Puntea 1:

Stau in picioare pe un zid si ma uit la Taj Mahal din parcul de peste rau. In dreapta lui soarele se lasa incet spre fumul care urca. Mortii urca spre soarele care coboara. Ma sprijin de un zid si ma pierd in contopirea asta naturala.

Dintr-o parte, uneva jos pe malul apei, apare o capra. Apoi inca o capra si inca una si inca zece, urmate de cativa copii cu toiege. Ma uit fix la una dintre fete. Are vreo 8-9 ani si mana turma spre casa. Nu gandesc nimic, doar observ lumea asta ciudata cu care nu simt ca as avea vreo legatura.

Brusc imi vine in minte imaginea mamei mele, copiil fiind in varsta de 10 ani . Este pe campul plin de praf, si lasa cartea din mana. Vede ca una dintre oi a plecat cine stie unde si alearga desculta dupa ea.

Puntea 2:

Sunt in autobuz, mergand intre Agra si Jaipur. Totul este murdar – scaune, geamuri, oameni. Vreo 30 de muste zboara de nebune peste tot, furioase  parca pentru ca le-am invadat casa. Afara, gramezi de gunoaie din care mananca, cine stie ce, cateva vaci.

Ma uit pierduta pe geam la cum trec pe langa mine case, masini, oameni, biciclete, gunoi, caini, vaci. Ora dupa ora de uitat pe geam si de liniste in interior.

Un domn mic de statura, la vreo 50 de ani, ciufulit si parca d-abia trezit din somn, trece strada. Il vad doar pentru o fractiune de secunda in mersul autobuzului, suficient cat sa imi focalizez privirea pe el.

Mintea imi zboara la o dimineata de octombrie cand ma trezesc la ai mei. Ies din casa si merg somnoroasa spre wc-ul din curte, gandindu-ma ca mai e putin si fac si fosa aia ca sa nu ma mai tarasc mereu cu atata chef afara, mai ales ca incepe sa fie frig. Dupa cativa pasi il vad pe tata. E imbracat cu un pulover vechi, rupt un pic intr-o parte, pantalonii aia de trening fara o culoare definita, bagati bine in sosetele pana la jumatatea gambei si cu un fes ce i se ridica de pe parul zbarlit. „Buna dimineata!” ii zic, zambind din tot sufletul.

Puntea 3:

Acelasi autobuz. In fata, undeva langa sofer sta o fata imbracata intr-un sari mov. Are ceva ce imi tot atrage privirea, dar nu imi e clar ce anume. Este cam cat mine de inalta, sa aiba vreo 22 de ani, este machiata, are un cercel in nara stanga si este foarte frumoasa.

Autobuzul se opreste, nu se stie de ce. Ea sta in spatele sotului ei si se uita curioasa afara, dar totusi protejata parca de prezenta lui. Traieste intr-o lume departata pe care nu o cunosc. Poate de aia continui sa ma uit fascinata la ea.

Ma mai uit pe geam, mai dormitez si asa mai trec cateva ore. Privirea imi e atrasa din nou in directia ei si o vad cum se uita la mine. Pentru o fractiune de secunda citesc aceeasi mirare si fascinatie in ochii ei pe care am vazut-o in mine cand ma uitam la ea. Doua fete din doua lumi indepartate. Secunda urmatoare ne blocam amandoua, nestiind cum sa reactionam in fata acestui contact neasteptat. In secunda cealalta zambesc pentru ca am recunoscut in ea ceva cunoscut din mine. Se uita mirata o secunda si imi zambeste la randul ei, din interior.