In Goa este frumos, este cald, soare, mare, sunt palmieri si este nisip alb. Sunt turisti, dar nu prea multi. Sunt localnici, dar nu prea multi. Sunt plaje destul de multe cat sa iti ajunga pentru vreo luna de mutat din plaja in plaja. In general lumea este destul de relaxata si am o persimtire ca este complet diferit de restul Indiei. Voi vedea.

Stau pe plaja si azi. Este a sasea zi de plaja…sau a saptea? Cine mai stie..am cam pierdut notiunea zilelor state pe plaja, de fiecare data alta, la fel cum nu mai stiu daca e luni sau duminica. Ce ciudat, au trecut doar vreo doua saptamani si ceva de cand am plecat si totul mi se pare foarte natural acum. M-am obisnuit cu caldura, cu soarele, cu palmierii. Nici nu simt ca ar fi decembrie si acasa este frig si sunt luminite aprinse in oras si lumea cumpara de nebuna cadouri de Craciun.

Asa..unde ramasesem? Asa, da..stau pe plaja. 🙂 De data asta sunt intr-o mare de rusi. De jur imprejurul meu, sezlong dupa sezlong, fiecare in parte se straduieste sa sustina kilogramele din ce in ce mai multe a turistilor rusi.

Stam la terasa sa ne ferim de soarele de la ora 1, cand este mult prea cald. La masa de langa doi rusi grasuni – el si ea. Patronul terasei (sau administratorul?) care pare indian vine si vorbeste cu ei. Iti dai seama ca e indian doar dupa felul cum arata pentru ca daca ai auzi ce conversatie leaga in rusa cu turistii vecini ai zice ca este de la mama lor.

Baiatul indian de la terasa din spate ne aduce meniurile pentru a comanda ceva de baut. Prima pagina? Bors rusesc. Pe bune?

Lenevesc pe sezlong dupa ce am baut o nuca de cocos. Prin fata mea trece o indianca imbracat intr-un sari colorat foarte frumos. Stiu ca vrea sa imi vanda ceva. In fata mea sta o indianca ce vorbeste cu mine in rusa. Oare am adormit? Nop..e real. Presupun ca vrea sa imi vanda o bratara de picior, dar doar presupun pentru ca rusa nu inteleg o boaba.

Mai spre seara vin doua indience pe plaja, cu aceeasi misiune ca a celei dinainte. Se opresc langa un grup de rusi si vorbesc cu totii pe limba lor acolo. Pe limba rusilor adica. Urmaresc fascinata scena si ma mir sa observ ca se leaga o reala conversatie. Nu imi e foarte clar cat inteleg indiencele din tot ce spune rusoaica cea grasuna, dar pare ca toata lumea se intelege. Cand ajung in dreptul meu, indiencele o dau brusc pe engleza. Sunt flatata…printre putinii care nu ne-au luat drept rusi.

Mai lenevesc un pic si vad un grup de 3 copii si o femeie tanara cum trec pe plaja. Femeia are un castron metalic si un bat. Baiatul cel mic are o mustata desenata cu creion pe fata si un cerc in mana. Femeia se aseaza pe jos si incepe sa bata cu batul in castron, tinand un oarecare ritm. Baiatul si inca o fata incep sa se zbantuie pe „muzica” si sa faca roata. Toata lumea se uita la ei, si femeia bate si copiii se agita. Este o imagine suprarealista.

Copiii se duc printre randurile de sezlonguri sa stranga bani. Ceea ce se si intampla. Un domn imens  se uita la ei in timp ce un indian ii face masaj la picioare si cei mici roiesc pe langa el, doar-doar or primi ceva.

Am impresia ca traiesc brusc in alt film. Ma uit in jurul meu si nu inteleg ce se intampla. Mamele isi duc copiii pe plaja sa se zbantuie pentru amuzamentul turistilor. Indienii de langa mine vorbesc ruseste, in meniu au bors si la terasa din spate rasuna hip-hop rusesc.

Imaginea grasilor imbuibati carora li se fac toate poftele de catre localnicii slabi si dispusi la orice pentru un banut in plus mi se pare ingretosatoare. Sau poate percep eu lucrurile gresit? Din banii pe care ii lasa grasii imbuibati, o familie traieste o luna poate. Poate copiii aia care se scalambaie pe plaja ca niste maimutele pe baterii vor ajunge maine la scoala pentru ca unui turist rus i s-a parut amuzant sa vada acest spectacol.

Este rau sau este bine?  Complet irelevant. Este doar o realitate, una din multele realitati. Imi spusese un baiat care lucreaza unde sunt cazata ca anul asta este foarte incet pentru turism pentru ca vreo 50.000 de turisti rusi au anulat vacantele, ceea ce este destul de greu pentru toti cei ce ar trebui sa traiasca din asta.

Toate astea sunt prea mult de digerat pentru mine. Ma intorc la lenevit pe sezlong si la uitat la barcile de pescuit care aluneca usor pe mare sau stau cuminti pe nisip. Soarele apune in curand si maine e o noua zi. Maine nu exista, nu? Exista doar momentul asta de acum.