Trenul veseliei – in drum spre Aurangabad

Sunt in trenul care merge din Mumbai spre Aurangabad, o calatorie de 6 ore si un pic, ca sa vedem maine Ellora Caves.

Trenul pleaca din gara cu un minut mai tarziu (dupa ceasul meu) si un minut mai devreme (dupa ceasul lui Lucian). Cum nu mai gasisem bilete de tren online, am fost la gara si le-am cumparat. Unele trenuri in India au locuri rezervate dinainte pentru turisti. Eu am loc la geam si Lucian la culoar, pe partea cealalata a trenului. Pe fiecare parte sunt cate 3 scaune. Initial stam amandoi pe aceeasi parte, dar trenul se umple repede si vin si colegele mele de banca.

Sunt doua doamne, una la vreo 40-45 de ani si una la vreo 60, mama si fiica presupun eu, carand dupa ele 3 papornite maricele. Fiica sta in picioare langa mine, ia o papornita, o vara sub scaunul din mijloc si mai pune inca una pe jos, in fata scaunului. A treia papornita, un sac de plastic albastru da sa mi-l puna mie peste picioare. „Seriously? No, no.” ii zic eu, ea se uita la mine si zambeste si isi trage papornita si o pune pe jos in fata scaunului de la culoar.

Vine si mama ei si se tranteste pe scaunul de langa mine si pe o parte din piciorul meu. Degeaba ma trag eu mai intr-o parte, caci doamna tine musai sa acapareze spatiul ala. Ei..asta e, vor fi 6 ore lungi si distractive. Cum se aseaza incep sa caute prin papornite si scot o punga cu banane. Prima pare prea stalcita, asa ca doamna de langa mine intinde mana prin fata mea si o arunca pe geam. A doua banana, nici asta nu pare chiar ok, asa ca rupe o parte din ea, care zboare prin fata mea pe geam. Gaseste intr-un final banana potrivita, coaja si punga in care erau zboara si ele pe geam.

Trenul merge mai departe si prin vagon se tot perinda diversi vanzatori. Daca in Sri Lanka vindeau apa, ceai sau chestii de mancare, in trenurile din India poti cumpara absolut orice ai putea visa. Apa, mancare, unghiere, brelocuri, cercei, incarcatoare de telefoane, baterii externe, casti, portofele, ace si ata, un domn vinde un patent. Toti se vanzolesc care incotro si isi zbiara din toti rarunchii marfa.

In spatele meu se aude din cand in cand cate un batut din palme – clap-clap. Ajunge in dreptul meu o fata imbracata in sariul traditional, cu parul prins intr-un coc in care are flori si niste beteala. Are ruj pe buze (ceea ce nu prea am vazut la femei pe aici) care este ceva prea mult si deja intins. In mana dreapta tine un evantai format din hartii de 20 de rupii. Bate in palme – clap-clap – se opreste si se uita la fiecare grup de calatori si primeste cate o hartie noua de la fiecare. Intregeste astfel evantaiul si trece mai departe. Ajunge la mine, bate din palme, se uita la mine, eu ma uit la ea, ea continua sa se uite la mine, eu continui sa ma uit la ea si se prinde pana la urma ca nu ii voi da bani, asa ca pleaca mai departe. Banuiesc eu ca e vreun fel de a da bani pentru noroc in calatorie sau ceva, dar na, cred ca o sa supravietuiesc si fara. 🙂

Doamna de 60 de ani imi zice ceva si nu inteleg mare lucru. Ii spun ca nu inteleg si ea zambeste. Se uita si fiica ei la  mine si zambeste si ea. Zambesc si eu si cam asta e. Slava domnului ca ele nu vorbesc engleza si eu nu vorbesc hindi imi spun, ca m-ar fi zapacit tot drumul.

Este vreo 3 dup-amiaza ceasul si tot vagonul cumpara mancare in nestire – chipsuri, bomboane, biscuiti, apa, suc, orice este de mancare, de baut va fi cumparat. Doamnele de langa mine umbla in papornite si isi scot mancarea pe care au luat-o la pachet. Cea mai in varsta deschide o casoleta in care are upma (un fel de gustarica indiana), fiica ei ii rupe o bucata de ziar si i-o intinde. Doamna baga mana in casoleta, trage cu ea o parte din mancare pe ziar si ii da fiicei restul. Incepe sa manance incet si tacticos, facand guguloaie de mancare cu mana dreapta si bagandu-le in gura. Ma uit in jurul meu si vad ca tot vagonul mananca. Se pare ca masa de pranz este un lucru foarte important aici si, oriune ai fi, te opresti si mananci.

sam_7496.jpg

wp-1450278350311.jpeg
Ma uit pe geam in zare la peisajul care, cu cat ne departam mai mult de Mumbai, cu atat incepe sa aiba mai putine gunoaie. Natura verde, soare, palmieri. Reveria imi este intrerupta de  mana zbarcita care a strans ziarul pe care a mancat si hop cu el pe geam.

