Buricul Vietnamului

Centrul Vietnamului este o alta tara parca fata de zona de sud.

In primul rand temperaturile sunt altele. Daca in Saigon si in Delta Mekongului ne topeam mergand prin soare, in zona centrala e mai mare placerea sa mergi la plimbare.

Ajungem in Da Lat unde avem rezervare factuta la hotel Camellia – da, stiu, soarta vrea sa ajung acolo. 🙂 Ne dam jos din microbuzul ticsit de bagaje si o luam la picior spre hotel. Orasul este frumos, intr-o zona de deal si admiram din plin senzatia pe care o traieste organismul nostru la cele 24 de grade. De vreo luna si ceva ne coacem constant la 34-35 de grade, asa ca pe seara e ciudat cand tragem un hanorac pe noi.

Ne trezim dimineata, luam doua scutere de la hotel si plecam sa exploram zona. Ce daca doar Lucian are carnet de A (care oricum nu e valabil in Vietnam) si e singurul care a mai condus un scuter pana acum. Plecam plini de entuziasm si ne uitam in toate directiile – la colegii nostri de trafic ce cara fel de fel de lucruri pe scutere, la serele de flori care se intind pe ambele parti ale drumului, la muntii impaduriti.

Prima oprire este la o plantatie de cafea unde te poti plimba printre randurile de arbusti. Fac cunostiinta cu una dintre plantele mele preferate de pe acest pamant si cu nevastuicile ale caror sistem digestiv este folosit pentru a da o aroma speciala cafelei. Cum? Simplu – se culege cafeaua, se da de mancare nevastuicilor, se asteapta ca ciclul digestiv sa se incheie, se strang excrementele nevastuicilor care contin boabe de cafea intregi, se usuca, se curata, se prajeste si..voila..weasel coffee!

sam_0346.jpg

sam_0391.jpg

Mergem apoi la cascada elefantilor, botezata astfel dupa pietrele de la baza ei, care cica ar avea forma de elefanti. Nu prea au si cascada este ca orice alta cascada, dar este dragut sa ne cataram pe acolo, sa facem poze, sa mergem pana la baza ei si sa simtim racoarea. Eu simt racoarea chiar de aproape pentru ca, in incercarea de a cobori o piatra, alunec si cad cu fundul intr-o balta cu norori rece, dar nu-i bai, sunt mai aproape de cascada.

sam_0457.jpg

Tura asta cu scuterele ne flamanzeste grav, asa ca la sfarsitul zilei, dupa inca niste opriri la o pagoda si la o sera de flori, ne ducem sa mancam un hot pot autentic. Ce e asta? O oala cu supa pusa la foc pe masa in fata ta in care fierb legume, carne de vita, taitei, ciuperci si din care iti iei si iti pui in castronasul din dotare. Pe masura ce se mananca materiile solide din supa, fiecare adauga alte lucruri in oala spre a fierbe si procesul se reia.

sam_0538.jpg

Se pare ca in Vietnam este destul de intalnit conceptul de DIY in materie de mancat in oras. Mergi sa mananci gratar facut pe piatra – ti-l faci singur. Mergi sa mananci supa asta a lor – ti-o faci singur. Asa ca am decretat ca o fi bun hot pot-ul, dar ne-a ajuns sa mancam o data.

sam_0582.jpg

Dupa Da Lat urmeaza Da Nang – cel mai mare oras din zona centrala a Vietnamului. Ajungem aici cu un autobuz de noapte care trebuie sa faca 17 ore. Ajungem in Da Nang la 5.40 dimineata, dupa aproape 15 ore de cand am plecat. Nu stiu cum au calculat ei drumul asta, dar asa nu am chef sa ma trezesc din somn la 5 dimineata. Asta e…ma tarasc cu greu din patutul meu din fundul autobuzului si ma infior de racoarea de afara pentru ca pare si mai frig aici.

