult decat aici, dar si Thailanda e ok, chiar daca e plina ochi de turisti. Le-ar placea sa plece mai mult timp, nu doar cateva saptamani in concediu, asa ca li se pare o idee buna sa isi ia cateva luni fara plata si sa faca asta, mai ales ca in Anglia sabbatical-ul este ceva destul de normal.

Ne-a lipsit sa vorbim romaneste cu oameni pe care doar ce i-am intalnit. Ne-a lipsit sa vorbim despre lucruri interesante, despre calatorii si diverse experiente. D-aia am stat pe dealul ala ars de soare destul de mult timp si am vorbit. E adevarat ce zicea Simona aici, e frumos sa te plimbi de nebun prin lume, dar iti lipseste interactiunea cu preietenii de acasa.  Eh..ma mai plimb insa un pic, mai am inca niste locuri de vazut. 😉