Cum e Mumbai? Un oras tare ciudat, cred ca cel mai ciudat pe care l-am vazut pana acum. De ce? Totul pare a fi la poluri opuse.

Azi am ajuns in Mumbai. La hotel ajungem pe la 16.30 si dupa ce ne tragem un pic sufletul iesim p-afara sa vedem cum e orasul. Ne gandim ca prindem apusul, asa ca pare o idee buna sa mergem la o plaja de unde se vede si unul din podurile lor renumite, Bandra-Worli Sea Link.

Sunt in taxi in drum spre plaja. Vad cel putin 20 de cladiri foarte inalte in constructie. Tot Mumbaiul se duce repede in sus. La baza zgarie-norilor continua sa  se intinda valuri si valuri de cocioabe. Amesecul asta de cocioabe, gunoi, praf si zgarie-nori in constructie sau terminati este ceva inedit.

Ma gandesc apoi ca ceva ma tot trage catre mare in pauza asta pe care am luat-o de la munca. Doar ce am plecat din Goa acum 3 zile si acum merg din nou spre plaja. Reveria mi se termina subit cand taxiul se opreste si noi coboram pe plaja. Aici nisipul fin este amestecat bine cu..ghiciti cu ce….cu gunoaie, bineinteles. Atatea gunoaie pe o plaja n-am vazut in viata mea. Ce bine ca nu sunt in slapi. Lumea de pe langa noi nu are insa nici o problema. O multime de oameni a iesit la plimbare pe plaja mixta (nisip si gunoi) si merg ba incoace, ba incolo. Unii joaca traditionalul fotbal pe plaja, copiii se joaca in nisip (?!), indragostitii, doi cate doi, stau si se uita la apus sau se plimba alene. Imaginea este din nou una suprarealista. Locul asta imi inspira orice numai romantism nu.

Este dimineata, a doua zi in Mumbai. Azi vrem sa mergem la gara sa rezolvam cu niste bilete de tren, sa ne luam un sim pre-paid si sa vedem cateva din obiectivele propuse. Ies pe balcon si ma uit in zare la zgarie-norii care se inalta peste tot. Intru repede inapoi pentru ca cineva arde un cauciuc exact sub geamul nostru. Oare cum va fi ziua de azi?

Am rezolvat cu biletele de tren cat de cat acceptabil. Ne asteapta un drum de 7 ore intr-un vagon fara aer conditionat si, la vreo doua zile dup-aia, inca unul de 18 ore intr-un vagon de dormit cu 3 paturi suprapuse pe o parte si 3 pe partea cealalta in compartiment, de altfel „quite comfortable” dupa cum ne asigura doamna de la gara care ne-a vandut biletele. Yey, d-abia astept. 🙂

Hai sa luam cartela pre-paid. Dupa ce ne invartim de ne saturam pentru ca fiecare ne trimite de la unul la altul, gasim intr-un final o taraba care are. Dar aici, ce sa vezi, ai nevoie de o gramada de lucruri ca sa obtii sim-ul mult visat. Pe langa clasicile copie dupa pasaport, copie dupa viza, adresa din India, ne mai trebuie si o poza tip pasaport (de ce nu?) si..un numar de India. Incercam sa ii explicam domnului cu care vorbim ca nu avem numar de India, d-aia si vrem sa luam cartela. Ei bine, nu..ne trebuie numar de India. Pana la urma nu ne da sim-ul, ci ne trimite la un Vodafone sa rezolvam acolo. Iesim din magazin 1 ora mai tarziu cu sim-ul mult visat. Bine, ca va fi activat d-abia peste 24 de ore e o alta discutie.

Mergem intr-un final sa si vizitam orasul. Drumul ne poarta pe la tribunalul din Mumbai, pe la Gateway of India, Narimar Point si Marine Drive. Aici este o cu totul alta lume. Bulevarde largi, palmieri, verdeata, flori, cladiri ramase de pe urma britanicilor – mari si frumoase si ingrijite, nu tu un gunoi pe nicaieri. Parca am aterizat in alta lume.

Ajungem la Marine Drive pe la 15.45 si nu mai plecam de acolo pana dupa apus. Stam pe marginea marii si ne uitam la zgarie norii din zare (pe care nu ii vedem foarte bine din cauza norului portocaliu de poluare, dar na, nu poti sa le ai pe toate).

Plecam spre hotel. Cautam un taxi vreo juma de ora pentru ca este ora de varf si toti oamenii parca au decis sa mearga cu taxiul. In drumul nostru de cautare a taxiului ravnit vedem cum orasul prinde viata. Vanzatorii ambulanti trag patura langa patura pe trotuar. Vand ba blugi, ba ochelari, ba papuci, fiecare ce are. Fel de fel de mancaruri se prajesc la tarabe improvizate. Nu avem inca curaj nici sa visam la a incerca ce se gateste acolo. La cata mizerie am vazut in ultimele 3 zile, pare o idee buna sa nu.

Sunt in taxi si ma uit pe geam. Vad cum pe soseaua asta cu 3 benzi circula laolalta ca nebunele masini, scutere, motoare, biciclete, ba chiar si un car tras de o vaca imensa. Printre toate astea, din loc in loc, oamenii trec starda. Nu conteaza ca este sau nu este trecere de pietoni (oricum aici pietonii nu au nici o prioritate pe trecere), nu conteaza daca masinile stau sau sunt in miscare. Cumva in tot haosul asta exista o ordine pe care incep acum sa o vad. Trag adanc aer in piept, ma uit la toti oamenii astia de langa mine si simt brusc ca apartin locului asta. Zambesc pentru ca am reusit in sfarsit sa trec peste socul initial al intalnirii cu India.