Nu prea am mai avut inspiratie sa scriu in ultimele zile. De ce? Vorba lui Lucian, daca totul este bine parca nu iti vine sa povestesti. 🙂

Azi sunt in Jaipur, doar ce am ajuns de vreo 2 ore, dupa un drum de vreo 7 ore cu un autobuz in care erau cel putin 15 persoane in plus fata de numarul de locuri, si, ca de obicei, doar noi singurii turisti. Ne dam jos langa gara si deja ne-am obisnuit cu toti soferii de ricsa, si mai nou de bicicleta (habar n-am cum se numeste bicicleta asta cu banca in spate) sa vina gramada si sa ne ofere un drum cu preturi din ce in ce mai halucinante pentru cei 2 km pe care ii aveam de parcurs pana la hotel – unul 200, altul 150 si tot asa. Vorbim deja cu al cincilea sofer de ricsa si ajungem undeva la 70 de rupii, dar trecem mai departe pentru ca si pretul asta este cam mare. In timp ce Lucian vorbeste de zor cu un alt nene, la mine vine un tip curatel, tinerel si ma intreaba intr-o engleza impecabila unde vrem sa mergem si cat vrem sa platim. Ii raspuns si ii zic ca ne duce el cu cele 50 de rupii pe care le oferim.

Pe drum mai stam de vorba, de unde suntem, cat stam in India, ce facem dup-aia. Ne intelegem atat de bine cu el incat suntem de acord sa mergem si maine sa vizitam tot Jaipurul pentru 700 de rupii. Probabil ca daca am fi mers de capul nostru de la un obiectiv la altul ne-ar fi costat un picut mai putin, dar asta cu consum de energie pentru a negocia la fiecare drum plus ca, repet, tipul asta este foarte de treaba.

Pe drumul spre hotel ne intreba cum ne place India. Nu suntem capabili nici unul din noi sa scoatem un raspuuns coerent la intrebarea asta si asta mi se pare un pic caraghios. Raspunsul lui la indecizia noastra a fost „Yes, you first have to get used to India, then you will start to like it. It’s an incredible country.”

Si are perfecta dreptate. Dupa socul initial cu Pune, lucrurile negative au inceput sa se dilueze incet-incet in Mumbai. Am ajuns apoi in Aurngabad dupa un drum cu trenul veseliei despre care am scris deja cu amuzament.

Ziua urmatoare am plecat sa vedem Ellora Caves, un ansamblu de vreo 34 de temple sapate in piatra prin secolele V, VI si VII, apartinand hinduismului, budismului si jainismului. Cu ocazia vizitei am mai citit cate ceva despre diversele religii prezente in India si caracteristicile lor si trebuie sa spun ca mi se pare interesant cat de toleranti sunt oamenii de aici avand in vedere ca atatea religii convietuiesc in buna impacare.

La Ellora am intrat in templul numarul 16 prima data, cel mai impresionant dintre toate. Initial a fost o stanca uriasa care a fost cioplita de sus in jos pentru a ajunge sa fie ceva impresionant. Uitandu-ma la tot ce inca se pastreaza in ziua de azi nu ai cum sa nu ramai masca in fata maretiei locului astuia si sa nu te gandesti cata munca este in spatele fiecarei bucatele.

In afara de a vedea templele,  obiectul principal al vizitei, am vazut bineinteles si cardurile de turisti, in marea lor parte indieni. Trebuie sa precizez ca biletul pentru indieni este 10 rupii, in timp ce pentru straini 250, dar incepem sa ne obisnuim cu India si, ca atare, sa ni se para perfect normal. 🙂

Se pare ca toti turistii indieni mai gasesc si alte atractii la Ellora, in afara templelor, si anume turistii starini carora le fac poze in disperare. Ne-au cerut cel putin vreo 4-5 grupuri sa facem  poze cu ei, si eu m-am retras, lasandu-l pe Lucian sa pozeze. Eram in templul 16 cand un domn vine la noi si ne explica cum elevii  cu care este in excursie ar dori sa faca o poza cu mine. Super imi zic…sa facem, sigur. Stam frumos cu totii la poza, timp in care ma uit la copiii de langa mine. Nici unul nu pare asa dornic sa faca poza cu mine, ci se uita mai degraba sfiosi la mine. Domnii profesori insa sunt pe val, facand poza dupa poza cu telefoanele  mobile.

