Azi mi s-a furat ipodul din camera, de fapt,  mai bine zis, din cort. M-am trezit dimineata si am vrut sa il pun la incarcat pentru calatoria de 12 ore pe care o vom face cu sleeper bus-ul, dar ia-l de unde nu-i. Totul este destul de ciudat pentru ca oamenii astia de aici de la cazare sunt toti foarte de treaba, inclusiv patronul care ne-a dat o cazare superioara, ne-a ajutat sa ne luam biletele de autobuz cu cardul lui si ne-a adus gustari din partea casei.

Ma duc sa le spun ce s-a intamplat, toata lumea se agita un pic, se uita pe filmarile de la camerele video si bineinteles ca nu se ajunge la nici o concluzie. Ma simt furata la propriu. De ce? Nu pentru ca am pierdut cine stie ce mare valoare, era un ipod vechi de vreo 6 ani si, hai sa fim seriosi, cine mai foloseste ipoduri in ziua de azi? Ei bine, acum nici eu. 🙂 Dar mi se pare ciudat faptul ca unul dintre oamenii astia cu care am vorbit si am ras pana acum a intrat in cort si l-a luat de pe masa. Sa fi fost tipul slabanog care tot timpul asculta muzica si este foarte vorbaret? Sa fi fost tipul oarecum retras care ne serveste mancarea? Sau poate cel de la poarta la care de la inceput nu mi-a placut ceva? Toate astea mi se invart prin cap pana cand ma gandesc ca as face bine sa imi pun niste muzica pe telefon macar.

Merg in cort, imi iau hardul extern si il intreb pe tipul mic si meloman daca e ok sa folosesc laptopul sa imi copiez niste muzica pe telefon avand in vedere ca nu mai am ipod. Imi zice ca sigur si intoarce laptopul spre mine. Tot cautand prin folderele cu muzica sta si el langa mine si se uita ce fac. Gata..in 26 de minute voi avea din nou Editors pentru drum. Ma ridic si ii spun ca daca vrea sa copieze ceva de pe hard, poate copia.

Au trecut 5 minute de cand am pus muzica la copiat si micul meloman impreuna cu cel retras care serveste la mese stau si se uita prin muzica mea, vorbesc si rad cu mine. Este o veselie generala. Nu stiu daca unul dintre ei este cel ce a furat, dar imi dau seama ca nu mai sunt deloc incruntata si inegurata. Rad cu ei din tot sufletul vorbind despre conexinea de dial-up cu care am crescut si calculatoarele care d-abia se tarau.

Nici nu conteaza cine ce a facut. A fost facut si  asta e tot. Este un obiect si atat si pana la urma asta este unul din scopurile excursiei asteia. Sa fiu pusa in situatii noi din care sa invat lucruri. Ce am invatat? Mai multe.

In primul rand sa nu imi las lucrurile insirate pe masa unde sunt cazata. Da..stiu..amuzant..toata lumea stie asta, dar stii pana ajungi intr-o stare de relaxare completa si nu mai esti deloc atent la chestii d-astea.

In al doilea rand sa prioritizez ce este de importanta mare si as am cu adevarat grija de ele. De exemplu pasaportul, carduriile, banii, sim-ul de Romania prin care am acces la homebank, toate sunt importante si primesc gradul de securitate 1. Tableta, telefonul, kindelul – grade de securitate 2. Restul – gradul 3. Ce fac cu gradele astea, voi vedea. 🙂

In al treilea rand ca obiectele sunt doar obiecte si atat. Vin, pleaca, totul este mobil asa ca pierderea sau cumpararea unuia nu ar trebui sa ma influenteze prea puternic. „Fiare” dupa cum zicea tata cand gasea in masina o mana de suruburi care nu stia de unde sunt.

PS. Am lasat si cablul de incarcare pe masa, macar sa il poata folosi omul din plin.

PPS. Despre experienta cu autobuzul de dormit o sa il las pe Lucian sa va povesteasca pentru ca eu am dormit in cea mai mare parte a timpului.