Sunt in drum spre Vietnam. Stau si scriu postul asta in autobuzul care trebuia sa ne duca acolo, plecand din Phnom Penh. Autobuzul asta insa nu ne va mai duce. De ce? Pentru ca s-a stricat la vreo 2 ore dupa ce am plecat. Acum stam cu totii si asteptam un nou autobuz sa vina din Phnom Penh si sa ne duca in Vietnam.

Partea buna in toata povestea asta este ca pot sa scriu postul asta. Am rau de miscare si nu pot sa scriu cand autobuzul merge. Acum ca nu mai mergem nicaieri pentru urmatoarele 2 ore, pot sa scriu in voie.

Incerc sa trag niste concluzii dupa ce am petrecut 10 zile in Cambodgia.

In primul rand este cea mai turistica tara in care am fost pana acum. Am povestit deja aici –

https://cevatimpaici.wordpress.com/2016/01/05/siem-reap-si-socul-cultural-la-mana-a-doua/

– cum avionul cu care am venit era plin de turisti. In drumul de 6 km de la hotel pana la statia de autobuz am vazut cel putin 40-50 de turisti. In ansamblul de temple de langa Siem Reap erau sute de albi care se tarau prin caldura si prin praf.

Din cauza numarului mare de turisti, preturile mici la care ma asteptam de la o tara asa de saraca, nu sunt tocmai mici. Pretul de referinta este 1$, fie ca iei o nuca de cocos, un ananas, un grapefruit, o sticla de apa, sau mergi 1 km cu tuk-tuk-ul prin oras si oamenii nu par dispusi sa lase din pretul asta.

Tot cheltuind zeci si zeci de dolari, ma uit la saracia din jurul  meu si ma intreb unde se duc toti banii pe care ii aduc turistii straini in tara asta. Ma uit pe strada si vad saracia, gunoaiele, lipsa unor sosele decente si oameni care traiesc in niste conditii destul de triste.

O alta intrebare care imi tot rasare in minte este de unde atatea masini scumpe in Phnom Penh? Merg chiar asa de bine afacerile in orasul asta pentru unii dintre oameni?

Ei bine, tot citind despre premierul lor care este la putere de zeci de ani si despre coruptia cu care este renumita tara asta, incep sa banuiesc ca dolarii turistilor straini ajung cumva sa se concretizeze in masinile „afaceristilor” locali.

Cambodgia este undeva pe langa Romania anilor 90, doar ca mult mai populara printre vestici.

Oamenii cum sunt? Din nou mi-e destul de greu sa imi formez o parere clara. Unii sunt foarte amabili, zambitori, chiar umili in fata puhoiului de turisti invadatori. Altii, mai ametiti de mirosul $, au devenit deja smecherasi si incearca, oricum pot, sa scoata un ban in plus de la tine, ca doar tu ai cu siguranta.

Apogeul intalnirilor de gradul trei cu localnicii a fost cand mergeam cu tuk-tuk-ul prin oras. Eram cu George si cu Laur si, la un moment dat, vreo 4 barbati incep sa strige ceva catre tuk-tuk-ul nostru. Nu se multumesc doar sa strige, ci incep sa si alerge dupa noi. Cum soferul de tuk-tuk mergea destul de incet, ne ajung destul de repede. Am tot auzit  povesti despre cum se fura de pe motocicleta, asa ca ii zic lui George sa aiba grija la telefon. Un domn se prinde cu mainile de barile tuk-tuk-ului si da sa se urce cu noi. George intinde un picior si ii blocheaza urcarea. Domnul pana la urma cedeaza si se da jos, iar noi ne indepartam de barbatii care inca mai striga ceva dupa noi. Ce voiau? Habar n-am, dar suntem toti bine..si noi si ei.

In Cambodgia este cald, cald, atat de cald. La 10 dimineata, dupa micul dejun, plecam pe jos vreo 500 de metri pana la un stand cu iced coffee. Ajungem acolo, luam cafeaua, ne intoarcem. Ajungem inapoi in camera si suntem lesinati deja. Facem un dus si ne prabusim in pat. Azi o sa iesim din casa dup-amiaza pentru ca nu mai putem de atata caldura.

Seara totul este complet diferit. Tot orasul este viu. Toate strazile sunt pline de oameni care merg care incotro. Pietele prind viata si acolo unde in miezul zilei era o parcare de masini, acum e plin de oameni care gatesc si  multi alti oameni care mananca. Peste tot vezi mancare – fructe de tot felul, legume, carne, fructe de mare, frigarui ce sfaraie pe gratare, supe, noodles, ghiare de pui, oale mari cu intestine de pui, remorci impinse de oameni care vand ori inghetata, ori fructe, ori niste scoici sarate si iuti, ori cine stie ce. Tot orasul este acum pe strada si oamenii sunt infometati.

E frumos in Cambodgia, este cald cand acasa este ger. Sunt fructe din belsug si oamenii iti zambesc, cand nu incearca sa te traga in piept cumva. O sa mai vin aici poate, dar peste niste ani cand vor fi terminat de construit soselele si cand, poate, oamenii de rand vor avea ceva de castigat de pe urma turismului.

Deocamdata stau aici si astept autobuzul functional. Macar internetul si aerul conditionat inca functioneaza. Tot e ceva.