Ajungem la hotel la 6 dimineata, luam camerele si ne bagam inapoi la somn. Ne trezim la 11 si luam micul dejun. La 12  plecam sa descoperim orasul care nu are mare lucru de descoperit. Mergem pe plaja dar este frigut si inorat. Mergem prin oras, ne oprim sa bem o cafea, mai mergem, mancam la un restaurant tailandez pentru ca ni s-a luat de supele si taiteii tailandezi si o luam inapoi spre hotel.

sam_0844.jpg

sam_0860.jpg

sam_0932.jpg

Ne trezim in ziua urmatoare cu entuziasm pentru ca azi mergem sa vizitam Hoi An-ul, un orasel despre care am citit ca e tare dragut. Luam scutere de la hotel din nou, ca doar deja suntem experti in mersul cu scuterul fara carnet si plecam spre Hoi An. Pe drum ne oprim la Marble Mountain – niste ramasite de munti de marmura ce contin mai multe pesteri in care s-au amenajat temple. Atatea beculete la un loc cu flori de lotus de marmura sau de plastic  si de statui cu Buddha nu mi-a fost dat sa vad pana acum. Citisem ca e cam chicios locul asta si este intr-adevar, dar te poti cocota pe varful unuia dintre muntii de aici si vezi Da Nangul si plaja si tot, si se vede tare frumos de sus. Norocul nostru ca nu e soare ca ne-am fi topit. Nenorocul nostru ca e innorat si nu se vede pana departe in zare.

sam_0973.jpg

sam_1009.jpg

In Hoi An ajungem lesinati de foame undeva pe dup-amiaza. Vrem sa parcam scuterele si sa mancam ceva in centrul orasului, dar vietnamezii nu vor sa ne ajute. Ajungem acolo si ne cer 10.000d pentru parcare (la Marble Mountain platisem 2.000d) si 120.000d de persoana ca sa pasim in maretul oras vechi. Refuzam cu indarjire sa platim asemenea sume colosale si mergem sa cautam ceva de mancare intr-o zona mai putin daunatoare buzunarului.

Dupa masa ne plimbam pe malul raului si ne uitam pe malul celalalt ai lui, acolo unde se afla orasul vechi. Este un pod pe care il poti trece sa ajungi acolo, nu inainte de a lasa la ghereta de la baza lui cei 120.000d. Ne plimbam un pic si pana la urma o facem pe aia romaneasca si trecem podul impreuna cu un grup mare, fara sa platim. Pe principiul „mergi ca si cum este ceva normal”, ajungem si in centrul vechi din Hoi An. Este dragut aici, cu stradute inguste si magazine langa magazine, un mall asezat pe latime, nu pe inaltime. Pe seara se aprind lampile care sunt insirate de-a latul fiecarei stradute, se aprind lampile din fata restaurantelor si totul este luminat difuz. Pe malul raului apar femei si copii care vand lumanari aprinse, asezate in niste cutiute de hartie colorata, spre a fi lansate pe apa. Ma uit in jurul meu si zambesc..orasul asta chiar face toti banii.

sam_1082.jpg

sam_1142.jpg

sam_1161.jpg

Din Da Nang plecam spre Hue, aflat la vreo 100 si ceva de kilometri la nord. Asta se pare ca este partea cea mai frumoasa a calatoriei cu trenul dintre Saigon si Hanoi, asa ca renuntam deocamdata la vesnicul autobuz pentru mai scumpul tren. Luam bilete la clasa cea mai ieftina – hard seat – care, stupoare, chiar inseamna scaune tari, mai exact niste banci de lemn puse in vagon.

sam_1173.jpg

Calatoria cu trenul la clasa cea mai ieftina este, dupa cum ne-am invatat deja, cel mai pitoresc lucru pe care il traim in ultimele zile. Aici fiecare face ce vrea. De exemplu, ce faci cand ai doua locuri pe o canapea tare de lemn si vrei sa dormi? Simplu – o persoana se intinde pe spate pe canapeaua respectiva si doarme, iar cealalta intinde o rogojina pe jos, intre bancile care stau fata in fata, si se intinde pe jos pe ea, cu capul sub o banca si picioarele sub cealalta si doarme. Sau ce faci daca baietelului tau ii vine sa faca pipi? Ce sens are sa mergi pana la wc cu el? Poti mult mai usor sa ii spui sa stea in picioare pe bancuta, sa ii dai pantalonii jos si sa ii tii o sticla sa faca in ea. Dupa ce a terminat, pui frumos dopul, il strangi bine si pui sticla pe jos, la baza bancii sub care doarme cineva.