Vanzatorii se tot perinda in continuu. De departe cel mai mare succes il are un domn care vinde floricele dintr-un sac imens. Isi iau bineinteles si colegele mele de banca cate un con din ziar plin cu floricele si rontaie fericite. Doamna de langa mine ma intreaba prin semne daca vreau si eu. Nu, nu vreau, multumesc. Termina floricelele si ambele bucati de ziar zboara pe geam. Macar astea sunt biodegradabile, ce sa zic. La cat gunoi a zburat pe geam in trenul asta, chiar ma mir cand vad asa de putin pe marginea caii ferate.

Deja sunt super amuzata de drumul asta. Oare ce o sa se mai intample ma intreb, in timp ce ma straduiesc sa nu pufnesc in ras la fiecare noua intamplare. Nu dureaza mult si aflu. Vecina mea de scaun cotroboie din nou in papornita de sub picioarele ei si scoate o punga cu niste frunze si alta cu niste cutiute. Banuiala mea este ca sunt frunze de betel si imi aduc minte cu groaza cum ii vedeam pe barbatii din Sri Lanka cum mesteca frunzele astea si apoi scuipa o multime de lichid rosu-rosu. Doamna desface o frunza, scoate un pic de crema alba dintr-una din cutiute si o intinde pe spatele frunzei. Ia o alta cutiuta si toarna pe frunza, pe ea si pe mine un pic, niste condiment – nu stiu exact ce e. Impatureste cu grija frunza de betel si o baga in gura, incepand sa mestece. Ma intreb un pic speriata oare unde o sa scuipe tot lichidul ala rosu; Doamne, sper ca nu pe geam.

Mesteca ce mesteca si pana la urma se apuca de mancat altceva. Rasuflu usurata dandu-mi seama ca nu va scuipa. Am scapat si de data asta, hew. Ma  mai uit un pic pe geam si, la un moment dat aud un horcait. Cineva isi strange flegma din gat. Ma intorc si o vad pe fata doamnei cum se chinuie sa se ridice de pe scaunul ei de la margine, calca peste maica-sa si se indreapta vertiginos spre geam, si, inevitabil spre mine. Se intinde peste mine, se apropie de geam si scuipa. Se aseaza inapoi pe scaunul ei in timp ce eu ma uit impietrita la picatura mica de scuipat care straluceste voioasa in soare pe genunchiul meu.

Da…asta sa imi fie invatatura de minte sa nu ma mai intreb oare ce va urma. Rad in sinea mea si ma uit pe geam in continuare. Soarele a coborat destul de mult si ma bate acum in ochi. Ma ridic si imi scot ochelarii de soare din ghiozdan. Doamna de langa mine se uita curioasa la mine si incepe sa ma intrebe ceva. Nu inteleg ce vrea pentru ca nu vorbesc hindi, dar banuiesc ca ma intreaba cat au costat. Pana la urma gaseste cateva cuvinte in engleza. „Ten rupies?”. Da, fix 10 rupii imi zic si rad in sinea mea de nu mai pot.

Cu toate ca nu vorbim aceeasi limba, femeile astea sunt tare prietenoase.

wp-1450278571171.jpeg
Adorm un pic, doar sa ma trezesc intr-o mare de zbierete. Am ajuns intr-o noua gara. Vanzatorii zbiara in tren, altii zbiara pe la geamuri, calatorii cumpara, mananca si rad. Domnul din spatele meu incepe sa bata un ritm de muzica in masuta lui, si automat in spatarul scaunului meu. Incepe sa si cante la un moment dat, dar il aud doar intermitent prin pauzele de zbierat ale vanzatorilor. Un copil vine la geam si cerseste. Deja e al patrulea sau al cincilea cersetor din trenul asta. La un moment dat devii imun se pare. Toata lumea pare sa fie in priza, galagie de nedescris, agitatie, cantece si eu ma uit buimaca la toate astea.

Doamna de langa mine ma intreaba din nou prin semne daca eu nu vreau sa mananc nimic. Ii spun ca nu, sunt ok, sa nu-si faca griji pentru mine. Intre timp au ramas fara apa si nu au gasit sa ia din gara – drinking water – adica fara bani. Daca tot ne-am imprietenit imi face semn sa ii torn in pahar din sticla mea. Ii torn si continui sa scriu postul asta. Prin fata mea mai zboara niste gunoaie in drumul lor spre geam si, dupa inca niste timp in care amandoua s-au uitat fascinate la mine cum scriu, imi cere niste apa si pentru fiica ei. Ii torn din nou in pahar si zambesc.

Mai am vreo ora de mers pana ajungem la destinatie. Oare ce mai urmeaza? :))

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.