Dam si de o clasa de fete, o mare de uniforme roz, care parca nu au vazut in viata lor femei albe si imi cer cu foarte mare entuziasm sa fac poza ba cu unele, ba cu altele. Refuz si iar refuz si dup-aia mai refuz o data. Chiar am obosit si energia fetelor astora in a cere poza dupa poza ma duce la exasperare.

Dam de 2 turisti francezi, ceva mai tinerei decat noi. Kim, un tip intr-un maiou care a fost alb odata, cu parul lung si carliontat si ochii albastrii, a venit sa stea in India un an si sa nu faca nimic. Si-a petrecut doua luni la mare undeva pe langa Goa pana acum, stand intr-o casuta pe plaja cu doar 150 de rupii pe noapte. Este zen si oarecum amuzat de turistii indieni ahtiati dupa poze cu straini. Lucille a venit pentru 10 zile din Franta sa il viziteze si este vizibil inca in stare de soc cultural. Trag aer adanc in piept si las energiile negative sa iasa in timp ce ne amuzam discutand cu ei despre India.

Cu toate ca ar trebui sa fie un loc inarcat de spiritualitate, Ellora este mai mult plin de oameni, poze, praf si caldura. Gasesc totusi si linistea aia spirituala pe care o cautam (cel putin eu) in unul din templele budiste unde intram si gasim un grup de 6 asiatici si un calugar budist care incanteaza o rugaciune. Kim sta in spatele lor in pozitie de lotus si Lucille intr-o parte. Ma asez si eu jos, intr-o parte, si savurez linistea incantatiei, racoarea templului, si linistea din interior.

La vreo doua zile dup-aia, dupa un drum de vreo 19 ore cu trenul care a fost lung, plictisitor si rece (in sensul de frig pentru ca aici sunt vreo 6 grade noaptea), am ajuns si in Agra. Aici mergem sa vedem Taj Mahalul si Agra Fort. La Taj Mahal batem recordul de diferenta de pret intre cat plateste un indian si cat plateste un strain ca sa intre. Mai exact, daca esti indian si vrei sa vezi minunatia, platesti 10 rupii, daca esti strain, platesti 750. Fair enough.

Dupa ce am stat la coada vreo jumatate de ora ca sa intram, reusim sa trecem de security. In curte multa-multa lume, toti facand poze peste poze. Moda aici este sa faci poza tinand Taj Mahalul de mot. Mausoleul este mare si foarte frumos, gradina este verde si curata, turisti multi si am fost intrebata doar de doua ori daca vreau sa fac poze cu necunoscuti (am refuzat bineinteles). Deja imi place tare mult aici. 🙂

Am mers in voie, m-am plimbat, am cascat ochii peste tot. Am plecat la Agra fort apoi cu o ricsa electrica. Am refuzat oferta plimbarii cu trasura trasa de cal, cu trasura trasa de camila, cu bicicleta trasa de om, si asa mai departe. Fortul este mult mai complex decat Taj Mahalul, poate si pentru ca aici au trait si tot modificat ansamblul de cladiri un numar mare de conducatori.

Ziua am incheiat-o intr-un parc de vizavi de Taj Mahal, ca sa vedem apusul. Am vazut Taj Mahalul, iar undeva in partea dreapta, exact sub locul unde apunea soarele, fumul de la locul de incinerare se ridica usor spre soarele care apunea.

Acum stau in gradina hotelului din Jaipur, mananc, beau in ceai masala si ma uit la florile de peste tot si la paunii care se plimba in voie  printre mesele de afara. Maine mergem sa vizitam Jaipurul. Stii ce? Dupa ce te inveti cu India, chiar este frumoasa. 🙂