Toti oamenii din vagonul asta sunt autentici. Fiecare isi vede de treaba lui, fara sa se sinchiseasca de cei din jur. Cand trenul ajunge in zona cea mai spectaculoasa, acolo unde din el se vede o prapastie in jos unde sunt pietre, plaja si mare albastra, toti oamenii sunt calare pe geamurile de pe partea aceea a vagonului. Ma uit la peisaj incantata si ma uit la o doamna la vreo 50 de ani care s-a catarat in picioare pe o banca si se uita, la randul ei, incantata la peisaj.

In Hue este frigut si burniteaza. Mergem sa mancam niste mancare indiana de data asta pentru ca inca suntem satui de mancare vietnameza. Foarte buna mancare indiana. Ziua urmatoare mergem si vedem orasul lor vechi. De data asta platim cei 150.000d pentru intrare, dar chiar merita. Orasul vechi este in plin proces de reconstructie dupa ce a fost bombardat intens in timpul razboiului si imi face placere sa stiu ca banii pe care ii dau pe intrare merg spre reconstructie. Ne invartim prin orasul interzis, acolo unde locuia pe timpuri imparatul cu familia lui, facem sute de poze si ne minunam de pomisorii infloriti pe care ii intalnim la tot pasul – aici pare a fi primavara, chiar daca anul nou vietnamez este doar peste cateva zile.

sam_1423.jpg

sam_1239.jpg

sam_1256.jpg

Ne intoarcem in Da Nang pentru ca de aici avem avion catre Hanoi. Decat sa dam mai mult pe tren si sa mergem o zi intreaga, ni s-a parut o idee mai buna sa dam mai putini bani si sa zburam pana aici. Cand iesim din tren, Da Nangul este complet altul – este cald si soare, asa ca ajungem la hotel, ne imbracam de plaja si acolo ne oprim. Laurentiu si Lucian trag la umbra in timp ce eu si George nu ne mai saturam de soare. Dupa norul si umezeala din Hue, este atat de bine sa stai la soare si sa faci baie!

Ei..ce daca noi suntem singurii ciudati care fac baie in mare iarna. Pe strada oamenii umbla pe scutere imbracati cu geci de iarna si pe plaja noi facem baie. Nu am inebunit de tot – sunt vreo 27 de grade afara si e vreme numai buna de plaja. Ei sunt aia ciudati, pe cuvant! 🙂

Mancam din nou la un restaurant indian, unul pe care i-l recomandasera niste indieni lui Lucian. Asta a fost ceva mai slabut decat cel din Hue, dar na, tot mai bun decat supa vietnameza. Ne luam la revedere de la Laurentiu care isi continua aventura de capul lui pe alte meleaguri decat noi si ne pregatim pentru frigul din Hanoi, unde maxima e pe la 15 grade.

Ce am invatat despre tara asa pana acum? Multe.
In primul rand oamenii sunt tare muncitori si tot timpul in miscare. Sunt veseli si le place sa rada mult, preferand sa traiasca in prezent fericiti decat sa fie innegurati de suferintele trecutului.
Casca si masca de pe fata sunt accesoriile cele mai importante, fie ca esti pe scuter, in tren, in restaurant sau pe plaja.
La un moment dat chiar te vei satura de mancarea vietnameza si atunci o sa cauti orice altceva – pizza, pad tai sau chicken vindaloo sunt vis.
Un zambet face minuni si aici, chiar daca arati diferit, daca esti deschis si prietenos vei primi acelasi tratament.
Si, nu in ultimul rand, citat din Lucian – „totul e negociabil!”.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.