Laos – neasteptat de frumos

Tot tin de niste timp sa va scriu cum este in Laos, dar am tot amanat momentul din lipsa de timp. Acum sunt in Vang Vieng, al treilea loc pe care il vad in tara asta si este absolut minunat.

Nu ma asteptam la asta, mai ales ca Laosul este printre cele mai sarace tari din zona, in mare ca urmare a razboiului din Vietnam. A fost atunci cea mai bombardata tara din lume si a ramas cu o multime de bombe neexplodate. Ca atare anual mor vreo 300 de oameni in urma exploziilor, ceea ce face ca o mare parte din tara sa nu poate fi folosita pentru agricultura.

Am ajuns acum o saptamana si ceva in Luang Prabang, oras care este protejat de World Heritage. Este de departe cel mai frumos oras in care am fost de cand am plecat in calatoria asta. Pentru ca este un oras protejat, arhitectura in centrul orasului este strict controlata ceea ce a fost un lucru minunat pentru ochii nostri dupa toate reclamele de neon din Vietnam. Zona de pe malul Mekongului este deosebit de frumoasa cu pensiuni si restaurante contruite in stil frantuzesc.

sam_1958.jpg

Stau la umbra pe malul raului si ma uit la podul de bambus care a fost construit peste un afluent al Mekongului. Este cald afara si dupa frigul pe care l-am trait in nordul Vietnamului este atat de bine. Ma uit cum pe pod trec doi copii calugari budisti. Merg repejor in vestmintele lor portocalii si se adapostesc impreuna de soare sub o umbrela la fel de portocalie.

sam_1941.jpg

 

sam_2004.jpg

Un pic mai aproape de mine, pe o limba de pietris ce se intinde in rau, un tata caucazian isi amuza cei trei copii aruncand pietre in apa si facand cat mai multe broscute. De pe malul celalalt vine un pusti laosian de vreo 14 ani, trece raul in chiloti si cu hainele tinute deasupra capului si se opreste pe aceasi limba de pietris. Ia o piatra si o arunca si el in apa, facand la randul lui o gramada de broscute. Totul devine brusc un joc intre cei doi, domnul caucazian si pustiul laosian, care arunca pe rand piatra dupa piatra spre entuziasmul copiilor.

sam_1950.jpg

In oras sunt zeci de temple in care sunt sute de calugari. Ii vezi peste tot, mergand grabiti in robele lor portocalii spre cine stie ce destinatie, sau stand de vorba cu turisti vestici ce urca spre singurul deal din centrul orasului (pe care il numesc munte) pentru a se inghesui sa vada apusul.

sam_2100.jpg

sam_2607.jpg

Din Luang Prabang mergem spre Phonsavan pentru a vedea Plain of Jars. Minibus-ul pleaca la 8.30 dimineata dupa ce incarca toate bagajele calatorilor pe acoperis. Printre bagajele astea este si un scuter care este legat bine acolo sus. Drumul dureaza vreo 8 ore cu totul si este doar pe serpentine. Soferul nostru este cu siguranta fost sofer de rally la cum abordeaza fiecare curba. Cu totii sunt zgaltaiti ba la stanga, ba la dreapta si iar la stanga. Ma mir cum naiba mai sta motocicleta aia legata acolo sus. Intre toate zgaltaielile ma uit la cei doi copii care stau pe acelasi rand de scaune cu noi – o fetita si fratele ei mai mare – impreuna cu parintii. Copii sa aiba vreo 4-5 ani. Sunt amandoi verzi de la atatea curbe si de la carnea cu sticky rice cu care i-au imbuibat parintii pentru ca na, e un drum lung si trebuie sa manance. Acum le dau si apa sa bea. In secunda doi fetita vomita tot orezul pe ea, pe maica-sa si restul in punga pe care i-o vara repede taica-su sub nas.

In Asia lumea vomita tare repede. De la atatea drumuri cu autobuzul pe care le-am facut in ultimul timp mi se pare perfect normal sa aud sau sa vad oameni vomitand in pungi si aruncandu-le apoi pe geam. Totul se face pe silent si destul de subtil, asa ca daca nu esti atent, de cele mai multe ori nici nu o sa banuiesti ce s-a intamplat.

