Este 7 jumate seara si ne urcam in autobuzul care ne duce spre avion. Stam toti 5 si radem, iar eu ma gandesc cum o sa ajung in curand in tara cu numarul 26 – Cambogia. Ma uit in jurul meu si observ ca absolut toti oamenii din autobuz sunt albi. Ma mir pentru ca este prima data de cand am plecat de acasa cand se intampla asta. Stiam ca sunt destul de saraci cambogienii, comparativ cu tailandezii, dar ma asteptam sa vad macar vreo cativa in avionul asta.

Este 9 seara si aterizam pe aeroportul din Siem Reap dupa un zbor de vreo 50 de minute. Stam la coada pentru VOA si in jurul nostru vad vreo suta – doua de turisti, 90% din ei albi. Toate natiile s-au adunat aici – americani, canadieni, rusi, germani, francezi, italieni, romani (doar noi 5) si vreo cativa japonezi minoritari. Ma gandesc ca asta pare a fi cel mai turistic oras in care am fost pana acum. Ne spusese deja Lucian in aeroportul din Bangkok ca in Cambogia nu are rost sa schimbam bani in moneda lor pentru ca totul se plateste in $, dar nu ma asteptam totusi sa vad atat de multi turisti.

Ajungem la hotel pe la 11 noaptea si ne este destul de foame pentru ca ultima masa am mancat-o acu’ vreo 12 ore. Hotelul este un picut mai departe de centrul orasului dar am vazut totusi din taxi niste mese si scaune puse pe trotuar. Plec asadar cu George si cu Laur la 23.30 sa cautam ceva de mancare.

Iesim din hotel si avem parte de intalnirea cu Cambogia. Trotuar nu prea exista, asa ca mergem pe marginea drumului, prin niste pietris si praf. Ajungem la prima taraba cu mancare si nu ne este prea clar ce am putea manca de acolo. Este o dugheana pe roti in care vedem niste oua si cam atat. Refrigerare nu are in mod clar, dar deja ne-am cam obisnuit cu ideea ca ouale tinute in 33-34 de grade sunt perfect bune de mancat, contrar tuturor lucrurilor pe care le-am stiut in Romania despre asta si a vocii din capul tau care iti striga sa nu mananci ouale alea nici daca alternativa ar fi sa mori de foame.

Asa, revenind…dupa ce am vazut care este actiunea pe la doua tarabe, am ajuns la a treia care avea si niste fructe si niste oale cu mancare. La mese erau vreo cativa localnici care mancau de zor si o gramade de servetele aruncate pe jos, pe sub toate mesele. Ma uit la cei care faceau de mancare si  ii vad ca imi zambesc. Da, aici pare un loc bun de mancat imi zic si le zic baietilor sa ramanem aici.

Ii zic domnisoarei care se uita la mine ca vrem sa mancam ceva, pentru ca meniu din care sa ne alegem ce vrem nu exista. Conversatia a fost ceva de genul:
Q: Noodles?
A:  Yes.
Q: Soup or fried?
A: Fried please.
Q: Beef or pork?
A: Chicken please.

Ne uitam cu totii la puiul fiert care sta pe taraba doamnei care gateste, langa un morman de oua pe care l-am vazut deja la toata lumea. Bineinteles ca nu e nici o urma de frigider nicaieri. „Ei..de ce nu? Hai sa vedem cum va fi si aici”, imi zic.

Ne ducem si ne asezam la o masa ca sa asteptam mancarea. Acum ca nu mai e nimic de facut decat sa asteptam, ma uit pentru prima data cu atentie la George si la Laurentiu. Par stupefiati amandoi. Ma uit la ei si imi dau seama ca asta este momentul de soc cultural pentru ei, ala prin care am trecut si eu – initial in Sri Lanka, si apoi, din plin, in India. Ma pufneste rasul instantaneu cand ma uit la ei pentru ca ii inteleg din plin.

Discutam despre cum stam pe un trotuar prafuit si plin de servetele si de coji de oua, lasate acolo de comesenii de peste zi, pe marginea unui drum prafuit unde simti cum se aseaza un nou strat de praf cu fiecare scuter care trece, asteptand niste mancare facuta de niste oameni din niste ingrediente care sunt departe de ce intelegem noi prin igiena.

