Stau pe un scaun de plastic pe un trotuar, la masa. Strada este prafuita, cu gropi umplute pe alocuri cu pietris. Pe trotuarul celalalt sunt tarabe cu mancare gatita, tarabe unde sfaraie gratarele cu frigarui, bucati de porc, carnati, sticky rice invelit in ou batut, si multe alte mancaruri pe care nu le putem identifica. Peisajul asta a devenit ceva atat de natural incat nici macar George nu mai face poze sa le puna pe Facebook. Stam toti trei si mancam cu mana din pungile de plastic pe care le avem in fata.

Scaunele si masa sunt puse langa un magazin de unde iti iei un suc ca sa poti sta jos si manca de la tarabele de vizavi. Intre magazin si masa unde stau este o pista improvizata de boulles (sau cum s-o numi jocul ala cu bile pe care il joaca francezii in toate parcurile in weekend). Domnii din cartier s-au strans si in seara asta sa joace si se vede ca este o batalie in toata regula. Un domn la vreo 50 de ani intr-un maiou albastru este de departe cel mai experimentat.

De la magazin rasuna dintr-o boxa maricica muzica pentru distractia jucatorilor si a celor veniti sa isi cumpere mancare. Muzica este la fel de proasta ca peste tot in Laos, a se citi „foarte proasta”.

Termin de mancat frigaruia cu carne neidentificata si legume, pestele la gratar cu orez si carnatul dubios cu marar verde, iau o gura din ceaiul rece imbuteliat si ma uit in zare. Ma uit la strada plina de fum, la oamenii care vin pe scutere si pleaca cu pungulite peste pungulite de mancare, la femeile care sunt imbracate in fustele lor traditionale, la domnii care tot arunca bila dupa bila si zambesc. Asta este ultima seara pe care o petrec in Laos si este incununata de aceasta cina in mijlocul comunitatii.

Simt ca momentul asta de acum este exact ce trebuia sa fie si oamenii si fumul si muzica proasta incep sa se miste in fata mea in slow motion. Imi aduc aminte de un mic dejun pe care l-am luat intr-un supermarket din Dublin, la o masa dubioasa, cand ma uitam in jurul meu si eram perfect fericita cu tot ce se intampla in momentul ala. Asa ma simt si acum.

Mi-am petrecut ultimele trei zile in Vientiane, capitala Laosului. Este un orasel mic, de vreo 700.000 de oameni, uimitor de curat si de aranjat fata de periferia foarte prafuita si plina de gropi pe unde am venit cu autobuzul din Vang Vieng.

Am venit aici pentru a ne lua viza pentru Tailanda in care ne vom intoarce maine si vom petrece ceva mai mult timp decat data trecuta. Nu prea ai mare lucru de facut in Vientiane, este cald in timpul zilei de te topesti pe strada, soferii de tuk-tuk iti cer niste preturi exorbitante pentru a merge cativa kilometri (vreo 6$ pentru 2.5 km) asa ca preferi sa te tarasti usor prin caldura.

Am fost cateva ore la Buddha Park, un parculet aflat la vreo 20 de kilometri de oras unde un calugar a strans si expus zeci si zeci de statui cu Buddha sau cu diverse zeitati hinduse. Ne-am plimbat, am facut poze, ne-am catarat pe dovleacul ce reprezinta cele trei nivele ale vietii (iadul, pamantul si raiul) si cam atat.

In rest am fost de vreo trei ori la ambasa Tailandei, am baut cafea si freshuri si am mancat street food. In tot timpul asta am facut o comparatie cu Cambodgia. Nu imi e clar care dintre cele doua tari este mai saraca, si nici nu e chiar usor sa aflii asta. In principiu cred ca sunt destul de asemanatoare din punctul asta de vedere.

Cu toate astea, sunt tare diferite. Daca Cambodgia mi se pare inca o tara traumatizata profund de istoria ei, Laosul este mai frumos, mai curat, mai relaxat. Oamenii de aici zambesc, soferii de autobuz iti ofera din mancarea lor si toata lumea pare sa se bucure de viata.

O buna parte din suprafata tarii este acoperita de munti, ca atare drumurile pe care le-am facut intre orase sunt foarte lungi (si cu drumuri proaste) dar cu peisaje tare frumoase. Este liniste in Laos, chiar daca la orice colt de strada rasuna dintr-o boxa prafuita ceva ce se vrea a fi muzica. Este liniste in interiorul meu si totul este insorit, verde si parfumat.

Mi-a placut aici si este un loc ce imi va ramane drag. Dar merg tot inainte, spre Tailanda, unde sunt plajele alea la care visez de cateva luni.