Vaseem este soferul de ricsa care ne-a scos ieri dintre ceilalti soferi ahtiati dupa bani langa gara din Jaipur. Astazi ne plimba prin oras si ne povesteste cum Jaipurul este numit orasul roz pentru ca a fost vopsit in aceasta culoare cu ocazia vizitei oficiale a printului de Wales is a reginei Victoria, in 1876. Singura chestie e ca rozul asta este de fapt portocaliu, dar nimeni nu pare sa observe diferenta, asa ca a ramas cunoscut ca orasul roz al Indiei.

Prima oprire azi este la City Palace, resedinta maharajahului Rajahstanului. Platim biletul si intram. Porti spectaculoase, sala tronului, bradul artificial de Craciun impodobit cu care isi face toata lumea poze, toate se perinda pe rand in fata noastra. Mai gasim si o curte interioara cu 4 usi pictate cu pauni, o pasare regala banuiesc eu. Frumos, dar nu prea merita cele 400 de rupii de caciula.

Mergem apoi la Hawa Mahal, fosta resedinta a haremului maharajahului. Vaseem ne povesteste cum de la multele ferestre ale constructiei, nevestele se uitau la diversele serbari ce aveau loc in piata de dedesub. Acum este doar pentru turisti locul asta. Intram, si, inauntru gasim haosul cu care ne-am obisnuit deja – multa lume, multi copii de scoala care alearga si tipa de nebuni pe toate scarile, holuletele si acoperisurile cladirii. Nu tine nimeni cont de celalalt si toti se inghesuie care incotro, creand o lume vie si in continua alergare.

Iesim din cladire si mergem un pic pe strada spre locul unde ne asteapta Vaseem. Orasul asta este atat de viu si de colorat. Toata lumea merge undeva, fie ca e pe jos, pe bicicleta, pe ricsa, fie ca impinge un car cu fructe sau este in masina. Hainele femeilor sunt tare frumos colorate, curate, cladirile sunt portocalii, fructele si legumele au niste culori vii. Simt ca trag si eu din energia orasului astuia.

Mergem mai departe spre cimitirul regilor Rajahstanului, adica un ansamblu tare linistit unde sunt construite monumente impresionante din piatra care gazduiesc cenusa fostilor regi. Aici este atat de liniste, suntem doar noi si vreo 2-3 turisti ametiti. Fata de inghesuiala de mai devreme, pare ca am ajuns in alta lume.

Urmatoarea oprire este Amber Fort, un loc absolut enorm. Cel mai frumos este corpul decorat cu oglinzi, unde stam si facem o gramada de poze. Haladuim apoi pe coridoarele intortocheate ale fortului. Ma simt ca intr-un labirint tot urcand si coborand scarite inguste, mergand pe culoare mici care se blocheaza brusc. Ma delectez si cu un capuccino, ca organismul meu nu a mai vazut cofeina din Mumbai.

Ultima oprire pe ziua de azi este la templul maimutelor, de fapt este templul soarelui, dar sunt asa de multe maimute incat toata lumea ii zice asa acum. Aici e paradisul vietuitoarelor – maimute, vaci, capre, porci, caini, veverite – toate stau impreuna pe stradutele  de la baza  templului. Este incredibil de linistita zona asta, mai ales ca ma asteptam sa fie mai multi vizitatori. Sunt doar maimutele care se alearga una pe alta in incercarea de a-si fura portocalele impartite cine stie de cine sau de a-si stabili ierarhia.

Intre toate locatiile astea mergem cu tuk-tuk-ul lui Vassem. El ne e sofer si ghid, ne poveste despre intentiile de curatare ale orasului si ale Indiei, despre cum anul asta este cel mai slab din punct de vedere al turistilor din toti cei 5-6 de cand se ocupa cu asta. Daca nu gaseste turisti pe care sa ii plimbe, este un sofer de tuk-tuk obisnuit. Are o engleza impecabila si este tare prietenos.

Azi a fost o zi buna, cea mai frumoasa pe care am trait-o in India. De ce? Pentru ca se pare ca m-am obisnuit in sfarsit cu tara asta si am inceput sa vad de ce europenii sunt atrasi de ea. Nu am cum sa explic de ce, trebuie sa vedeti pe pielea voastra. Daca acum niste timp ziceam ca Sri Lanka nu este pentru toata lumea, India cu siguranta este doar pentru un numar limitat de oameni. Este intr-adevar o tara incredibila, cu bune si cu rele, frumoasa si extrem de urata in acelasi timp. Astea toate imi trec prin minte in momentele in care Vassem ne mai arata Water Palace si se opreste sa facem niste poze.