Vine mancarea – o farfurie mare cu taitei, niste legume si niste carne, care cu siguranta nu e pui. Cel mai probabil doamna a considerat ca aceasta reteta trebuie facuta cu vita, nu cu pui cum am vrut noi, asa ca, na, o credem pe cuvant ca stie mai bine. O rog pe domnisoara care ne-a adus mancarea sa imi aduca o furculita in loc de betisoarele astea cu care sunt complet incapabila sa mananc si zambesc. Il vad cu coada ochiului pe un baiat care sta la masa de langa cum se amuza de situatie, ma intorc spre el si ii zambesc. Imi zambeste amuzat inapoi.

Am furculita si tot ce imi trebuie. Pun niste sos picant peste taitei si ma apuc de mancat. Si mananc pana cand rad tot din farfurie. Se pare ca imi era cu adevarat foame. Ma uit la baietii care mananca incet si cam cu noduri. Laurentiu gaseste un fir de par in taiteii lui si zice ca simte ca o sa vomite in curand, dupa care mai gaseste inca unul. George inghite si el cu noduri taiteii astia gatiti in locul asta asa de pestrit. Eu ma uit la farfuria mea goala si ma amuz in continuare.

Le mai povestesc diverse intamplari din India, unde mizeria era mult-mult mai grava si unde nu am avut curaj sa mananc si radem impreuna. Sunt atat de relaxata sa mananc aici, ma uit la oamenii de langa mine si sunt toti zambareti, ma uit la domnisoara care ne-a adus mancarea si la doamna care a gatit si sunt atat de curate amandoua. Imi dau seama ca India m-a invatat multe si sunt tare fericita stand in momentul asta aici.

Mergem sa platim si, in timp ce incercam sa calculam in dolari ce avem de plata, vad ca taraba asta are si desert, ceva ce mi-a placut in Tailanda. Baiatul de la masa de langa este la taraba si asteapta sa i se inmaneze desertul pe care l-a comandat. Eu zic entuziasmata ca vreau si eu desert d-asta. Baiatul imi zice, intr-o engleza foarte buna, ca este foarte bun si imi recomanda o combinatie de desert. Ii zambesc, ii multumesc pentru recomandare si ii zic ca pare o idee buna si ca o sa imi iau si eu. Desertul lui este gata si il primeste de la doamna care i l-a preparat. Baiatul mi-l intinde mie si ii zice doamnei sa mai prepare unul, pentru el. Gestul asta ma inveseleste si mai mult, ii multumesc din tot sufletul pentru amabilitate si ma apuc de mancat. Desertul nu este nici pe departe asa de bun cum fusese in Tailanda, dar locul asta si oamenii astia cu care m-am intalnit intamplator il fac sa fie cel mai bun mancat vreodata. Il devorez si pe asta, platim si plecam veseli (mai ales eu, ca baietii inca sunt socati un pic de intalnirea cu Cambogia) spre hotel.

A doua si a treia zi mergem sa vedem templele din zona – Angkor Wat, Preah Khan, si multe altele si facem o gramada de poze, mancam ananas, jack fruit, nuci de cocos, banane mici. Murim de cald mergand intre temple prin drumurile prafuite si radem grav de fiecare data cand George imita strigatul femeilor care vand nuci de cocos: „Siiiiiiiiir…coconuuuuuuut…..one dolaaaaar, siiiiir!”

A patra zi suntem satui de temple, asa ca plecam pe la 12  din hotel si ne invartim prin oras – bem o cafea, mancam o prajitura, ne plimbam printr-un templu din centrul orasului, mergem la posta sa trimita Laurentiu niste vederi, bem un milk shake de ananas, mergem sa bagam picioarele in bazine cu pesti care iti mananca pielea moarta, mancam fructe pe strada si ne plimbam.

Tare frumos in Siem Reap…zambesc si sunt vesela. Maine plecam in Phnom Penh. Oare acolo cum e?