Rasaritul in slapi la Adam’s Peak

Am ajuns in Dalhousie azi. De pe drumul principal de vede printre nori Sri Pada pentru localnici (sau Adam’s peak pentru turisti) la cei 2243 de  metri ai sai. Pana acolo sunt vreo 5000 si ceva de trepte de urcat. O sa fac asta la noapte, incepand cu ora 2 AM ca sa prind rasaritul.

sam_6686.jpg

sam_6682.jpg

La ora 8 PM sunt deja in pat. Ma descurajeaza un pic toti turistii cazati in aceasi locatie ca si mine care se distreaza, rad, trantesc usi. O sa imi fie greu sa ma trezesc la ora 1.45 daca astia continua mult timp asa.

Ca si cum mi-ar fi auzit ingrijorarile, se porneste o ploaie torentiala care acopera toate sunetele. Toti parca au amutit brusc si nu se mai aude nimic altceva. Sper din suflet sa nu ploua la fel de tare cand o sa urc pe munte pentru ca vor fi cateva ore lungi.

Suna alarma de  la telefon. Este ora 1.45 AM si afara ploua. Aprind lumina, ma duc in baie sa ma schimb, iau slapii in picioare si la drum. Lucian hotaraste sa nu mearga pe ploaie, asa ca imi pun geaca peste ghiozdan, o inchid pana in gat si plec. Imi face o poza in timp ce plec si eu ii fac cu mana.

Merg vreo 10 minute si din spate ma ajunge cineva cu o frontala aprinsa. Inutil sa spun ca afara e bezna si ploua. Frontala statea pe capul unei nemtoaice care a plecat si ea de una singura sa cucereasca varful pana la rasarit. Suzanne este numele ei si imi spune ca ”she’s  not made out of sugar and the rain won’t melt her”.

Urcam si urcam trepte prin ploaia marunta. Ma gandesc ca a fost o idee buna sa imi iau slapii in picioare pentru ca la cate balti sunt, cu siguranta m-as fi udat grav cu incaltamintea de trekking care nu e impermeabila.

Primele trepte sunt relativ usurele asa ca urcam si flecarim despre o gramada de lucruri. Ajungem la statuia lui Buddha intins, facem o poza si plecam mai departe.

sam_6692.jpg

Am ajuns deja la o sectiune de trepte foarte abrupte. Tot urcam si urcam si nu se mai termina. Nu mai am aer de ceva timp asa ca ma tot opresc o secunda dupa fiecare treapta. Transpiratia aluneca pe mine si ma intreb de ce faca asta aici in mijocul noptii. Dar stiu deja de ce. De multe ori m-am intrebat asta cand urcam pe munte doar ca sa gasesc raspunsul in varf. Asa se va intampla si acum.

Suzanne n-are nici o treaba. Parca s-ar fi nascut urcand trepte.  Merge ce merge si se opreste sa ma astepte. Este foarte glumeata si pozitiva si reuseste sa ma faca sa rad chiar daca nu mai am aer cu care sa rad.

Ne depasesc aproape in fuga 4 tipi. Astia si mai antrenati decat nemtoaica mea. Sunt cea mai inceata urcatoare pe Adam’s Peak, dar voi ajunge acolo inainte de rasarit.

Si am ajuns. Mult mai repede decat ma asteptam. Doar 2 ore jumate de urcat scari si suntem in varf unde este frig si bate vantul. Ne schimbam de hainele ude si mergem acolo unde sunt si baietii. Au gasit un adapost din calea vantului si stau acolo unii in altii. Unde au incaput 4 mai incap inca 2.

Mai avem inca vreo ora jumate pana la rasarit. Stam toti 6 in vagauna gasita de baieti, vorbim, radem si tremuram impreuna de frig. Baietii sunt din Londra si au venit in Sri Lanka in vacanta penntru vreo 2 saptamani.

Suzanne locuieste momentan in Dubai si lucreaza acolo pentru Emirates. Nu mi-e foarte clar ce face exact si, sincera sa fiu, nici nu ma intereseaza prea tare. Mai interesant mi se pare faptul ca o data la cativa ani se muta in alta tara si viziteaza zona. A vizitat pana acum 94 de tari la cei 33 de ani ai sai si are o lista lunga in continuare de tari pe care vrea sa le vada. Nu-i place sa mearga de mai multe ori in acelasi loc ca doar sunt atatea locuri de vazut. Ne povesteste despre fostul ei logodnic de care s-a despartit si de aventurile de cand a fost la Mongol Rally cu 3 oameni pe care nu ii cunostea inainte.

Cu toate povestile minunate ale lui Suzanne si cu glumele baietilor nici nu stiu cand a trecut timpul si cerul incepe sa se lumineze. Iesim afara din adapost, facem cateva poze si intram infigurati la loc. Inca este prea frig.

In cateva minute suntem cu totii afara. Facem poze si pentru cateva clipe este liniste totala. Toti cei 40 si ceva de oameni care au ajuns pe Adam’s
Peak inainte de rasarit tac acum si se uita la soarele care se ridica incet de dupa un varf si la cum este colorata toata partea estica a cerului, la norii care se vad pufosi de jur imprejur sub noi, la lacul din departare unde se reflecta primele raze ale soarelui. O noua zi incepe si suntem cu totii aici pentru a ne putea bucura de aceaasta minune pe care o traim in fiecare zi, fara sa fim constienti de ea. In fiecare zi soarele rasare si ne incalzeste si ne da poosibilitatea sa traim, sa respiram, sa iubim.

sam_6708.jpg

sam_6705.jpg

sam_6711.jpg

Pe drumul de intoarcere facem poze la peisajul superb. Vedem acum pe langa ce am urcat toata noaptea, radem si suntem voioase pentru ca am reusit sa facem si asta. Treapta dupa treapta ne apropiem de micul dejun, de dusul cald si de patul care ne asteapta.

sam_6712.jpg

sam_6727.jpg

sam_6734.jpg

sam_6739.jpg

sam_6754.jpg

sam_6764.jpg

sam_6757.jpg

Azi nu o sa fac nimic. Stau si scriu postul asta, o sa dorm, o sa citesc, o sa meditez si cam atat. Doar am urcat pe Adam’s Peak in noaptea asta, e timpul pentru niste odihna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.