Suntem inca in avion, dormim, cand se aprind luminile pentru a ne pregati pentru aterizare. Afara – bezna, cu putin rosu la orizont, ca doar rasaritul este aproape. Avionul aterizeaza – este ora 5.40 AM, pe data de 23 noiembrie 2015. Azi Lucian face 31 de ani. La multi ani, Lucian! 🙂

Cand coboram din avion este destul de putina lumina, suficienta insa pentru a zari contururile palmierilor crescuti peste tot in jurul aeroportului. In autobuzul care ne duce la terminal ii ofer lui Lucian cadoul adus din Romania – un ou Kinder – pe care il pune bine intr-un buzunar pentru a fi savurat mai tarziu.

Luam VOA si ajungem voiosi in zona de duty-free a aeroportului. Aici grupuri de tineri intreprinzatori vand de zor sau, mai bine zis, incerca sa vanda de zor, o gama larga de electrocasnice – frigidere, masini de spalat, masini de tuns iarba. Vedem chiar si un stand de chitari. Aici pare a fi inima comerciantului sri lankez.

Iesim din aeroport pentru a fi intampinati de haos, aglomeratie, caldura. Toata lumea de langa noi ne face o super oferta pentru un taxi. Nu vreti taxi, atunci poate vreti un tuk-tuk. Nu, nu vrem nici tuk-tuk.

Gasim intr-un final faimosul autobuz 187, care este de fapt un microbuz cu aer conditionat si wi-fi, ambele functionale. Dupa ce mai da cateva ture in cautarea unor alti potentiali calatori, soferul o ia usor spre Colombo. Ma uit pe geam si soarele imi bate in ochi. Nu imi scot insa ochelarii de soare din rucsac pentru ca vreau sa ma bucur de el. Reusesc totusi sa vad palmieri, peisajul este verde oriunde te-ai uita, tuk-tuk-uri peste tot si zambesc. Da, asta e inceputul.

Coboram aproape de Colombo Fort Railway Station. Afara din cutia noastra cu aer contitionat ne loveste din plin mirosul proaspat de gunoi care se coace in calduri de peste 30 de grade. Este 7 dimineata si Colombo este viu. Toata lumea merge undeva. Trecem printr-o piata in drumul nostru spre intrarea in gara. Un domn care are pe el doar o carpa in jurul salelor duce in spate, cocosat, un sac mare cu fasole. In timp ce trece strada, este lovit fix in sacul cu pricina de conducatorul unui tuk-tuk. Oamenii se opresc pentru cateva momente, schimba doua priviri din care reiese ca tot cel ce a fost lovit este de vina, asa ca vinovatul pune capul in pamant si pleaca mai departe.

 

Ajungem la gara. Gasim de unde sa luam bilete si ajungem pe linia 5 de unde va pleca la 8.17 AM trenul catre Mount Lavinia. Ne asezam rabdatori sa-l asteptam. Suntem singurii albi de pe peron. Un domn ne intreaba zambind de unde suntem. Ii spunem ca din Romania si ne spune ca si el a stat o perioada in Germania si ca stie despre Romania. Ne ureaza o zi buna si pleaca mai departe.

Vine si trenul nostru si da, este inghesuiala la urcarea in tren, si da, oamenii merg agatati de tren, in afara lui. Inauntru e destul loc cat sa respiri si sa te bucuri de ventilatoarele fixate in tavanul vagonului.

Coboram in Dehiwala si mergem pe plaja, trecand printre niste cocioabe saracacioase ale unor pescari. Suntem singurii oameni de pe plaja. Noi si un baiat care spala motorul unei barci. In schimb, crabii se plimba fericiti spre apa cat vezi cu ochii. Apa este calda si asa imi vine sa ma dezbrac si sa fac o baie, dar asta va trebui sa mai astepte un pic.

 

Ajungem intr-un final si la cazare unde cadem lati vreo 3 ore. Somn de voie. Nu ne deranjeaza nici vecinii care vorbesc pe afara, nici caldura, nici trenurile care trec la fiecare 20 de minute la doar 20 de metri de camera in care dormim.

Noroc ca am pus alarma sa sune la 2 ca altfel ne trezeam poimarti. Ne imbracam si plecam sa cautam de mancare. Prima masa sri lankeza. Mergem ce mergem si intram pana la urma intr-o bodega. Bodega este un cuvant de lauda adus locului plin de gunoaie pe jos si de muste. Inauntru cativa barbati, cate unul la o masa care mancau fiecare altceva. Oare ce sa  mancam? Ne aduce un domn un platou cu vreo 4 feluri de rulouri cu diverse umpluturi. In timp ce mancam din primul  ne intrebam ce o avea oare in el. Nu se stie, dar e bun si picant. Ne este sete. Ca si cum ne-ar fi citit gandurie, domnul care ne-a adus mancarea ne pune pe masa doua pahare proaspat umplute de la chiuveta. Parca si vad cum se plimba hepatita prin ele – sensibilitati de european – asa ca il rog sa ne aduca o sticla de apa imbuteliata.

 

Reusim sa mancam doar 2 rulorui de fiecare. Pe celelalte le luam la pachet. Toata distractia ne-a costat un pic peste 3$. Mai ne luam niste mango, un ananas, niste cafea sri lankeza si mergem si le lasam in camera.

Plecam apoi spre plaja. Facem in sfarsit baie  in apa asta calda si sarata. Mai dormitam pe plaja, ne uitam la crabii care scot incet capul din nisip doar pentru a se ascunda la loc. Ne uitam la localnici care trec si se uita la noi si la norii care se strang incet-incet. Incepe sa picure si ne adapostim pe 2 scaune sub o umbrela impletita din frunze de palmier. Meniul zilei – cola, fanta sau sprite. Il sarbatorim pe Lucian cu cate o cola din care am scos cu bagare de seama paiul pe care ni-l adusese chelnerul cand nu eram atenti. Bem cola, ne uitam la apus si ascultam ploaia.