Este noaptea tarziu si  ma simt daramata de cativa monstri pe care ii tot duc in spate de ani de zile. De-a lungul timpului i-am tot ingropat mai adanc si mai adanc, ca sa pot trece mai departe, ma minteam eu. Din cand in cand, noaptea mai ales, au capatat prostul obicei sa iasa la lumina. Si eu ii indes la loc si ma prefac ca e totul in regula si ei se prefac ca nu mai exista, pana data viitoare.

Acum sunt din nou cu mine si ma simt extenuata de lupta asta. Si dupa ce ma adancesc in mine si nu mai zic nimic, si dupa o runda de plans infundat, lucrurile incep, incet-incet, sa se cristalizeze si mintea mea incepe sa se limpezeasca. Nu reusesc sa fiu coerenta in ganduri inca, dar stiu ca, la fel ca si alte dati, daca scriu, voi reusi sa aflu ce sta ascuns in mine.

Asa ca aprind lumina, iau caietul pe care l-am purtat dupa mine in excursia asta special pentru astfel de momente, si scriu. Si scriu si scriu, pagina dupa pagina imi desenez monstrii cu pasta de pix si cuvinte. Traiesc din nou momentele alea in care am fost ranita de anumiti oameni si au aparut prima data monstruletii astia pe care am reusit sa ii cresc pana la dimensiunile astea impresionante.

Dupa ce termin cu al treilea monstru respir usurata si ma uit in urma. Acum sunteti aici, in caietul asta, desenati cu toate fetele voastre urate. Va cunosc asa ca nu va mai puteti ascunde, stiu de existenta voastra asa ca va voi recunoaste de fiecare data cand veti incerca sa scoateti capul. Ati pierdut puterea pe care o aveati asupra mea. Noapte buna tuturor..si adorm.