Mai mergem vreo cateva minute si vreo 20-30 de curbe. Baietelul de langa noi sta in picioare pe scaun. Si, dupa cum ma asteptam de niste timp, vomita un jet puternic fix pe cei ce stateau pe scaunele din fata lui. Tipa din fata tipa, se ridica si se duce repede pe singurul scaun liber din autobuz. Are blugii plin de bulgarasi mici de orez, la fel ca si camasa francezului ce statea langa el. Toata lumea se agita, le dau hartie igienica nefericitilor sa se stearga si un nou stoc de pungi pentru voma parintilor.

La vreo jumate de ora autobuzul se opreste pentru masa. Vad pe meniul restaurantului supa si, chiar daca imi e foame, chiar nu pare o idee buna sa mananc. Asa ca mancam rapid vreo doua mandarine, niste biscuiti si cam atat. Mergem apoi inapoi la autobuz. Din celalalt restaurant iese baietelul de langa noi tinand victorios in mana un os de pui.

„Aoleu, stim cu totii ce va urma imi zic”. Parca maica-sa m-a auzit, asa ca pleaca cu copiii la un magazin si se intorc cu cate un paharel de suc de portocale fiecare si niste chipsuri. Ne urcam in autbuz, plecam si copiii molfaie fericiti si beau suc. „Nu le dau mai mult de zece curbe” imi zice George. Au trecut mai multe si ma uit la ei si sunt saracii din nou verzi. Stiu ce va urma.

Ajungem in Phonsavan care este un satuc saracacios. Sunt vreo cateva hoteluri, vreo cateva restaurante cu reviewuri bunicele pe tripadvisor, cu mancare scumpa si mediocra si cam atat. Ne distreaza soferul care ne ia de la gara, ne duce la hotel si, pe drum, ne ofera niste tururi la preturi absolut exorbitante – cel mai ieftin vreo 120$ – bani cu care putem sta vreo saptamana in satucul asta.

A doua zi ne inchiriem scutere si mergem de capul nostru sa vedem campiile cu borcane. Sunt vreo trei locatii de vazut. Prima este draguta, ne plimbam prin soare, facem poze. A doua si a treia zona cu borcane (Plain of jars site 2 si site 3) sunt foarte misto. Site 2 este pe un varf de deal de unde se vad dealurile din zona tare frumos. Este si un pom inflorit aici, nu stiu ce e, dar e ciudat sa ma gandesc la primavara la cele 30 de grade de afara.

sam_2514.jpg

sam_2501.jpg

sam_2540.jpg

Plecam la 8.30 dimineata spre Vang Vieng. Asta este tot un satuc, de munte de data asta, cu peisaje carstice de jur imprejur si cu un raulet pe care lumea se da ba cu camere de cauciuc, ba cu caiace, ba cu barci de motor. Pana de curand asta a fost paradisul pustilor vestici care au plecat prin lume sa se cunoasca si sa bea si sa se drogheze in voie. Cica puteai sa iti cumperi ce droguri voiai de oriunde, fara sa te deranjeze nimeni. Asta pana in 2012 cand au murit vreo 24 vestici, ba beti, ba drogati, ba inecati in rau. Ambasadele tarilor vestice au facut presiuni sa se ia masuri, asa ca acum localurile care vand droguri au un meniu secret de pe care iti poti comanda. Ei se fac ca nu vand droguri, pustii se fac ca nu cumpara, politia se face ca nu isi ia partea din toate astea si toata lumea e fericita.

Vang Viengul ar fi un satuc linistit de munte daca nu ar fi cardurile de pusti care sunt pusi doar pe baut si pe petreceri si localurile care sa le ofere aceste distractii. Locul este popular si printre sud coreeni carora le place karaoke si sa faca gratar. Asa ca satucul asta este destul de mixt.

sam_2734.jpg

Acum scriu postul asta din bungalow-ul aflat un pic mai departe de nebunia centrului, am trecut prin fum de gratare dupa ce am mancat, si ascult, in timp ce scriu, greierii de afara si cum canta la karaoke-ul din apropiere un domn care nu are nici o treaba cu muzica. Maine ma duc sa ma dau cu camera de cauciuc pe rau, sa beau linistita un fresh de lubenita (cum zice Lucian) la unul din barurile de pe malul raului si sa ma uit la cum se distreaza pustii beti de pe langa mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.