Kandy, orasul regelui cu care se mandresc toti sri lankezii.

Mai avem o ora la dispozitie pana pleaca trenul din Colombo spre Kandy, asa ca mergem sa imi iau niste fructe si Lucian o cartela pre-paid sa aiba net oriunde.  Din vorba in vorba cu niste domni de la ghereta unde se vindeau sim-uri, aflam doua lucruri: Kandy este un oras frumos si India este urata (cel putin in opinia domnilor de acolo care se stransesera sa ne intrebe de unde suntem, unde mergem, ce vrem sa vizitam).

Suntem in tren unde am prins cu greu loc pe scaun la clasa a treia chiar daca ne-am luat bilete la clasa a doua (unde era si mai plin decat la clasa a treia). Ma uit pe geam la palmieri, bananieri si toate natiile de copaci atat de verzi, la intinderile de orez patate din loc in loc cu albul unor pasari acvatice. Ma uit de sus, din tren, la haul verde care se casca sub sina ferata in timp ce locomotiva d-abia se taraste tragand dupa ea cele cateva vagoane. Este atat de frumos ca imi vine sa plang, sunt atat de recunoscatoare ca sunt aici si traiesc clipa asta incat mi se face pielea de gaina la fiorul care ma trece chiar daca sunt 30 de grade la umbra.

Coboram in Kandy. Este ceva mai racoare decat in Colombo – „doar” 28 de grade. Cum cazarea nu este departe, o luam frumusel la picior. Am ajuns dupa vreo 25 de minute la cazare si avem sa spunem urmatoarele lucruri:

1.Kandy nu este frumos – este la fel de aglomerat, prafuit si poluat ca celelalte locuri din Sri Lanka;

2. 2 km cu bagajele in spate pe margina drumului inhaland gaze de esapament si caldura de la motoarele masinilo si tuk-tuk-urilor nu a fost o idee buna;

3. O sa stam la o cazare unde se vand si Range Rovere – asta o sa fie ceva nou. 🙂

Este vineri dimineata si iesim sa ne plimbam prin Kandy. Mergem initial la templu unde nu suntem lasati sa intram pentru ca nu suntem imbracati decent. Exact langa intrare un domn vindea imbracaminte decenta la „doar” 1000 de rupii. Ii stricam omului afacerea si refuzam sa cumparam de la el, asa ca de la templu am ramas doar cu poza facuta in fata intrarii.

Dam o tura de lac si ne minunam de dimensiunile copacilor de pe margini. Au cateva sute de ani sigur la cat de mari sunt. N-am vazut in viata mea copaci atat de mari. La umbra lor, pe langa oamenii care se plimba, poti vedea toate vietatile – rate, lilieci agarati cu capul in jos, vreo 2 tipuri de pasari de apa si, in lac, o gramada de pesti grasi hraniti de copii cu floricele de porumb.

Vrem sa mergem la statuia lui Buddha de pe un deal din apropiere, dar in partea aia este foarte mult soare, asa ca ne razgandim si mergem spre Udawatta Kele Sanctuary. Ce e aici? O mini jungla in mijlocul orasului – arbori inalti, bambus, liane, maimute, tot felul de  copaci infloriti, si, dupa cum va afla Lucian pe propria-i piele, lipitori mititele si hamesite. Pe scurt – padure, racoare, liniste si foarte foarte putini oameni – paradisul ultimelor cateva zile.

Hai ca de fapt e frumos in Kandy, dar un alt tip de frumos decat cel european cu care suntem obisnuiti.

Este sambata dimineata si plecam spre Pinnawala Elephant Orphanage. De locul asta am auzit de multe ori, atat de la oameni care au fost acolo cat si din diverse filmulete la care m-am uitat in pregatirea acestei calatorii. Asa ca am plecat oarecum entuziasmata.  Am ajuns acolo pe la 12.30 si am platit cele 2500 de rupii de persoana cerute la intrare. Este inutil sa spun ca am paltit de vreo 20 de ori mai mult decat localnicii, dar de, totul pentru elefantei.

Intram in parcul cu pricina si primul elefant pe care il vad este legat cu niste lanturi de un gard pentru a sta sa fie hranit de turisti. Taxa de hranit elefantul – 250 de rupii. Ia banana, ridica trompa, stai la poza cu toata familia, urmatorii, ia banana, ridica trompa, stai la poza cu cei doi turisti veniti cine stie de unde sa faca poza cu tine.

Plec de acolo un pic intoarsa pe dos de acest spectacol. Parca trebuia sa fie un loc unde elefantii trebuia sa fie respectati. Ajung la locul unde alti doi elefanti sunt legati cu lanturi intr-un tarc in timp ce un ingrijitor ii stropeste cu furtunul si vreo 20-30 de turisti stau de jur imprejur si fac poze.
Turma cea mare sta in soare si mananca in timp ce fiecare este fotografiat din toate unghiurile de sute de aparate foto.
Ne mai invartim un pic si mai gasim vreo doua tarcuri cu pui de elefant care se invart bezmetici in bliturile aparatelor foto.

 

La 1.15 incepe bottle feeding. Un tarc rotund cu niste inele metalice prinse in betonul de jos. Probabil aici vor prin de lanturile pentru viitorul show dat pentru lentilele nesatioase ale tuturor. Si carduri, carduri de turisti care tot vin si se aseaza in tribune. Sunt adus doi pui de elefant, sunt legati la locurile prevazute cu lanturi si doi ingrijitori le dau sa bea lapte din niste biberoane imense. Toate aparatele foto sunt indreptate spre ei, doar-doar or prinde cel mai bun unghi. Lumea se inghesuieste ca la urs, doar ca ursul e un biet pui de elefant legat cu un lant de ciment.

Complet obosita de acest spectacol, ma gandesc ca acest orfelinat este o mare teapa si nu inteleg de ce se inghesuie lumea aici. Ma bucur ca banii pe care ii dam la intrare se duc spre beneficiul elefantilor, dar facand un calcul scurt la cei cel putin 300 de turisti starini vazuti, elefantii astia consuma multi bani. Sper din suflet ca nu e cineva undeva care face profit de pe urma lor.

Initial vrem sa plecam si sa prindem trenul de 2.20 ca sa ne intoarcem in Kandy, dar pana la urma ne razgandim si mergem sa-i vedem si la rau.

Unii sunt atat de linistiti tavaliti in apa rece ce trece pe langa ei. Efectiv ii vezi relaxati complet si nu iti poti lua ochii de la ei. Altii sunt atat de tristi, cum era un elefant care 2 ore tot incearca sa faca baie mai departe un pic, dar nu poate pentru ca este legat cu un lant de picior.

Una peste alta, am plecat cu niste sentimente amestecate de la elefantei. Ei – animale atat de frumoase si de linistitoare. Lanturile, aparatele foto si calcarea in picioare pentru cea mai buna poza atat, dar atat de gresite.